Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Simulare de teze unice, pentru verificarea condiţiilor tehnice

Simularea a avut loc fără elevi şi fără subiecte reale, în 30% din cele aproape 9.000 de şcoli în care învaţă elevi de clasa a VII-a. Profesorii s-au adunat dimineaţă la inspectoratele şcolare pentru a lua subiectele transmise de minister.

În jurul orei 6 dimineaţa, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti au accesat serverul ca să preia subiectele de la Minister. Fiecare inspectorat şcolar a avut la dispoziţie patru numere de telefon ale Ministerului Educaţiei, de unde au primit parolele cu care să poată descărca subiectele. Odată descărcate, subiectele sunt distribuite de inspectori reprezentanţilor fiecărei şcoli.

"Simularea are ca scop măsurarea timpului în care subiectele pot fi transportate până la cea mai îndepărtată şcoală din Bucureşti, măsurarea timpului de multiplicare a variantelor de subiecte în şcoli pentru toţi elevii, pentru ca după aceea să ne facem o strategie pentru ziua de examen", a declarat Maria Măntăluţă, inspector şcolar general adjunct ISMB.

La nivel de Capitală au fost incluse în simulare 60 de şcoli. Până vineri, fiecare inspectorat şcolar va trimite la Ministerul Educaţiei un raport în legătură cu desfăşurarea simulării.

227.000 de elevi de clasa a şaptea vor da teze cu subiect unic - prima dintre ele e programată pe 4 mai, la matematică. Notele vor fi trecute în catalog, dar nu vor fi luate în considerare la admiterea în liceu de anul acesta. Cu toate acestea, elevii se tem de noul sistem de examinare.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: ciobanudoina | 18.04.2007 17:19 | 1926 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (3)

0 0

19.04.2007 23:17 crischiorescu

Eu ma tem ca tezele nu se vor desfasura corect. Ceea ce se intampla la testarea nationala se va intampla si la teze, numai ca aranjamentele se vor face la nivel de scoala si nu la nivel de centru de examen si evident pe sume ceva mai mici.

0 0

20.04.2007 23:09 marga_ignat

Aveti dreptate. Iar incercam sa ne furam caciula. Cine a calcualt timpul fizic necesar pentru ca variantela sa fie transmise de inspectorate scolilor rurale aflate la peste 100 km de resedinta judetului? S-au intrebat stimabilii de la MEC ce se va intampla in mediul rural cu multiplicarea foilor de examen, caci la sate se intrerupe curentul electric cand iti este lumea mai draga, fara ca cineva sa te anunte cand se intampla acest lucru? Cine isi permite sa tina copiii in tensiune ore intregi, iar apoi sa-i examineze?

0 0

20.04.2007 23:10 marga_ignat

Aveti dreptate. Iar incercam sa ne furam caciula. Cine a calcualt timpul fizic necesar pentru ca variantela sa fie transmise de inspectorate scolilor rurale aflate la peste 100 km de resedinta judetului? S-au intrebat stimabilii de la MEC ce se va intampla in mediul rural cu multiplicarea foilor de examen, caci la sate se intrerupe curentul electric cand iti este lumea mai draga, fara ca cineva sa te anunte cand se intampla acest lucru? Cine isi permite sa tina copiii in tensiune ore intregi, iar apoi sa-i examineze?

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

1 vot | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN