Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

XPLORA, proiect european dedicat stiintelor!

Proiectul european XPLORA
Xplora reprezintă portalul european al ştiinţelor ocupându-se cu resurse, evenimente, noutăţi şi alte instrumente referitoare la educaţia ştiinţifică. Xplora este unul din portalurile web dedicate educaţiei şi face parte din marea familie European Schoolnet (www.eun.org).
Originea proiectului Xplora este legată de proiectul PENCIL (al VI-lea proiect cadru al Comisiei Europene) sub îndrumarea consorţiului ECSITE (nucleul european al museelor şi centrelor de ştiinţă).


Obiective
Proiectul îşi propune să ajute cadrele didactice să-şi perfecţioneze tehnicile didactice în ceea ce priveşte ştiinţele (matematică, fizică, biologie, chimie, informatică) întărind conexiunile între educaţia formală şi cea informală.

Cine sunt colaboratorii XPLORA?
Colaboratori ai proiectului Xplora sunt profesori de ştiinţe din Europe selecţionaţi de European Schoolnet. Datoria lor este să elaboreze resurse, să scrie articole şi tutoriale pentru materialele existente pe portal, să popularizeze conţinutul portalului în comunităţile în care trăiesc, să consilieze participarea doritorilor în proiectele Xplora.
http://www.xplora.org/ww/en/pub/xplora/about/teacher_group/xplora_teachers_group.htm
De asemenea, profesorii din proiect se ocupă şi cu elaborarea unor cursuri şi materiale didactice pentru ştiinţe; în acest sens, a fost produs şi distribuit gratuit un DVD (Xplora Knoppix- DVD) ce conţine numeroase astfel de produse educaţionale utile atât profesorilor cât şi elevilor. Sub egida proiectului PENCIL, muzee de ştiinţă şi institute de cercetare au acceptat să colaboreze şi să ofere suportul lor care s-a concretizat în numeroase proiecte pilot al căror conţinut a fost publicat în Xplora Knoppix DVD.
Reţeaua de colaboratori, parteneri şi proiecte pilot reprezint㠓inima” proiectului Pencil şi prin acest ”sistem” didactic inovativ Xplora are posibilitatea de a avea acces la resursele ştiinţifice enorme dedicate didacticii informale.
http://www.xplora.org/ww/en/pub/xplora/practice/examples.htm
http://www.xplora.org/ww/en/pub/xplora/practice/favourites.htm

Grupul ţintă
Profesorii de ştiinţă reprezintă grupul ţintă al proiectului Xplora. Toţi elevii vin în contact cu profesorii lor în timpul vieţii şcolare, deci colaborarea strânsă cu profesorii reprezintă o bun㠓investiţie” pentru viitor.
Este cert faptul că fiecare profesor instruieşte mai mult de 5000 elevi în cursul vieţii sale profesionale; reiese deci că orice profesor reprezintă o resursă preţioasă. Xplora îşi propune să motiveze şi să stimuleze pe cei care lucrează în ambientul şcolar şi tocmai din acest motiv, să le pună la dispoziţie auxiliare, instrumente informatice şi alte resurse pe portalul web.
Atenţie, ştim că tehnologiile de comunicare TIC nu reprezintă totul în învăţarea ştiinţelor, dar pot ajuta!

Ce este un experiment web ?
Un experiment web este un experiment normal, asemănător celui realizat într-un laborator şcolar. Noutatea constă în faptul că se poate urmări un experiment prin intermediul unui browser web. Nu este necesară nici o instalare sau configurare a unui soft. Serverul web gestionează experimentul care este urmărit/ vizualizat de utilizator prin intermediul unei interfeţe.
În versiunea următoare a DVD-ului Xplora Knoppix 2.0 va fi posibilă consultarea unei descrieri amănunţite a unui astfel de experiment, completat de o analiză a rezultatelor.

Xplora: educaţie formală şi informală
Xplora este unul din partenerii proiectului Pencil, condus de ECSITE (reţea europeană constituită din muzee şi centre de ştiinţă) şi patronat de European Schoolnet.
Între obiectivele principale ale Xplora intră şi activitatea de creaţie a unei punţi între educaţia formală ţi cea informală. Astfel, în timp ce marea majoritate a partenerilor Pencil urmează educaţia informală, rolul Xplora este acela de a individualiza scenarii informale ca punţi de contact cu educaţia formală. Cadrele didactice sunt destinatarii principali ai resurselor puse la dispoziţie de aceste centre ştiinţifice şi implicit elevii lor.


Cine este Karl Sarnow?

Domnul Karl Sarnow este licentiat în fizică şi a obţinut un doctorat în biofizică. Este profesor de matematică, fizică şi TIC într-o şcoală din Germania. Actualmente lucreaza în cadrul European Schoolnet de la Bruxelles fiind managerul proiectului pentru ştiinţe XPLORA (www.xplora.org).


Participări româneşti
Elevi şi cadre didactice de la câteva licee teoretice din România au participat la proiectele Xplora:
http://www.xplora.org/ww/en/pub/xplora/megalab/handsonexperiments/water_filtering.htm
http://www.xplora.org/ww/en/pub/xplora/megalab/handsonexperiments/electcurr_sources.htm
http://www.xplora.org/ww/en/pub/xplora/megalab/handsonexperiments/heureka_chemistry.htm
http://www.xplora.org/ww/en/pub/xplora/practice/examples/progress_and_pollution.htm

Articol realizat de Carlo Nati-Italia si completat de Lidia Minza-Romania.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: profchim | 04.06.2007 17:21 | 3059 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (4)

0 0

08.06.2007 08:14 dddddd

Felicitari elevelor Monica, Adriana si Rodica,de la Colegiile "Vasile Alecxandri" si "Emil Racovita" pentru preocuparile lor deosebite.

De asemenea felicitari D-nelor profesoare Lidia Minza si Aura Cozmaciuc care le-au indrumat activitatea.

Cu asemenea elevi si profesori pasim sigur si cu mandrie spre un invatamant european.

0 0

08.06.2007 21:11 pistol_mada

felicitari doamna Minza....

0 0

09.06.2007 20:52 geaninai

Felicitari, doamnei LDIA!

0 0

10.06.2007 16:54 profchim - Autor

Va multumim si va invitam/asteptam si pe dvs cu astfel de activitati!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

0 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN