Domnule Hărdău
Cum nu puteţi stîrpi dintr-odată muscărimea asta doritoare de carte, ce bîzîie vara prin curţile liceelor, e bine că aţi localizat deocamdată duşmanul şi că îl ţineţi la distanţă prin hotărîrea ca membrii comisiei, care pritocesc temele de bacalaureat, să nu mai aibă contact cu exteriorul în nici un chip.
Nu ştiu la ce v-aţi gîndit, dar, pentru succesul operaţiunii, aţi putea pune în aplicare metoda Meşterului Manole, îngropînd, spre exemplu, profesoarele în ciment la temelia şcolii, iar pe domnii profesori să-i dotaţi cu costume de scafandru şi să-i ţineţi cufundaţi în apele tulburi ale Dîmboviţei pînă trec examenele.
Pe viitor însă, mai sănătos ar fi să desfiinţaţi şcolile cu totul, ca să rămînă ţanţoş în picioare doar Ministerul Educaţiei, unde v-aţi putea îndeplini, cu cinste şi onoare, misiunea încredinţată de domnul Boc, aceea de a rezista ca ministru chiar dacă se prăbuşeşte Guvernul,
al Dumneavoastră vechi admirator, Mircea Dinescu
"Gandul"
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: crina_butarescu | 10.07.2006 21:33 | 1177 vizualizări
Comentarii (3)
10.07.2006 23:02 grigore_geta
Superb! De-asta va iubesc, domnule Dinescu!
12.07.2006 08:20 sfetnicul
Subscriu.
12.07.2006 21:37 andronescu
Stilul d-lui Dinescu il recunosti din f. multe pamflete, "vorba lu`Dinescu"te unge la suflet, de multe ori se potrivesc cu ceea ce gindim si noi.Sa ne traiesti.d-le Dinescu!Referitor la ministrul HARDAU trebuie sa recunoastem ca este primul ministru care a dat dreptate ziaristilor,a recunoscut public ca in sistem sunt multe "bube".Adevarul este ca in perioada interbelica si chiar in perioada 1955-1969 cine termina un liceu putea da admitere la orice facultate, avind o pregatire generala buna.Exemplu concret ministrul actual de externe care a absolvit un liceu cu profil de matematica si a intrat la fac. de istorie A.I.Cuza.Cine din guvernul actual vorbeste engleza ca la Oxford? in sistem vina o poarta toti:ministerul,profesorii,parintii si elevii.TREBUIE FACUT CEVA SERIOS.Vina min. Hardau este ca nu a putut trece de indicatiile PD si poate si a pres. tarii de a mentine in minister pe d-na Paloma.
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.