Şcoala cu
bune practici

52 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Societatea de Ştiinţe Matematice, filiala Olt

3 martie 2007 a însemnat, de asemenea şedinţa filialei Olt a Societăţii de Ştiinţe Matematice (S.S.M.) din România. Cei care şi-au însoţit elevii la Olimpiadă precum şi mulţi alţi matematicieni ai judeţului s-au reunit în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Ion Minulescu” din Slatina unde au fost informaţi privind rolul şi proiectele pe care Societatea le are, cu atât mai mult cu cât, din nefericire, în ultimii ani ea nu a mai reprezentat o „voce” în peisajul ştiinţific românesc (excepţie făcând doar prestigioasa revist㠄Gazeta Matematică”)…
Reuşind, în final să învingă sinuosul traseu al birocraţiei şi al mişcării dosarelor, Societatea din Slatina a… intrat în legalitate (?), constituindu-se, în decembrie care a trecut, drept instituţie cu personalitate juridică. Aşa cum a anunţat preşedintele acesteia, domnul profesor Eduard Buzdugan, ea are – conform statutului – toate caracteristicile necesare: sediu, cont, cod fiscal, conducere şi, cel puţin până în acest moment, un număr de cincizeci şi şapte de membri. Consiliul director are, pe lângă preşedinte, vicepreşedinţi în toate zonele judeţului şi un secretar executiv. Din cotizaţia anuală, Filiala îşi poate opri o mare parte, acest lucru fiind condiţionat şi de acţiunile sale.
Pe lângă o serie de chestiuni organizatorice şi administrative, preşedintele filialei a vorbit participanţilor despre necesitatea implicării profesorilor de matematică în această întreprindere, cu atât mai mult cu cât se poate vorbi, la un moment dat şi despre avantaje pe care membrii le pot avea. Secretarul executiv al Filialei, domnul profesor Marius Perianu şi-a mărturisit expectanţele sale privind această acţiune, delimitându-i o nouă dimensiune: cea a „sentimentului de apartenenţ㔠pe care cei din interior ar trebui să o aibă.
Există foarte multe intenţii bune, foarte multe idei remarcabile, entuziasmul nu lipseşte nici el. Urmează să fie concepută o monografie a învăţământului matematic al judeţului Olt, se discută despre eventualitatea unei reviste de profil şi se aşteaptă organizarea unui simpozion judeţean cu participarea unor oaspeţi de seamă de la Universităţile din Craiova şi Piteşti, din cadrul S.S.M. şi al Ministerului educaţiei. De asemenea, s-a anunţat că revista”Gazeta Matematic㔠acordă Filialei Olt un număr al său, dată fiind imaginea pe care matematica olteană o are la nivel superior!
Pentru toţi cei de faţă, au fost făcute publice site-uri importante pentru matematicieni, respectiv: www.gazetamatematica.net, www.olimpiade.ro şi www.didactic.ro, pagini care reprezintă un real sprijin al profesorului de matematică, al pasionatului de matematică, al membrului S.S.M. şi al tuturor celor pentru care navigarea pe net înseamnă mai mult decât umplerea timpului liber.
Câţiva dintre participanţi şi-au exprimat punctul de vedere privind acest început, cu mai multă sau mai puţină încredere, ţinând cont că, până la urmă, lucrurile ajung într-un punct delicat, respectiv banii.
Concluzia este clară, ea fiind valabilă în orice iniţiativă care implică existenţa unui grup: dacă ceasta devine echipă, lucrurile vor decurge de la sine.
Trebuie valorificat tot ceea ce judeţul are în acest domeniu şi, lucru bine-cunoscut nu numai aici, el are într-adevăr un cuvânt de spus în matematică!

Corina Mîinescu

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: corinamiinescu | 04.03.2007 12:09 | 723 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 17 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

672 voturi | 9 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN