În discuţiile privind neajunsurile reformei din învăţământul universitar, ne plângem de multe ori de pregătirea profesională slabă a studenţilor noştri, de nivelul lor scăzut de educaţie şi cultură şi dăm vina pe sistem – care are destule imperfecţiuni – uitând să ne întrebăm, parafrazându-l pe J. F. Kennedy, ce facem noi, profesorii, pentru ei?
Tinerii care vor să urmeze o facultate au o serie de aşteptări vizavi de viaţa de student, de activitatea academică. În facultate însă se confruntă destul de repede cu realităţile triste: profesori rigizi şi indiferenţi la problemele reale ale studenţilor, profesori plictisiţi care predau „din vârful buzelor”, profesori aroganţi şi / sau ironici cărora studenţilor le este teamă să le adreseze întrebări, profesori care permit copiatul... incorectitudine, neprofesionalism, iresponsabilitate, impostură, corupţie...

O altă problemă o au studenţii buni. Mulţi dintre ei au fost antrenaţi în timpul liceului la realizarea unor proiecte, au participat la diferite concursuri sau faze ale olimpiadelor şcolare sau au fost componenţi ai loturilor olimpice. Sigur, părerile sunt împărţite asupra oportunităţii existenţei atâtor olimpiade, precum şi asupra problemelor propuse spre rezolvare, existând de multe ori reţineri serioase vizavi de nivelul şi dificultatea acestora. Dincolo de toate criticile însă, competiţiile au menirea de a-i stimula pe copii, de a-i învăţa algoritmi şi scheme de rezolvare a problemelor, de a le forma tipuri de raţionamente, dezvoltând capacităţi creative. Un premiu oricât de neînsemnat, o menţiune sau o diplomă de participare contează uneori enorm şi poate fi un stimulent perfect pentru o performanţă viitoare. Şi, în cele din urmă, ceea ce contează poate cu adevărat este simpla participare, chiar dacă aceasta nu este încununată de nici o distincţie.

Ajunşi studenţi, aceşti tineri – obişnuiţi cu atmosfera şi febra participării la cel puţin 5-6 concursuri anual – se simt „abandonaţi” de facultate şi se plâng de lipsa competiţiilor, a proiectelor.

Activitatea competiţională trebuie să fie mai vie, mai bogată, iar studenţii – antrenaţi în diverse concursuri, sesiuni, proiecte şi iniţiative, nu mai în cadrul restrâns al grupei / facultăţii, dar mai ales în plan naţional / internaţional, ceea ce i-ar face să simtă că trăiesc cu adevărat într-o comunitate academică, să fie mai responsabili, mai motivaţi în alegerea viitorului loc de muncă. Nelucrate, lipsite de exerciţiul unei gândiri active, competiţionale, aceste minţi – unele, remarcabile – pot lenevi, pierd în supleţe şi inventivitate, pot rugini ca nişte utilaje performante nefolosite şi părăsite într-o hală. Sunt mulţi studenţi buni care mrturisesc că facultatea li se pare prea „blazată”, majoritatea preferând să urmeze un masterat sau să susţină un doctorat în afara ţării – şi nu pot fi condamnaţi!

Să recunoaştem cu tristeţe că tinerii au din ce în ce mai puţine modele adevărate de urmat. Unde sunt Profesorii de valoare, bine pregătiţi, de calitate morală şi profesională, cu dragoste faţă de meseria de dascăl?!

Cu certitudine, modele adevărate există, dar trebuie scoase la lumină, „arătate cu degetul”, promovate agresiv şi cu obstinaţie. Cine este de vină pentru degradarea învăţământului – familia, şcoala, biserica, mass-media, politicienii, sărăcia? Cu toţii purtăm o parte din vină. Este un cerc vicios care trebuie rupt odată. Ca profesori, trebuie să ne aplecăm cu mai multă răbdare şi dăruire asupra studenţilor noştri, să fim sensibili la problemele lor, să ne implicăm cu trup şi suflet în proiectele care-i privesc, să-i (re)învăţăm adevăratele valori morale şi spirituale. Profesorul trebuie să dovedească corectitudine şi responsabilitate, să aibă o înaltă ţinută morală şi profesională, să fie un model pentru tineri.

Pentru a realiza o reformă adevărată a învăţământului universitar, care să promoveze calitatea şi competenţa, este necesară în primul rând o reformă a mentalităţilor. Trebuie să schimbăm ceva în relaţia profesor – student, în sistemul de predare / învăţare, să dinamizăm activităţile de competiţie şi cercetare ale studenţilor.

Urmează perioada de admitere în facultăţi. Dacă nu vom îmbunătăţi oferte şi nu vom schimba atitudini, atunci nu vom avea decât o altă admitere ratată. Ca şi reforma.

"Gandul"