Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Într-o singură lună, norma învăţătorilor ba apare, ba dispare

Din anul şcolar 2007-2008, norma didactică a educatorilor, învăţătorilor şi institutorilor va fi de 18 ore pe săptămână. Această lege a fost adoptată de Senat pe 28 iunie, după mai multe modificări care s-au bătut cap în cap. Până să se ajungă la această formă, însă, senatorii şi deputaţii au dovedit, încă o dată, că votează în dorul lelii, legi pe care fie nu le pricep, fie nu dau doi bani. Astfel, la începutul lui mai, Camera Deputaţilor a adoptat tacit modificări ale Statutului, prin care orele de sport, muzică şi religie nu mai puteau fi predate de învăţători, ci de profesori de specialitate. Ce ar fi însemnat asta? Că învăţătorii nu ar mai fi putut să îşi facă norma, intrând în restrângere de activitate.

Sindicatele au reacţionat. În acelaşi timp, la 1 iunie, la Senat, se modifica acelaşi articol privind norma învăţătorilor, educatorilor şi institutorilor, prin care orele de educaţie fizică intrau în norma profesorilor cu studii de specialitate. „Am primit sute de telefoane de la directori, care ne spuneau că nu ştiu ce să facă, pentru că, dacă învăţătorii nu mai predau sportul, intră în restrângere de activitate. E inadmisibil să fie adoptate legi în felul ăsta, iar MECT să nu aibă nici o reacţie!”, ne-a declarat Marius Nistor, preşedintele executiv „Spiru Haret”. Legea de pe 1 iunie a avut viaţă scurtă, fiind, din fericire, anulată de legea adoptată pe 28.
Gandul

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 06.07.2007 11:44 | 2314 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (12)

0 0

06.07.2007 21:53 marian_dorin

Pai , daca cei de la minister nu iau nimic in considerare si nici macar nu sunt "atenti"la ceea ce se intampla in domeniul lor - oricum , aceasta fiindu-le preocuparea!- , ce sa ne mai miram de senatori si deputati?? (care HABAR NU AU ce voteaza!!!)

0 0

06.07.2007 22:09 grigore_geta

Mai bine s-ar regandi modalitatea d ecalificare a invatatorilor. Invatatorul care era bun si la muzica, si la romana, si la aritmetica, si la desen si cosea, si trafora, si , mai presus de orice, iubea copiii ... e pe cale de disparitie. Si pentru asta e de vina selectia naturala. Au intrat in hatisurile economiei in tranzitie si s-au ratacit pe acolo.

0 0

06.07.2007 23:58 calangiumarin

Cred că încep să apară efectele acţiuniilor judecătoreşti pe care unii învăţători şi educatoare le-au inteprins.Aţi vrut reducerea normei o aveţi.Şi este doar începutul.Învăţătorul este bun şi în continuare pentru că asta a mai rămas bun în învăţământ - ÎNVĂŢĂTORUL

0 0

07.07.2007 15:19 gherghescudoina

Nu este singura "nepotrivire" din sistem. În şcolile de muzică planul de învăţământ este astfel conceput încât pt a-şi acoperi învăţătorul cele minim 18 ore, la clasele I-III se depăşea maximul admis cu 1 oră pe săptămână. Doar la clasa aIVa se intra în "legalitate" pt că maximul este de 26 ore iar "calculul" (18 ore învăţător+4 ore muzică+2ore engleza+1 oră religia) ajunge la 25. Deşi am sesizat acest fapt, nu s-a modificat planul de învăţământ şi noi am fost obligaţi să rămânem în această situaţie.

0 0

07.07.2007 19:58 ifron

Aveti asa mare dreptate, dar cine sa se uite la niste bieti invatatori. Am studiat foarte atent cele 3 legi date pe 1 iunie care ii faceau pe invatatori ca de la 1 septembrie sa intre in restrangere partiala de activitate, adica sa primeasca plata cu ora pentru amarul de ore ce le-au mai ramas. Toate scolile de specialitate (muzica, sport, coregrafie etc. ) au o situatie mult mai grava, pe care am sesizat-o de nenumarate ori si degeaba. Nimeni nu misca un deget! N-am vazut legea, dar sper sa abroge monstrii de pe 1 iunie. Sper sa avem mai mult noroc. Poate stie cineva amanunte despre marirea de salariu de la 1 oct. intra si invatatorii si educatoarele sau strict numai profesorii?

0 0

07.07.2007 22:14 marian_dorin

Eu stiu ca doar cei cu gradul I beneficiaza de marirea salariala promisa... Personal , mi se pare o mare nedreptate si o DISCRIMINARE evidenta!

0 0

07.07.2007 22:14 marian_dorin

Cei debutanti vor fi cu atat mai mult deznadajduiti , ca de parca nu era de ajuns!

0 0

08.07.2007 17:30 francisc_dobos

despre maistrii instructorii ce se stie?

0 0

08.07.2007 19:26 mirelar

deci , pana la urma care e norma invatatorilor?

0 0

09.07.2007 10:46 floarebernad

ce vreţi să faceţi cu dascălii ce-si aleg această meserie (tot mai rar) din vocaţie?

0 0

09.07.2007 22:29 domnicatroscot

care este legea si articolul din lege adoptata pe 28 iunie 2007 in care este stabilita norma didactica pentru educatoare, invatatori si institutori

0 0

18.07.2007 10:10 sulger

Noi le-am pus tuturor creionul în mână şi ei aşa ne mulţumesc. Atât au reţinut ei din cei patru ani în care au lucrat cu învăţători. Habar nu au de problemele din sistem. Vorbeam de parlamantari. Dar este grav că MECT nu reacţionează; sau asociaţiile de învăţători. Noroc cu sindicatele care au observat că vor să ne învrăjbească pe învăţători cu profesorii. Nici aceştia din urmă n-ar trebui să fie încântaţi. În primul rând că metodicile de predare la învăţământul primar nu s-au făcut în facultate, aşa că nu pot fi consideraţi în specialitate. Aşa ne putem trezi cu celelalte specialităţi că vor să predea "abecedarul", aritmetica, geografia etc. Atunci de ce am pregătiti învăţători? MECT prin înspecorii de specialitate ar trebui să aibă un punct de vedere. Dar tac. Poate le convine.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

1 vot | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN