Şcoala cu
bune practici

70 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Structura anului şcolar 2006 - 2007

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a stabilit, prin ordin al ministrului (nr. 3817), structura noului an şcolar. Astfel, anul şcolar 2006-2007 va avea 35 de săptămâni de şcoală (174 de zile lucrătoare), începe în data de 1 septembrie 2006 şi se încheie în data de 31 august 2007. Cursurile propriu-zise încep vineri, 15 septembrie 2006.
Noul an şcolar este organizat în două semestre, după cum urmează: semestrul I (vineri, 15 septembrie 2006 - vineri, 2 februarie 2007) şi semestrul II (luni, 12 februarie 2007 - vineri, 15 iunie 2007).
Semestrul I are următoarea configuraţie:
- cursuri: vineri, 15 septembrie 2006 - vineri, 22 decembrie 2006
- vacanţă de iarnă: sâmbătă, 23 decembrie 2006 - duminică, 7 ianuarie 2007
- cursuri: luni, 8 ianuarie 2007 - vineri, 2 februarie 2007
- vacanţă intersemestrială: sâmbătă, 3 februarie 2007 - duminică, 11 februarie 2007.
În perioada 30 octombrie - 5 noiembrie 2006, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Cursurile semestrului se vor relua luni, 12 februarie 2007, vor dura până în data de vineri, 15 iunie 2007 şi vor fi întrerupte în intervalul sâmbătă, 7 aprilie - duminică, 15 aprilie 2007, de vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 16 iunie şi se va termina vineri, 31 august 2007.

Prin derogare de la prevederile acestui ordin, au fost stabilite următoarele excepţii:
a) pentru clasele a VIII-a, ultima zi de cursuri este vineri, 8 iunie 2007, iar durata cursurilor este de 34 de săptămâni (169 de zile);
b) pentru clasa a XI-a - anul de completare, pentru clasa a XI-a de liceu - filiera tehnologică, ruta directă de calificare şi pentru clasa a XII-a de liceu - filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare, ultimele două săptămâni de curusuri (18-29 iunie 2007) se transformă în săptămâni de practică;
c) pentru învăţământul postliceal sanitar, calificarea asistent medical generalist, durata cursurilor este de 42 de săptămâni;
d) pentru învăţământul postliceal sanitar, calificarea tehnician ortoprotezist, durata cursurilor este de 42 de săptămâni pentru anii I şi II, respectiv 36 de săptămâni pentru anul III.

În semestrul I, tezele se vor susţine, de regulă, până la data de 22 decembrie 2006, iar în semestrul al II-lea până la data de 18 mai 2007. În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii (învăţământ special, şcoli cu populaţie majoritar de altă confesiune decât cea ortodoxă etc), inspectoratele şcolare pot aproba la cererea şcolilor, modificări ale structurii anului şcolar. Aprobarea modificării structurii anului şcolar se acordă în condiţiile asigurării numărului de 174 de zile de cursuri, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele de bacalaureat şi de absolvire.
Calendarul testelor naţionale, al examenului naţional de bacalaureat, al examenelor de absolvire pentru învăţământul profesional şi postliceal şi al examenelor de certificare a competenţelor profesionale, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a, se aprobă prin ordine distincte ale ministrului educaţiei şi cercetării.

Director,
Mircea MUREŞAN

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: floricaion | 05.05.2006 23:18 | 2259 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Ce este fotbalul?

Metode alternative de educatie

Comentarii (6)

0 0

06.05.2006 16:38 1957

felicitari celor care au regandit structura anului scolar !

0 0

06.05.2006 20:43 vioscout

Este un program echilibrat la care unii dintre noi avem o contributie hotaratoare, prin sustinerea modificarii structurii anului scolar si sub vechea conducere. Intotdeauna este loc de mai bine!

0 0

06.05.2006 23:17 floricaion - Autor

Care sunt de fapt modificarile fata de anul scolar curent?

0 0

06.05.2006 23:17 grigore_eugen

Bine ca incepe scoala pe 15 septembrie! Erau probleme legate de examenele copiilor la Universitate, inchieierea concediilor! Dar sigur ramane asa?

0 0

07.05.2006 16:01 Sorina1902

Nu sunt modificări mari, dar măcar de Paşti suntem acasă toate trei zilele.Tot e ceva.

0 0

07.05.2006 21:04 nutzicretzu

Deci avem de gand totusi sa incepem la 1 septembrie?...Sper ca macar, in acest caz, sa avem mai multe minivacante,astfel incat elevii sa nu acumuleze prea multa oboseala pe parcursul semestrelor.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 10 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

184 voturi | 11 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN