Şcoala cu
bune practici

70 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

„Abramburelu” de la Educaţie zăpăceşte din nou sistemul de învăţămant

În opinia lui Adomniţei, examenul însuşi este anacronic şi va fi desfiinţat în perioada următoare prin pachetul nou de legi. El a precizat că este nepotrivit ca elevii să suţină un examen naţional la sfarşitul celor opt clase, în condiţiile în care, în prezent, învăţămantul obligatoriu are zece ani. Adomniţei va schimba sistemul prin care elevii vor avea zece clase obligatorii. "Cel mai probabil, la ora aceasta clasa a IX-a va fi ultima clasă de gimnaziu, iar a X-a va fi clasă pregătitoare. Şi atunci va dispărea acest examen pe care copii de numai 14 ani sunt obligaţi să-l dea", a spus Adomniţei. În opinia ministrului, ar fi mai important ca elevii să fie evaluaţi constant din primul an de gimnaziu şi nu o dată la 14 ani. Ministerul vrea să extindă sistemul tezelor cu subiect unic, pentru că altfel, zice Adomniţei, supunem elevul la un stres puternic, în acelaşi timp cu testele naţionale. "La 14 ani, şcolarul este încă un copil, chiar dacă fizic este bine dezvoltat. El poate performa bine sau mai puţin bine în gimnaziu. De aceea vom face evaluarea semestrial de la prima clasă de gimnaziu, mergand pană la ultima, pe scheletul tezelor cu subiect unic. Atunci vom avea o viziune generală asupra evoluţiei pregătirii elevului şi asta contează, întrucat, dacă la testul naţional a avut o cădere, rămane marcat pe viaţă. Dacă a avut o cădere candva la o teză, el poate recupera", a explicat Adomniţei. Ministrul Educaţiei este convins că, în septembrie, va putea prezenta Parlamentului noul pachet de legi privind învăţămantul din Romania.

Curentul




Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 26.06.2007 09:37 | 3125 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Ce este fotbalul?

Metode alternative de educatie

Comentarii (19)

0 0

26.06.2007 15:43 danreandy

In orice tara civilizata din lume se face o selectie pt admiterea la liceu, inclusiv in SUA, unde fiul meu a sustinut examen pt intrare in high-school(liceu). Examenul a durat 4 ore si a fost structurat atat pe mate, engleza, cat si cultura generala.

Deci ... raman la parerea ca trebuie facuta o selectie obiectiva.

Onor ... ministrul e fff grijuliu cu latura emotiva a elevilor de cls a VIII-a, dar propune teze nationale din cls a V-a ... ???!!!

0 0

26.06.2007 17:41 cmiinescu

Dacă nu se umblă la programă, dacă nu se elimină cel puţin jumătate, sistemul se va prăbuşi în continuare, fără nici o şansă!

NU mai sunt timpurile pe care noi le+am trăit, informaţia pe care o oferim azi copiilor este foarte, foarte multă şi nu prezintă nici un interes!

De ce altfel au prins atât de repede şi bine chestiunile legate de lucrul pe calculator, chiar copii care... nu ştiu tabla înmulţirii pe sărite???

Vremurile sunt altele, NIMIC nu se mai compară cu "ce era odată"!

În plus, ăia din ţările civilizate au doar un sfert din programa noastră şi înaintează!...

Trebuie schimbată porcăria asta cu "cultura generală" că e depăşită complet!

Chiar nu vă daţi seama?

Trebuie doar să constataţi şi să judecaţi EXCLUSIV DUPĂ PROCENTAJE?

Asta e viaţa noastră, PROCENTE????

0 0

26.06.2007 18:16 p_emil_58

Ministrul nostru de "15 stele" mai bine ar veni să ne întrebe pe noi (cei ce muncim zi de zi în învăţământ) ce trebuie făcut. Se predă mult şi fără valoare, programele sunt încărcate (începând de la clasa a II-a), elevii au prea multe ore într-o zi, numărul elevilor într-o clasă este prea mare. Notarea prin calificative la ciclul primar este încă un pas greşit pentru învăţământul românesc, ţinând cont de cât de încărcată este programa şcolară. Trebuie făcut ceva cu adevarat bun în învăţământ, dar nu ce doreşte acum ministrul nostru.

0 0

26.06.2007 19:23 aurelia12

Se mai experimenteaza mult in invatamantul romanesc? Oare nu se vede ca ,din pacate, programa este inca incarcata ? Copiii de azi prind foarte repede lucrurile practice, cele pe care le considera utile lor in viata de zi cu zi;nu mai vor sa invete in sensul de a memora,nici chiar mici poezii decat foarte rar;sunt interesati de tot ce e nou mai repede decat am crede noi. Din experienta pot spune ca elevii apreciaza testele grila si probele practice ca modalitati de evaluare in

detrimentul probelor orale. Evaluarea prin calificative ar trebui continuata si la gimnaziu. Nota constituie un factor de stres. Daca se va tine cont de parerea celor de la catedra, cu siguranta lucrurile se vor misca si se va porni pe calea cea buna in invatamant .

0 0

26.06.2007 21:48 allex

fara a avea pretentia unei solutii pentru actuala criza din sistemul de educatie va propun sa va ginditi la doua aspecte esentiale:

1.avem un SNEE care nu e capabil sa faca subiecte deevaluare bune, deci specilaisti in evaluare 0 sau aproape 0

2.daca nu avem profesori pregatiti sa ofere o solutie pentru a evalua cum sa avem pretentii la programe.

ps.citi dintre noi gindim transcurricular cind predam o notiune.ca sa nu mai vorbim de intercurricular.

Si as propune o solutie:mai multa mobilizarea din partea oamenilor cu adevarat valorosi din tara, care sa faca presiuni pe programa si pe modul de evaluare, dar nu presiuni sindicale, ci doar cele stiintifice pentru ca altfel e pacat de noi toti.

0 0

27.06.2007 08:41 lililistanciu

Poate ca intr-un fel suporta copilul la 14 ani esecul, decat unul la 11-12 ani, nota 1 sau 2 de la teza unica, care trebuie trecuta in catalog in mod obligatoriu.

Sunt copii foarte buni care la teza unica nu au luat mai mult de 7-8, si nu pentru ca nu au fost pregatiti, dar au fost atat de timorati si presati de emotii si de timpul scurt de rezolvare, ca au clacat.

Daca se gaseste 100 de motive de a se scoate Testarea Nationala, sa se conceapa o modalitate de a da Teza unica si de a-l stimula pe elev, nu a-da in cap.Ne este mila de ei la 14 ani, dar la 11-12 ani ii stresam mai tare.Teza unica este o alta gaselnita a unor oameni care au fost in sistem o parte din timp si de care pot spune si ei,, am facut si noi ceva".

Daca mi-aduc bine aminte pentru prima data Capacitatea a fost introdusa si sustinuta de d-nul prof. Marga, de altfel singurul om care, cred , a facut ceva pentru invatamantul din Romania.( daca gresesc imi cer scuze de pe acuma)

0 0

27.06.2007 08:43 lililistanciu

corectare,, se gasesc"-100 motive( din graba)

0 0

28.06.2007 10:41 cos_mirela

Iarăşi cu noi se experimentează tot felul de "idei "?De ce nu se ţine seama de părerea celor care muncim efectiv la clasă?

0 0

28.06.2007 18:46 vasilev

aurelia12 are dreptate in ceea ce priveste "experimentele" care se fac an de an in invatamant, dar in ceea ce priveste descongestionarea programei nu.Nu vi se pare ca gradul de dificultate al subiectelor de la Testele Nationale a fost destul de scazut? Iar ideea de a se introduce evaluarea prin calificative la gimnaziu este o aberatie, din moment ce la ciclul primar s-a dovedit ca este un fiasco.

0 0

29.06.2007 10:15 magdytzi

De ce sa se dea teze unice numai la romana , materna si mate, numai acesti profesor sa fie controlati ca sa li se spuna ca nu lucreaza destul daca notele sunt mici? Ceilalti cum isi justifica salariile daca la celelalte materii nu se face o evaluare ?De ce unii sa fie avantajati iar altii discriminati?

Sa se dea admitere la liceu pentru ca la evaluarea lucrarilor (atat la teze unice cat si la testare) exista presiuni pentru marirea notelor, iar latara, mai ales li se dicteaza sa obtina note mari.Am corectat lucrarile unor analfabeti(s-a vazut la scris), la gramatica au avut toate cele 14 puncte corecte, aceleasi raspunsuri la o multime de lucrari,numai un prost nu-si da seama ca s-a dictat!Si asfel analfabetii iau note mari iar cei cinstiti,care invata se intampla sa aiba note mai mici.Am mai vazut si lucrare scrisa de alta mana(in interiorul foii, literatura de ex..scris subiectul fara greseala ) si nu s-a facut nimic , s-a notat lucrarea iar analfabetul a scris de 9.70!!!Nu stiu cand nu vor mai exista asemenea lucruri ?Poate peste vreo 50 de ani.As vrea sa mai fiu profesor cand nu vor mai exista interventii in favoarea maririi unor note sau a trecerii celor analfabeti.

0 0

29.06.2007 16:15 aurelia12

Daca ar fi din nou ministru domnul ANDREI MARGA, ceea ce ne dorim foarte mult,ar continua REFORMA ADEVARATA din invatamantul romanesc, din pacate de unde a lasat-o cand a plecat din minister;continutul programelor ar fi cel asteptat, iar evaluarea prin calificative ar fi inteleasa de toata lumea (dascali, elevi, parinti).In anul scolar 1998-1999 am experimentat Caietul de evaluare -pentru clasa I care era structurat foarte bine

pe capacitati si subcapacitati pentru fiecare disciplina, obiective-cadru si obiective de referinta; pentru fiecare elev. Stiai exact, in orice moment, "ce stie sa faca" elevul respectiv. Calificativele asta reflecta, "ce stiu elevii sa faca".Elevii invata ca sa stie si nu ca sa ia note mari sau, si mai rau, de frica notei.Problema e SA VREM sa continuam CU ADEVARAT ce a inceput domnul MARGA si sa nu mai experimentam in fiecare an altceva.

0 0

29.06.2007 20:01 lililistanciu

pentru maqdytzi



De ce doar cei de la tara sunt cei aratati cu degetul? De ce tot timpul cei de la tara sunt oia neagra a familiei? Credeti ca aceste obiceiuri nu sunt si in scoli din orase? Testarea din acest an scolar arata ca cei care au invatat au loc la licee foarte bune, cei ce s-au facut doar ca invata s-ar putea sa nu prinda decat foarte greu un loc pe la ultima clasa din cel mai nedorit profil.

0 0

29.06.2007 21:03 magdytzi

pentru lililistanciu

Ptr. ca am avut parte de corectatul lucrarilor de la tara in ultimii 3 ani si cunosc situatia .Din pacate e adevarat , nu in toate scolile din judet , numai intr-o anumita zona,unde oamenii stau super bine, noi dascalii suntem niste "sarantoci" pe langa vilele lor.

Poate ca si la oras este acest obicei ,dar stiu sigur ca elevii nostri au parte de asistenti corecti si cred ca asa ar trebui sa fie peste tot.

0 0

29.06.2007 21:21 ioncicu

Evaluari de la clasa a V-a si pina termina gimnaziu inseamna o ABERATIE.

Se inlocuieste un stres de 1 an cu unul de cel putin 4 ani

TOVARASUL MINISTRU 15 STELE ar trebui sa se gindeasca la urmatorul aspect: O familie de parinti ipohondrii(sunt destui). Cum vor reactiona daca copilul lor, la o teza in clasa a V-a, va lua o nota mica. (II pling de mila acelui copil)

Dar noi vorbim si caravana merge.

In minister avem niste nulitati care nici macar nu realizeaza cit de tembeli sunt.

Orice om normal, dupa faza cu 15 stele pleca acasa.

Vorbim degeaba.

Nimeni nu ne baga in seama.

Copiii lor, ai nulitatilor, invata in strainatate.

Nu mai zic nimic ca incep sa ma enervez si tot eu am de suferit.

Prostii din minister rid frumos la televizor.

0 0

29.06.2007 23:00 mitroimioara

Si eu consider ca ar fi mai bine daca s-ar da examen de admitere la liceu.S-ar elimina stresul (si nu numai)...Liceele ar organiza examene in functie de specialitatea acestora si astfel elevii cu inclinatii spre partea umanista vor alege ce-i intereseaza, iar ceilalti, invers.Nu ar mai fi asa stresati si ar avea mai multe sanse sa ajunga sa invete la liceul dorit.Cred ca ar fi mai motivati sa invete in acest caz...

0 0

30.06.2007 08:24 lililistanciu

pentru maqdytzi



Si la oras NU,, poate" ci sigur se intampla aceleasi lucruri. Si apoi nu toti cei ce locuiesc la tara au vile.Si apoi, din ce-am citit postat de dvs.mi-e teama sa nu generalizati situatia. Cand vb de ,,la tara" , precizati cat de cat , pentru ca vor fi oameni care citesc ceea ce scrieti si nu cred ca este corect fata de ei. Depinde de ce zona a tarii vorbiti. La noi , in sud, mai precis in Muntenia,oamenii nu au la tot pasul vile care sa le starneasca aroganta, sa umileasca etc. Oamenii mai au si respect.

0 0

30.06.2007 10:03 nloghinas

Domnule, mai avem putin si incepem sa ne certam intre noi. Invatamantul din Romania e pe butuci. Nimeni nu vrea educatie. Este simplu sa conduci analfabeti, sa-i platesti dupa bunul plac pentru ca nu se pot apara daca nu stiu sa citeasca. Asta vor aia pe care i-am votat, indiferent din ce tabara sunt sau in ce an i-am votat. Si mai ganditi-va, stimati colegi, ca majoritatea parintilor nu trec pe la scoala, ci vin doar la sfarsitul anului sa intrebe de ce le raman copiii corigenti. Interesul unei mari parti a parintilor este egal cu zero in ceea ce priveste educatia copiilor. Hai sa ne gandim cum urla manelele la ora 12 noaptea, cum trotuarele sunt pline de hartii de ambalaje, cum vecinul arunca pe scari chistoace de tigari si gunoi aruncat pe fereastra etc., etc. Cei sapte ani de acasa nu exista la foarte multi romani. Educatia este la pamant. De ce mai vorbim despre instructie? Cand vom rezolva ceva in problema educatiei, atunci putem incepe si schimbarea nenorocitelor de programe scolare si de manuale facute pe genunchi, si de oameni care nu au ce cauta prin ministere. Salariile? Optimismul meu spune sa zambim astazi, pentru ca maine s-ar putea sa fie mai rau. Suntem o tara bolnava si avem mult de luptat sa iesim la lumina. Civilizatie este departe de noi.

0 0

30.06.2007 18:51 sorinborodi

magdytzi are perfecta dreptate.E primul an (eu sper ca si ultimul !) cu teze unice si ce s-a intamplat e strigator la cer,e o CRIMA sadica la adresa educatiei.In unele scoli s-a copiat cu NESIMTIRE,sub directa indrumare a 'cadrelor'supraveghetoare.Acestia cine sunt,nu tot colegi de-ai nostri ?

Nu e relevant ce zic unii,ca numai in unele locuri s-a copiat.Asa e,numai in unele locuri,dar asta nu credeti ca e suficienta sa denatureze complet rezultatele generale?

Pentru cei ce au indoieli in privinta marlaniei cu care s-a copiat in

unele locuri,pun la dispozitia celor interesati o situatie statistica

cu rezultatele la Teze Unice in orasul meu si in zona.Sa vezi neica rezultate !!! Scoli care pana acum aveau (nu din vina lor,recunosc,dar asta e)

procente rusinoase de promovabilitate la Capacitate,apar acum in fruntea listei cu procente fantasmagorice,la multe chiar 100 % !!!Notele ?Criminale de-a dreptul !

Rusinos pentru cei ce au 'contribuit' la asa ceva.

Pai stimati colegi,asa nu merge.Eu tac,tu taci,el tace,noi tacem etc.si

in aceasta stare de tacere,oportunistii isi fac 'mendrele'.Ce si-au zis cei ce s-au pretat la astfel de fapte ? 'Acum e momentul sa iesim in fata,sa aratam cine suntem noi,gata cu ierarhia mincinoasa de pana acum.Uite ce bine stam,vedeti ?'

Ca incheiere,ca sa va creasca si voua adrenalina,va spun ca una din scolile din judet cotate printre cele mai slabe (inca o data spun,nu neaparat din vina profesorilor de acolo;elevii sunt saraci,absenteaza cu nemiluita etc) a avut cam jumatate din elevi cu nota 10 (zece) curat.Si in scoala nu-s doar doi-trei elevi !

Vai-vai,invatamant romanesc !



0 0

01.07.2007 13:48 marama

atata timp cat va fi sustinut sistemul de "teza unica" va exista si nerusinarea unora de a "ajuta" copiii pe care-i pregatesc! putini sunt cei care au intr-adevar coloana vertebrala din acest punct de vedere, iar ministerul nu face decat sa le dea apa la moara, cum se spune, prin mentinerea unor tipuri de examinari lamentabile si complet aberanta: teza unica, capacitate si chiar bacalaureat - unde supraveghetorii (si nu numai ei) isi bat joc de munca elevilor si a profesorilor care evalueaza... ce? dictarile si copierile lasate sa se impamanteneasca ana dupa an...

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 11 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

183 voturi | 11 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN