Şcoala cu
bune practici

71 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Adio, Teste Nationale! Evaluarea se reduce la 50 de minute

Surd la reactiile profesorilor, care nu sunt de acord cu eliminarea examenelor finale de la Capacitate, ministrul Hardau s-a incapatanat si a semnat in cele din urma ca evaluarea elevilor sa se faca prin teze cu subiect unic. Altfel spus, prin diminuarea unei probe de la trei ore la 50 de minute, este clar ca slaba pregatire a elevilor se va accentua.

Prin semnarea Metodologiei de organizare si desfasurare a tezelor cu subiect unic pentru clasa a VII-a, in anul scolar 2006-2007, ministrul educatiei, Mihail Hardau, a legiferat eliminarea Testelor Nationale si inlocuirea acestora prin acest sistem de evaluare. Dupa cum a mai relatat ziarul nostru, cadrele didactice din invatamantul preuniversitar au reactionat puternic impotriva acestei schimbari, din doua motive foarte clare: primul tine de calitatea evaluarii, care va fi una superficiala si foarte subiectiva, chiar daca probele sunt date prin lucrari scrise, iar cel de-al doilea are drept cauza perturbarea orarului scolar, prin scoaterea profesorilor evaluatori, si nu putini la numar, de la programul de predare. Odata cu noua metodologie aprobata, specialistii de la Directia pentru Invatamantul Preuniversitar, in frunte cu seful lor, au dat iarasi dovada de neprofesionalism. Mai exact, durata probelor este diminuata de la trei ore la 50 de minute: “Subiectele sa fie formulate clar, precis si in stricta concordanta cu programele scolare si cu programele de teze, valabile pentru desfasurarea tezelor din semestrul respectiv; sa aiba un nivel mediu de dificultate; sa permita efectuarea lor in 50 de minute”, se stipuleaza la articolul 11, capitolul IV din Metodologie. Dupa cum bine se poate sesiza, examenele propriu-zise sunt definitiv eliminate, ele rezumandu-se doar la o simpla si banala teza semestriala. De asemenea, aflam ca subiectele vor fi facute publice pe Internet cu zece zile inainte de sustinerea tezei, ceea ce inseamna ca elevii vor sti dinainte la ce trebuie sa se pregateasca, fara probleme. “Dupa parerea, mea, aceasta evaluare va fi una doar de fatada iar promovarea in liceu se va face in masa, fara nici o selectie prealabila, si ne vom astepta ca la liceele de prestigiu si cu pretentii sa se inscrie elevii cei mai slab pregatiti”, ne-a declarat un cadru didactic de la Colegiul “Gh. Lazar” din Bucuresti, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

Pentru copiere, nota 1
Modul cum a fost gandit modul de secretizare a subiectelor si a supravegherii candidatilor din timpul sustinerii probelor scrise ridica mari semne de intrebare. In primul rand, in opinia majoritatii cadrelor didactice, va fi perturbata intreaga activitate didactica din unitatea de invatamant in ziua programata desfasurarii tezei.
“In aceste conditii este foarte greu sa asiguri o supraveghere exacta si linistea in scoala in timpul sustinerii lucrarilor, deoarece nu poti suspenda desfasurarea orelor din celelalte sali de clase sau laboratoare. Mai mult, secretariatele tuturor centrelor de examinare vor fi blocate cu pregatirea examenelor. Va fi foarte greu”, ne-a declarat directorul unei scoli generale din sectorul 6 al Capitalei. In acest sens, ministrul Hardau nu a prevazut nici un fel de sanctiune pentru cadrele didactice ce vor fi implicate in tentative de colaborare cu elevii. In schimb, acestia din urma vor fi aspru sanctionati: “Elevii surprinsi avand asupra lor materiale care ar putea fi folosite pentru copiat sau mijloace de comunicare cu exteriorul, cei surprinsi copiind in timpul desfasurarii tezelor sau comitand alte fapte menite sa le favorizeze rezolvarea subiectelor primesc nota 1 la teza respectiva” (articolul 20). Trebuie sa precizam ca elevii de clasa a VIII-a din acest an scolar vor sustine Testele Nationale asa cum au fost anuntati initial. La acestia, sistemul de promovare in clasa a IX-a nu s-a modificat.

"Gardianul"

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: crina_butarescu | 04.12.2006 00:43 | 3247 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

De ce este necesara tristetea

Echilibrul emotional

Tehnica 5-4-3-2-1 pentru copii

Echilibrul emotional

Comentarii (23)

0 0

04.12.2006 12:19 simy_bi

Este o modalitate sigura si precisa de promovare a inculturii in tara noastra.Ce se intampla cu elevii care nu au posibilitatea accesarii calculatorului?

0 0

04.12.2006 12:19 simy_bi

Este o modalitate sigura si precisa de promovare a inculturii in tara noastra.Ce se intampla cu elevii care nu au posibilitatea accesarii calculatorului?

0 0

04.12.2006 13:13 criprof

Daca s-a considerat ca centrele de examen nu asigurau (in toate cazurile) corectitudine in desfasurarea examenelor - oare cu examen la fiecare scoala cum va fi ?

Daca s-a dorit eliminarea meditatiilor - oare cu examen in clasa a VII-a si a VIII-a (cate doua) cum va fi?

0 0

04.12.2006 13:18 criprof

Ca profesor ai nevoie obligatoriu de internet, chiar daca locuiesti la Sperietii din Deal - nu am auzit de fonduri alocate profesorilor in acest sens.

0 0

04.12.2006 15:12 ioncicu

E jalnic

Ce fel de oameni lucreaza in ministerul educatiei?

Iata citeva lucruri care ne baga in ceata:

1. Citi profesori corecteaza?

2. Care este diferenta admisa intre note (daca sunt 2 evaluatori)

3. de ce nu exista posibilitatea de a contesta nota?

Si in final o intrebare:

Acest "document" a fost scris de femeia de servici a ministerului?

0 0

04.12.2006 17:07 prof_badea

dragi colegi,suntem chiar atat de tampiti incat nu gasim o forma de organizare si de lupta ca sa-l doboram pe groparul asta...ca nici nu vreau sa-i pronunt numele

0 0

04.12.2006 17:25 otto

Eu zic sa nu ne stresam pentru salariul acesta mizer.. Daca parintii nu sesizeaza nimic, si totul li se pare OK, sa lasam sa fie asa.. Pana la urma mi-e mila numai de colegii care predau la liceu.. Noi, in gimnazii vom avea aceeasi "material" cu sau fara Teste Nationale, cu sau fara teze la nivel national.. Plus ca scapam si de alcatuirea baremelor, subiectelor, etc.. Cu putin noroc scapam si de corectarea lor.. Vor fi destui care se vor oferi sa corecteze, daca va fi platita.. In plus, Guvernul, in frunte cu Hardau se vor face de rau cu organizarea (va fi un haos).. Se va prodice o degradare sistematica a liceelor, vor intra copii foarte slabi in licee renumite, si probabil dupa un timp isi vor organiza propriile examene anumite licee care se mai respecta.. Asa ca.. Fara stres.. S-o luam ca pe o gluma!

0 0

04.12.2006 18:03 ioanlup

Eu sunt de parere ca examenele de capacitate pot fi desfiintate. Nu e nevoie de nici o alta forma de inlocuire a lor. Doar examene de admitere la licee si sam-uri! Fara cheltuieli mari, fara a deranja procesul de invatamant! De ce nu le convin unora admiterile?

0 0

04.12.2006 18:53 dora78

Hai, Otto, ca ai reusit sa-mi dai senzatii tari... daca am ajuns sa mi se planga de mila ca predau la liceu... e grav si umilitor!!! E mare tampenie chestia asta cu "teza unica", chiar sunt curioasa ce vor reusi sa faca, daca vor reusi... Apropo, examenul de Testare Nationala dureaza 2 ore, nicidecum 3, iar multi elevi ieseau din sala dupa 70 - 80 de minute. Si asta inseamna ceva, nu stiu exact ce... Are dreptate Ioanlup, sa se revina la admitere, doar asa vor fi triati ca lumea toti elevii. Valabil si pentru facultate, da' acolo cred ca "trenul" e pierdut... acolo chiar isi fac de cap.

0 0

04.12.2006 19:16 otto

Dora, nu ma intelege gresit, nu am nimic cu colegii care predau la licee, (poate la anul si eu voi preda acolo), dar de multe ori ma gandesc la copiii slabi (semianalfabeti) care parasesc scoala gimnaziala si intra la liceu.. In rest, sunt total de acord, trebuiesc examene de admitere (asta am scris si mai sus)..

0 0

04.12.2006 19:31 dora78

Hai, Otto, ca ai reusit sa-mi dai senzatii tari... daca am ajuns sa mi se planga de mila ca predau la liceu... e grav si umilitor!!! E mare tampenie chestia asta cu "teza unica", chiar sunt curioasa ce vor reusi sa faca, daca vor reusi... Apropo, examenul de Testare Nationala dureaza 2 ore, nicidecum 3, iar multi elevi ieseau din sala dupa 70 - 80 de minute. Si asta inseamna ceva, nu stiu exact ce... Are dreptate Ioanlup, sa se revina la admitere, doar asa vor fi triati ca lumea toti elevii. Valabil si pentru facultate, da' acolo cred ca "trenul" e pierdut... acolo chiar isi fac de cap.

0 0

04.12.2006 19:46 dora78

Scuze daca am fost prea acida, ideea ca e jenant sentimentul de "mila", desi sunt convinsa ca asta inspiram noi, profesorii, asa, in general. Cred ca e rau sa-i fie cuiva mila de tine... chiar in halul asta am ajuns?! Acum ai mai lansat o idee, cu care sunt de acord in totalitate, aceea ca ajung copii foarte slabi in licee foarte bune (e si cazul colegiului la care predau eu). Da' numa' ca aici nu-i "vina" profesorilor de liceu, nu? Oare nu-i tot vina celor de la gimnaziu ca lasa sa promoveze asemenea semianalfabeti? La fel se intampla si in cazul colegilor de liceu, care lasa alti semianalfabeti sa intre in Bac, de-si blestema profesorii corectori zilele... Hai sa nu mai lasam incultura sa ne distruga intelectul!!!

0 0

04.12.2006 19:47 dora78

Scuze daca am fost prea acida, ideea ca e jenant sentimentul de "mila", desi sunt convinsa ca asta inspiram noi, profesorii, asa, in general. Cred ca e rau sa-i fie cuiva mila de tine... chiar in halul asta am ajuns?! Acum ai mai lansat o idee, cu care sunt de acord in totalitate, aceea ca ajung copii foarte slabi in licee foarte bune (e si cazul colegiului la care predau eu). Da' numa' ca aici nu-i "vina" profesorilor de liceu, nu? Oare nu-i tot vina celor de la gimnaziu ca lasa sa promoveze asemenea semianalfabeti? La fel se intampla si in cazul colegilor de liceu, care lasa alti semianalfabeti sa intre in Bac, de-si blestema profesorii corectori zilele... Hai sa nu mai lasam incultura sa ne distruga intelectul!!!

0 0

04.12.2006 20:00 otto

Cum? Am inteles ca Hardau vrea sa introduca "notarea ceruta de elev", adica ca sa pui nota in catalog trebuie sa fie de acord si elevul.. Daca contesta nota nu o mai poti trece.. Si in legatura cu faza de cum ajung semianalfabetii pana in clasa a noua, sa stii ca copiii acestea sunt trecuti tot din "mila" deja din clasele primare. Ar trebui sa nu uitam de statutul nostru, sa dam la o parte orice subiectivism sau mila si sa facem ci TOTII curatenie in invatamant. Eu predau numai de 1 an, iar anul trecut am lasat 10 repetenti sa nu poate intra la examenele Testelor Nationale. Va intreb, ce au facut colegii mei? Desigur, de atunci eu sunt deavolul scolii in viziunea lor, desi mi-am facut doar datoria..

0 0

04.12.2006 21:07 leocotac

Nci eu nu sunt de acord cu "gandirea" domnului ministru privind aceste teze dar se tot repeta in articol : de la 3 ore la 50 min. Trebuie sa-i spun doamnei sau domnului ziarist ca proba la testarea nationala dura doar 2 ( doua ) ore si cuprindea materia 5- 8 ( la matematica si la romana ) Acum la teza se verifica doar materia din semestrul respectiv . Deci 4 teze ( cls a VII si a VIII ) = 200 minute = 3 ore si 20 minute .

0 0

04.12.2006 21:15 dora78

Buna chestia cu "deavolul scolii" ... am ras pe burta!! Subscriu!! Iar cu notele la "negociere" cu elevii... se poarta prin multe scoli, numai ca nu e oficiala treaba... altminteri... ca la piata.

0 0

04.12.2006 21:44 nasa

citesc si ma minunez oare pana unde se va ajunge ?

ce fel de oameni vom da societatii , sau poate asta se urmareste ,ca majoritatea populatiei sa fie de pregatire medie si sub medie.

bun sa zicem ca nu le cerem sa invete carte prea multa dar macar sa-i invatam meserie ca lumea sa stie macar sa-si castige painea (dar se pare ca nici atat nu se va invata )

0 0

04.12.2006 22:11 emil

Romania anilor 2006. Dictatura prostiei si a incompetentei! Am crezut intr-o schimbare in bine, mai mult ca niciodata. Schimbarea in sitemul nostru se manifesta furibund in "reforme" de doi lei, politica educationala incoerenta, politizare pana la paznicul scolii, coruptie, amageli de tot felul ...

Unde se va duce invatamantul cu asemenea conducatori?!

0 0

05.12.2006 00:02 rosioru

Europa ne vrea prosti, iar "ministeriabilii" educatiei sprijina acest lucru.

Nu credeti ca sistemul examinatoriu anterior anului 1990 era mai bun?

0 0

05.12.2006 12:43 agenda

de acord cu rosioru . sunt prea destepti romanii astia !!! uniunea europeana ( si nu numai )doreste cit mai multi semianalfabeti din romania .totul se reduce la politica si oameni corupti . se promoveaza prostia si incultura ...rezultatul ?!

0 0

05.12.2006 13:00 agenda

apropo , otto - unii parinti sustin ideea acestor teze spunind ca astfel copii vor fi obligati sa invete constant , altii isi frunzaresc agendele in cautare unor nume "salvatoare" pentru a-si acoperi odraslele , iar altii nu sunt de acord ci doresc admiterea ca pe vremuri ! sunt derutati de cei din minister si guvern care au reusit sa intoarca o mare parte a parintilor impotriva profesorilor !!! asta e metoda atacului a la hardau ...

0 0

06.12.2006 17:56 dorin_moglan

OPRITI EXPERIMENTELE IN INVATAMANT! A NU SE RENUNTA LA EXAMENE SERIOASE LA SFARSITIUL UNUI CICLU DE INVATAMANT! E LUCRU CLAR CA SE DORESTE ALTERAREA ACESTUI SISTEM CARE A CREAT VALORI ,PARADOXAL CHIAR IN PERIOADA COMUNISTA MULT BLAMATA!OARE NU SE VEDE CA MULTELE EXPERIENTE ASUPRA INVATAMANTULUI AU ALTERAT MOTIVATIA ELEVILOR DE A TERMINA O SCOALA(GIMNAZIU,LICEU,FACULTATE),CA SA NU MAI VORBIM DE ,FAPTUL CA FINALITATEAINVATAMANTULUI E PUSA SUB SEMNUL ''?'' TOCMAI DIN CAUZA ,,SCOLITILOR" GUVERNANTI?

DOMNULE MINISTRU HARDAU ,CATI PROFESORI TREBUIE SA VA SPUNA CA SANTETI IN FUNCTIA NEPOTRIVITA?MAI BINE LASA_NE!!!!!!

0 0

06.12.2006 21:36 professorbujor

Daca se vrea descentralizare in invatamant,atunci trebuie sa se revina la admiterea in trepte superioare de invatamant pe baza de examene cu probe fixate de unitatea scolara in cauza.Ea stie ce vrea si de cine are nevoie.Chestia cu teste sau teze nationale promoveaza mediocritatea.Care liceu sau facultate ar fi interesate in a umple salile de curs numai cu semianalfabeti?Doar acele afaceri de "familie"care functioneaza in prezent si fabrica "specialisti" in nimic dar dau diplome si titluri oamenilor care au buchisit alfabetul transpirand din greu in studiul "almanahelor".

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 8 evenimente

«DECEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

15 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN