SPRING DAY 2006
Poeziile scrise de elevi au avut ca temă Ť Pacea în lumeť şi au fost strânse într-un volum cu titlul Ť Poemul păcii ť. Şaptesprezece dintre elevii şcolii şi-au adus contribuţia la realizarea acestei broşuri.
Un moment deosebit de interesant a avut loc în data de 5 mai 2006 când a avut loc o întâlnire între trecut, prezent şi viitor. Au fost trimise mai multe invitaţii către persoane publice şi instituţii la care au răspuns părinţii elevilor, veteranii de război din satul Hăpria, reprezentanţi INFO EUROPA Alba Iulia, subprefectul judeţului Alba, primarul comunei Ciugud.
Unul dintre veteranii care au răspuns invitaţiei noastre, din cauza vârstei înaintate nu a putut veni la şcoală, dar ne-a trimis o scrisoare emoţionantă în care şi-a expus gândurile faţă de ceea ce a însemnat cel de-al doilea război mondial. Ceilalţi doi veterani ne-au înduioşat cu întâmplări pline de dramatism petrecute în timpul războiului, adevărate pagini de istorie trecută prin prisma suferinţei personale. Am realizat astfel cu toţii că nu am fi putut vorbi acum de România, de Europa, de Uniunea Europeană, fără imensul sacrificiu de care au dat dovada mii şi mii de oameni bravi, de care rareori ne aducem aminte.
Am dezbătut apoi viitorul Europei cu reprezentanţii INFO EUROPA Alba Iulia. Elevilor le-au fost adresate întrebări despre Europa la care au răspuns cu mare entuziasm, făcând dovada deţinerii unor temeinice cunoştinţe.
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: sorana | 07.05.2006 12:59 | 1098 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.