Din întâmplările de mai sus, precum şi din nenumărate alte episoade izolate, petrecute pe fascinantele plaiuri mioritice şi trecute, ”înţelept”, cu vederea de ”responsabili”ca incidente minore, prinde contur o gravă suspiciune cu premise reale. Corupţia, fenomen de o copleşitoare amploare în lumea românească, şi-a întins, de mai multă vreme, tentaculele otrăvite şi asupra educaţiei. Într-o ţară în care totul este de vânzare, de la bunuri la iluzii şi conştiinţe, ce motiv ar exista ca învăţământul să rămână invulnerabil? Mai ales că antrenează, într-un fel sau altul, milioane de oameni, într-un mediu de extremă sensibilitate, în care interesele şi emoţiile se întâlnesc în conjuncţii tensionante, cu înaltă miză subiectivă. Simplul fapt că ar trebui să fie un for intangibil al educaţiei prin cultul principiilor şi valorilor perene? Slab argument, în lumea capitalismului sălbatic, stăpânită de instincte primitive şi de obsesia bunurilor materiale. Iată că, şi în educaţie, ca în oricare alt domeniu, interesele se scot la tarabă, avantajele se cumpără pe bani grei sau pe mai nimic, totul se poate converti de la înălţimea abstractă a ideii la condiţia mizerabilă a valorii materiale şi valutei curente. Fenomenologia corupţiei din învăţământ este vastă, deghizată uneori în forme benigne, dincolo de care se întinde o lume în criză, care operează cu instrumente dezonorante: mită, intervenţii, persuasiuni, trafic de influenţă, promovări preferenţiale, evaluări incorecte, delaţiuni, diplome false, note şi absenţe mistificate, condiţionări de tot felul, sume exorbitante pentru meditaţii, determinate uneori prin şantaj, comerţ cu subiecte de examen, bani grei încasaţi pentru vânzarea acestora etc. Un lanţ al slăbiciunilor cu iz penal, care face din aria privilegiată, prin definiţie, a educaţiei un teritoriu al abuzurilor flagrante şi al ilegalităţilor. Mulţi ştiu despre astfel de cazuri, în virtutea vocaţiei sociale a învăţământului, dar puţini au curajul să le pună la stâlpul infamiei. Din când în când, situaţii revoltătoare izbucnesc în media, fără a întruni însă decât fulgurant oprobriul public al unei lumi prăbuşite în apatie. O bizară complicitate pluteşte asupra educaţiei româneşti, mai precis a ilegalităţilor petrecute sub cupola ei. Victimele au, să zicem, un motiv plauzibil de tăcere: teama de represalii. Dar ce împiedică instituţiile administrative şi instanţele legii să ia măsuri?

De aceea, când o acţiune riscantă de denudare a realităţilor putrede care se ascund dincolo de o mască are loc, simţul comun (sau nesimţirea comună) se revoltă; pacea nocivă a unei lumi coabitând cu toate compromisurile este tulburată cu inutile accese justiţiare… Ipocrizia colectivă deghizată în înţelepciune şi toleranţă în numele unei cauze nobile, educaţia, pare că n-are limite. Cunoscând sistemul şi modul în care el funcţionează, dar, mai ales, lumea autohtonă şi ”apetitul” ei pentru morală şi regulă, putem presupune că nu ne confruntăm cu ceva nou. Corupţia îşi face mendrele, generând urmări dezastruoase, de multă vreme, în şcoală noastră, comunistă şi capitalistă. Corupţia în toate ipostazele ei, în metamorfoze dinamice, în funcţie de timpuri şi exigenţe. Probabil că subiecte de examen se vând demult, indiferent de denumire şi miză: capacitate, teste naţionale, treaptă, bacalaureat, admitere, examen universitar, licenţă etc. Numai că, în realitate, nimeni nu este interesat să vorbească, pentru că avantajele procurate prin instrumentele corupţiei pot fi superioare satisfacţiei morale întru căutarea adevărului. Au de pierdut doar cei care învaţă, corecţi şi cinstiţi, educaţi în spiritul valorilor autentice. Şi cei care nu au bani să cumpere subiectele. Dar câţi sunt cei din prima categorie? Chiar şi ei se pot întreba însă, în cele din urmă, la ce le foloseşte onestitatea într-o lume haotică, posedată de geniul malefic al banului, minciunii şi trădării, în care corupţia este modelul suprem al reuşitei.

"Gandul"