"Studentul 007", care nu poate fi prins copiind
In Regie, cel mai mare succes il au castile. Studentii care si le procura scapa de stresul examenelor. Recordul de miniaturizare e detinut de o casca cu grosimea de un milimetru si diametrul cam tot pe atat.
Arata ca varful unei mine Parker. E o casca cu microvibratii, imi explica vanzatorul, care face si o demonstratie: introduce casca in ureche si aceasta se face invizibila. "S-a lipit de timpan", spune. Ca sa o scoata, introduce un betigas cu magnet.
In anuntul de vanzare al castii respective, publicat pe internet, scrie ca nu poate fi detectata nici de medic. Afirmatia nu rezista in cazul in care medicul este un ORL-ist competent, dar cert este ca un om obisnuit nu are sanse sa observe ceva, chiar daca se uita de aproape in urechea purtatorului castii. Casca receptioneaza semnalul emis de un dispozitiv bluetooth, care se ataseaza, impreuna cu microfonul, unei antene-colier. Microfonul poate fi si cel al unui dispozitiv hands-free cu fir din dotarea oricarui telefon mobil, la care se adapteaza antena. Casca si antena costa 750 lei. Bluetooth-ul poate fi procurat separat (functioneaza orice dispozitiv de acest tip cu conectivitate universala) sau se mai achita 200 lei pentru unul "din partea casei". Se "taie" factura, se ofera garantie (18 luni) si service postgarantie, consumabile (baterii pentru eventualul amplificator de semnal etc.)
F.V. are modelul de microcasca cu lita, de 650 lei. Casca e ceva mai maricica decat cea cu microvibratii, dar ma asigura ca e tot nedetectabila. Se ataseaza de un fir transparent, care se petrece dupa ureche. Apoi, firul se pierde sub camasa, unde e conectat la handsfree. "Casca nu se vede decat daca te uiti din unghi, cu mare atentie", spune. A folosit-o cu succes la ultimele examene. "Singura problema e microfonul de la handsfree-ul meu. Am venit sa vad daca baietii pot face ceva in privinta asta. Cel cu care vorbesc ma aude cu dificultate. Daca stie despre ce e vorba, nu-i problema. Mai greu e cand trebuie sa dictez fraze mai lungi". In aceste conditii, ca sa se evite copiatul la examene, scolile, liceele si facultatile vor trebui dotate, in viitor, cu sisteme avansate de monitorizare si detectie, asemanatoare cu cele aeroportuare. Sau cu sisteme de bruiaj ale semnalelor GSM si audio. Pur si simplu, profesorii nu pot tine pasul cu avansul tehnologic si inventivitatea celor care stiu sa profite de acesta.(Gandul, Sâmbătă, 03 februarie 2007)
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: adrianagiju | 03.02.2007 21:58 | 984 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.