Elevii bucureşteni de la Creangă au intrat la examen blindaţi cu bani de şpagă, manuale şi telefoane
La ora opt fără zece dimineaţa, ieri, curtea liceului Ion Creangă din Bucureşti era plină. Candidaţii şi părinţi aşteptau începerea examenului. Şase fete, strânse în jurul unei maşini argintii, îşi îndesau în adidaşi cărţi mici de limba română cu rezolvări şi comentarii. După ce s-au echipat corespunzător pentru examen, fetele au vrut să intre în liceu, dar mama uneia dintre ele le-a întors din drum: Luaţi-vă tot ce aveţi! E voie cu materiale!, le-a spus ea.
Fetele şi-au luat gentuţele ticsite de cărţi, caiete şi culegeri. E pe faţă! Se copiază pe faţă, nu-mi vine să cred! Ce bine!, spuneau ele, bucuroase la gândul că vor obţine note maxime, ilegal. Cu toate că la intrarea în liceu erau doi agenţi de pază, care ar fi trebuit să-i verifice pe tineri, aceştia îşi făceau munca superficial. Tinerii nu erau controlaţi pe sub tricouri, în buzunare sau în pantofi, adică exact acolo unde îşi ascunseseră materialele informative.
Am pretins că suntem candidaţi din anii anteriori, acum total nepregătiţi pentru bacalaureat, dornici să dăm o şpagă pentru a fi lăsaţi să copiem şi am întrebat câţiva candidaţi dacă ştiu că s-a făcut vreun aranjament în acest sens.
Directoarea n-a spus să strângem bani. Dar avem fiecare la noi bani, în cazul în care profesorii din săli acceptă să-i primească! Oricum, la oral n-a picat nimeni, că aşa a zis preşedinta comisiei, care este din Craiova! E imposibil să nu ne lase să copiem!, ne-a liniştit o absolventă a liceului. Afirmaţia ei s-a verificat imediat, când am văzut nenumăraţi colegi de-ai ei care îşi băgau în buzunarele pantalonilor hârtii de 50 lei şi de 100 lei. Banii, cu siguranţă, nu erau destinaţi cumpărării unei ape minerale de la bufetul şcolii.
La scurt timp după intrarea celor 291 de elevi în liceu, unii părinţi le mai dădeau o mână de ajutor. Pe la geamuri, o mămică împărţea telefoane mobile elevilor din liceu, în condiţiile în care metodologia interzice intrarea în săli cu mijloace de comunicare cu exteriorul. La ora nouă, când a fost extrasă varianta 78, copiii încă erau la geamuri, fumând o ţigară, iar părinţii le spuneau: Varianta 78! E Vasile Voiculescu, În grădina Ghetsemani!.
E imposibil să nu ia examenul! La probele orale au luat toţi, indiferent că ştiau sau nu! Şi la scris o să ia, o să vedeţi că îi vor lasa să vorbească şi să copieze! Toată lumea ştie asta, pentru că liceul o să devină colegiu naţional de la anu şi trebuie să treacă toţi! Altfel, nu îi schimbă numele, spunea o altă mămică, aprobată de celelalte doamne.
* Se interzice candidaţilor să pătrundă în sala de examen cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare
* Se interzice cu desăvârşire colectarea sau favorizarea acţiunii de colectare a unor fonduri materiale sau băneşti de la candidaţi, fonduri destinate asigurării cazării, a meselor sau a altor beneficii pentru membrii comisiilor din centrele de examen/evaluare
(Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat 2007)
Gandul
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: cdiasimi | 30.06.2007 08:32 | 986 vizualizări
Comentarii (10)
01.07.2007 07:46 p_emil_58
Domnilor din presa! Sa va fie rusine ca aduceti astfel de tampenii pe toate posturile de tv. Mai bine inventati o noua rapire de jurnalisti. Profesorii care au supravegheat in sali nu au avut la ei decat pixul si o batista, daca au crezut necesar. Fara poseta, borseta etc. Ce tot aduceti in prim plan tiganimea din Romania? Persoanele de la tv. care mancau rahat cu polonicul erau tigani. In curtea scolii oricine poate spune ce vrea; asta inseamna dupa mintea voastra bolnava, ca cei care slujesc cu atata devotament o cauza, sunt bolnavi ca voi? Romania inseamna tiganime? Terminati cu tampeniile! Multam lui Dumnezeu ca ies la pensie; in acelasi timp mi-e mila de cei care raman si muncesc cu atatia neispraviti care n-ar merita sa te uiti la ei; a se vedea ce inventeaza prin curtea scolilor. Iarta-i Doamne ca noi am incercat sa-i facem OAMENI!
01.07.2007 12:06 pistol_mada
eu am refuzat sa particip sa merg la bacalaureat, desi ma inscrisesem...cand auzi asemena aberatii, mai bine te lasi pagubas
02.07.2007 09:09 floarebernad
mai sunt şi poveşti, cu toate acestea nici eu nu cred că nu se mai fac aranjamente,
04.07.2007 13:40 elaisa
Ba este perfect plauzibil. Si la testele nationale colaborau parinti cu elevi aflati la fereastra - mi-au spus elevii mei, si nu unul singur.
Hai sa nu ne prefacem: spaga functioneaza anul asta mai rau ca anul trecut cand macar ministrul Hardau facea sa fie un pic de frica.
Jurnalistii au perfecta dreptate. S-a copiat, s-a suflat, s-a dat spaga in grup si personal.
Examenele au devenit o rusine nationala.
06.07.2007 18:26 sorinborodi
Apreciez ca in acest an gradul de fraudare a Bac-ului a fost de 75 %.
Asa cred eu.
11.07.2007 01:02 michelle3
Or fi strans elevii bani, nu zic nu, dar ce dascal s-ar manji cu asa ceva?! Orice suma ar fi...si oricat de mici ar fi salariile.E vorba de mandrie, de principii, de morala.Profesorii nu stau "la mana intinsa", nu sunt la dispozitia lenesilor cu bani!Sunt constienta ca avem si uscaturi... dar nu-i etichetati pe toti.Avem OAMENI valorosi!
18.07.2007 09:18 motu
Din pacate exista astfel de initiative,dar si mai suparator este faptul ca unii "dascali" se lasa corupti.Nu pot intelege si nu pot accepta asa ceva ,astfel incat am renuntat sa mai particip ....
20.07.2007 15:41 popanmc
Ce atitudine a luat statul în acestă privinţă, şi cu cei corupţi, şi cu " coruptorii"?
20.07.2007 15:42 popanmc
Acesta este viitorul României , onoraţi " legiuitori"?
20.07.2007 15:49 popanmc
Cine e vinovat ?Părinţii care- şi încurajează copiii spre lene," hoţie", minciună? Dascălii care acceptă " daruri ca acestea " pentru un trai mai bun", statu8l care plăteşte dascălii, după cum "pot", faţă de ţările U.E.? Iată de ce scade eficienţa educaţiei din România.Unde eşti tu, Ţepeş, Doamne?Ce faci faceţi, Domnule Preşedinte, în acest sens? Dar guvernanţii?Parlamentarii?
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.