Copiii atacaţi prin calculator şi prin mobil
Calculatorul şi telefonul mobil au schimbat, însă, statutul locuinţei. Nu mai e un sanctuar, un loc neîntinat, e un spaţiu plin de pericole, ca toate celelalte. Prieteni buni şi de nădejde ai copiilor şi ai adolescenţilor, computerul şi "celularul" lasă, azi, să intre în case duşmani necunoscuţi, agresori de natură virtuală. Sub pavăza anonimatului, tineri care caută distracţia facilă, adulţi fără scrupule şi chiar pedofili se folosesc de noile tehnologii exploatându-i pe copii. Invadează chaturile, sub identitate falsă, lansează invitaţii şi-şi bombardează interlocutorii cu aluzii de natură sexuală. Trei din cinci copii şi adolescenţi englezi au dat, cel puţin o dată, În majoritatea cazurilor, vizionarea acestora s-a produs fără intenţie: 38% s-au trezit cu o reclamă pornografică în faţa ochilor, în timp ce făceau cu totul altceva, nas în nas cu imagini şi filmuleţe pornografice, în timpul incursiunilor pe internet.36% au fost direcţionaţi către site-uri pornografice, fără a dori acest lucru, iar 25% au primit mesaje cu conţinut pornografic prin e-mail. Specialiştii numesc acest fenomen "violenţă virtuală" şi includ aici, pe lângă mesajele vehiculate prin intermediul internetului, şi formele de agresiune şi hărţuire facilitate de telefonul mobil şi de noile tehnologii 3G: sms-urile cu conţinut supărător sau fotografiile luate copiilor, fără consimţământ, cu camera telefonului mobil, de către necunoscuţi. O treime din englezii cu vârste cuprinse între 9 şi 19 ani, chestionaţi în acest sens, s-au confruntat cu mesaje sexuale sau ameninţătoare nedorite, prin email, chat sau sms, arată un studiu dat publicităţii anul trecut, realizat cu sprijinul a peste 1.500 de copii şi adolescenţi din Marea Britanie. Printre adolescenţi - grupa de vârstă 12-19 ani - aproape 70% spun că au văzut pornografie pe internet, iar 20% susţin chiar că aceasta s-a întâmplat de mai multe ori. Jumătate din cei care "se întâlnesc" cu pornografia on-line părăseşte cât mai repede site-urile pornografice, 31% susţin că rămân pe site pentru câteva minute, 7% spun unui prieten ce au văzut, 6% se confesează unui părinte sau profesor, 7% activează linkurile de pe pagina respectivă, iar 5% se întorc mai târziu la site-ul cu pricina. Deşi părinţii declară că nu dau voie copiilor lor să facă asta, aproape 50% din copiii şi adolescenţii britanici chestionaţi spun că au divulgat on-line informaţii personale: 27% şi-au mărturisit hobby-urile, 24% - adresa de mail, 17% - numele întreg, 17% - vârsta, 9% - denumirea şcolii pe care o frecventează, 7% - numărul de telefon, în vreme ce alţi 7% au şi trimis o fotografie de-a lor cuiva "întâlnit" pe internet. Patruzeci de procente dintre membrii eşantionului au recunoscut şi că s-au dat drept alţii pe internet.
Ameninţări prin sms-uri
Un alt studiu - realizat tot în Marea Britanie şi tot în 2005 - a luat în colimator formele de agresiune intermediate de telefonul mobil, dat fiind că 97% din englezii cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani posedau un astfel de aparat anul trecut. 14% din cei 770 de adolescenţi chestionaţi au mărturisit, astfel, că au primit sms-uri ameninţătoare, în vreme ce unul din zece tineri englezi a spus că a simţit inconfort, teamă sau ruşine, atunci când un necunoscut i-a făcut poză, cu telefonul mobil, fără a-i cere permisiunea. 17% din cei fotografiaţi cred că fotografiile au fost trimise mai departe şi folosite în diverse scopuri. Îngrijorător este şi că 28% din cei agresaţi în acest mod nu au spus nimănui despre cele întâmplate.
Interes general |
Toate disciplinele |
Ştiri
Propus de: crina_butarescu | 25.04.2006 13:25 | 1042 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.