Liceele pedagogice schimbă specializările
Potrivit MEdC, "implementarea procesului Bologna (...) şi restructurarea învăţământului superior în conformitate cu cele trei cicluri de studii: licenţă-masterat-doctorat au condus la transformarea colegiilor universitare de institutori (studii universitare de scurtă durată) în departamente pentru pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi ştiinţele Educaţiei. Se elimină astfel discriminările între cadrele didactice, toate având acelaşi nivel minim de pregătire: licenţa". Nu vom mai avea învăţători şi educatori cu studii medii. MEdC arată însă că neaprobarea pentru anul şcolar 2006-2007 a cifrei de şcolarizare la clasa a IX-a pentru profilul pedagogic nu înseamnă desfiinţarea liceelor pedagogice, ci doar dispariţia specializării prin care se formau educatoare şi învăţători. Liceele/colegiile pedagogice pot opta pentru alte specializări din profilul pedagogic: pedagog, animator, arhivar etc. Potrivit Ministerului Educaţiei, "actualmente un profesor care va preda la nivel gimnazial este pregătit prin studii de licenţă, cu durata de trei ani. (...) Pregătirea unui cadru didactic pentru învăţământul preşcolar şi primar se poate realiza prin acelaşi tip de traseu. Date fiind particularităţile de vârstă ale copiilor cu care lucrează educatoarele şi învăţătoarele, evidenţiem necesitatea unei pregătiri superioare celei dobândite prin studiile liceale".
Interes general |
Toate disciplinele |
Ştiri
Propus de: crina_butarescu | 02.05.2006 22:34 | 978 vizualizări
Comentarii (3)
03.05.2006 18:12 gabiec
Paradoxal este faptul ca, pe masura ce cadrelor didactice li se cere din ce in ce mai multa pregatire, elevii intra (si termina)la tot felul de facultati din ce in ce mai usor.Deci spre ce tindem? Profesori toba de carte pt absolventi toba de mediocritate!
04.05.2006 20:49 violeta13
Inatatori si educatoare pregatite ca in Liceele pedagogice nu vor mai exista vreodata. Practica pedagogica , seriozitatea cu care erau pregatiti elevii , pasiunea meseriei, si multe alte calitati de educator nu se vor mai forma prin alte tipuri de institutii superioare.Respectul pentru cadre did. mandria de a forma caractere deosebite prinde la varsta de 14-15 ani , dupa aceea e prea tarziu.Ca toate meseriile invatate de la o varsta frageda si aceasa se facea cu maxima responsabilitate .Mare pacat ca se desfiinteaza aceste profiluri .
14.05.2006 18:10 mihavera
Sunt invatator cu studii medii, dar terminate intr-un liceu pedagogic cu traditie. Vad insa, ce "bine pregatite" sunt cadrele iesite din aceste colegii!
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.