Şcoala cu
bune practici

71 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Invatatorii si educatorii, lasati cu buza umflata

Motivul: invatatorii si educatorii vor primi in continuare aceleasi salarii, desi lucreaza in medie 25 de ore pe saptamana - mai mult decat norma didactica de 18 ore.

„In proiectul Statutului Personalului Didactic se precizeaza ca, pentru personalul didactic, se platesc 18 ore de predare saptamanale, fara diferentieri. Din pacate, din cauza unei cutume ramase din perioada comunista, invatatorii si educatorii sunt incadrati pe post, nu platiti la norma. Este o discriminare”, precizeaza Catalin Croitoru, presedintele Federatiei Educatiei Nationale.

Pe de alta parte, Zvetlana Preoteasa, secretar de stat in Ministerul Educatiei, spune ca adoptarea Statutului ar duce la dublarea sau chiar triplarea salariilor invatatorilor si educatorilor.

„Legea, declarata luni neconstitutionala, prevede, pe langa majorari salariale, reducerea normei de baza de la 25 la 18 ore pe saptamana. Aceasta presupune angajarea unui personal suplimentar sau plata unor ore suplimentare pentru cei care accepta sa lucreze in plus. Adica mai putine ore de munca sau acelasi program pentru salarii duble sau triple”, a declarat Zvetlana Preoteasa.

Sesizarea executivului, sub semnul intrebarii

La sesizarea guvernului, Curtea Constitutionala a decis, luni, ca legea prin care urma sa se modifice Statutul Personalului Didactic este neconstitutionala.

Actul normativ, aflat in faza de promulgare, prevedea reducerea normelor didactice de la 20-25 de ore, cat sunt acum, la 18 ore pe saptamana si acordarea unei indemnizatii de 10% educatorilor, invatatorilor si profesorilor-diriginti.

Pentru a intoarce legea in parlament, executivul a invocat faptul ca textul nu face nicio precizare privind sursele de finantare. Pana acum, educatorii, invatatorii si institutorii prestau o activitate de 25 de ore, in medie, avand un salariu fix.

Mai exact, un institutor, care are studii superioare, gradul didactic I si vechime de 6-10 ani, lua lunar 814 lei. Un debutant avea numai 686 de lei pe luna, iar invatatorii si educatorii, fara studii superioare, intre 663 de lei si 1.171 de lei.



Sursa:"Evenimentul zilei"

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: crina_butarescu | 18.07.2007 02:39 | 5581 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

De ce este necesara tristetea

Echilibrul emotional

Tehnica 5-4-3-2-1 pentru copii

Echilibrul emotional

Comentarii (31)

0 0

19.07.2007 10:57 aalliinnaa

...exact cum am discutat si noi pe forum.

Au spus ca orele de ed fizica pot fi predate de un profesor (bineinteles platit) dar pot fi predate si de invatatorul care pezinta dovada studiilor in acest sens.

Daca nu este calificat tot el le preda insa fara a fi platit suplimentar.

0 0

19.07.2007 11:00 alinne

Nu stiu ce sa mai cred: pe de o parte spun ca invatamantul este ineficient si neperformant si pe de alta parte vor sa ne desfinteze sau sa ne faca sa plecam de buna voie. Care or fi metodele pe care vor sa le adopte pentru a relansa invatamantul romanesc? Rusine acestor guvernanti inculti, dar si sindicatelor care nu prea iau atitudine! Mai ca imi vine sa renunt la acest job pentru care am facut atatea sacrificii.

0 0

19.07.2007 11:01 aalliinnaa

http://www.didactic.ro/forum/viewtopic.php?t=5712

0 0

19.07.2007 14:56 marian_dorin

Atatea se fac ... si se spun ... ca nu mai stii ce sa faci! In nici un caz , nu ar trebui sa facem benevol acele ore suplimentare!

0 0

19.07.2007 15:06 monyka

De ce oare ne asteptam la o asemenea schimbare?Nu vedeti cum toata lumea cauta sa ne faca de ras(pe noi,cadrele didactice)?Cum sa luam mai multi bani?Daca s-ar putea sa ne mai reduca putin din salariul, care este si asa destul de..."INVATATORUL"nu este respectat la inaltimea meritelor sale.Si nu stiu de ce?Nu este EL cel care, de multe ori, pune pentru prima data "creionul"in mana elevului?Sunt multe de spus...Oricum...RUSINE!!!

0 0

19.07.2007 16:18 pasatcarmen

Dragii mei, sa deschida mai marii nostri DIDACTIC .RO si ar fi indeajuns sa vada cum ne facem datoria!

Oare nu este cea mai buna dovada a preocuparilor noastre???Ca doar nu ne obliga nimeni sa trimitem materiale, nu ne plateste nimeni sa publicam aici DOAR O PARTE a muncii noastre,a preocuparii de a ne perfectiona, de a ne ajuta, a ne sti alaturi unii de ceilalti.

OARE PE EI CINE I-A INVATAT LITERELE cu care acum semneaza SENTINTE???

Curaj! Daca suntem uniti, vom reusi!

0 0

19.07.2007 16:36 popanmc

De acord! Onoraţi " creatori ai legilor", dacă vreţi să ne facem treaba, aşa cum ştim noi mai bine, ţineţi seama şi de doleanţele noastre! Sindicatul , ştiu bine că ne ascultă.Mai ştiu că ţine seama de noi.Sper să ne sprijine şi în acest sens, pentru că, cu adevărat , vrem şi noi calitate şi eficienţă în breasla pe care, mulţi dintre noi ne- am ales- o, deşi am avut şi alte opţiuni, pe lângă aceasta.

0 0

19.07.2007 19:46 cornellya47

Eu stiam ca se tine cont de negocierile facute si de deciziile luate;o educatoare care are 25 ani vechime si grad didactic I este platita 2 ore suplimentare pe saptamana la plata cu ora......e o discriminare cred....trebuie analizate lucrurile mai bine!

0 0

19.07.2007 21:01 gina_hurduc

Pana in acest moment nici o educatoare care se incadreaza in conditiile amintite nu a primit bani pentru cele 2ore.De ce credeti ca ar fi o discriminare daca am fi retribuite pentru aceste ore?

0 0

20.07.2007 07:29 8101961



Nu ar mai trebui sa ne mire nimic avand in vedere ca suntem in Romania.Guvernantii nostri au alte ,,prioritati".Doar vedem cum problemele legate de canicula,care e o problema nationala, le paseaza farmaciilor si ,mai nou,bisericilor.Peste noapte vor mai visa ceva si ,poate, problema invatamantului o vor trece pe LISTA DE ASTEPTARE.Doar noi ,cadrele didactice ,suntem intelegatoare,rabdatoare...Nu de asta am dat dovada in ultimii 15 ani ? Urmeaza sa ni se scoata ochii cu rezultatele la concursul de titularizare...

0 0

20.07.2007 10:40 adria01

PROPRIA VALOARE NU TE IMPUNE, EA TREBUIE PROMOVATA. Deci, cand vom avea servicii bune de marketing in educatie, cand vom avea specialisti in negocierea contractelor de munca si cand vom avea specialisti in promovarea valorii si imaginii actelor de invatamant din fiecare institutie scolara, asa cum se intampla in MARILE FIRME si COMPANII PRIVATE, atunci vom fi platiti cum trebuie. Atunci vom avea si o LEGE CONSTITUTIONALA.

0 0

20.07.2007 10:44 adria01

PROPRIA VALOARE NU TE IMPUNE, EA TREBUIE PROMOVATA. Deci, cand vom avea servicii bune de marketing in educatie, cand vom avea specialisti in negocierea contractelor de munca si cand vom avea specialisti in promovarea valorii si imaginii actelor de invatamant din fiecare institutie scolara, asa cum se intampla in MARILE FIRME si COMPANII PRIVATE, atunci vom fi platiti cum trebuie. Atunci vom avea si o LEGE CONSTITUTIONALA.

0 0

20.07.2007 12:07 alinutzak

Sunt de acord cu voi toti! Dar nu suntem uniti nici cand e vorba de interesele noastre! (A se vedea grevele facute si care nu au avut aproape nici un rezultat) Noi muncim, tacem si suportam !

0 0

20.07.2007 12:57 nica_ana

Nu prea înţeleg ,cum e cu studiile as-

ea,superioare?După 33 de ani de activi-

tate ca învăţătoare,cu studii pentru a

această profesie,trebuie să fac facult-

te pentru 2lei,cu 4lei?

0 0

20.07.2007 12:58 angela_ghrsm

sunt de acord ca invatatorii sa munceasca doar 18 ore pe saptamana pentru a se mai odihni deoarece daca la ora 12 vrei sa stai de vorba cu un invatator, nici nu te vede de atata oboseala cat il solicita copiii. Restul orelor se fac de catre profesorii de specialitate, religie, engleza, muzica, educatie fizica, desen. In felul acesta ne asiguram ca aceste ore nu se transforma in nesfarsita matematica.

0 0

20.07.2007 13:06 cornellya47

doamna gina hurduc,eu sunt educatoare si am primit la plata cu ora dif pt 2 ore saptamanal(doar atat)conform unei hotarari judecatoresti de la SPIRU HARET IASI.

0 0

20.07.2007 13:53 popanmc

Ce avem în suflet şi în cap nu ne poate lua nimeni.Contează mult şi , orice ar spune legile, dacă se ţine seama de noi, colaborarea lege- angajat- angajator continuă.Altfel, dragi colegi, puteţi respecta ceva ce nu vi se potriveşte? Am fost îndrumată în viaţă ,că dacă atunci când ceva nu îmi convine, să justific. Dacă nu se găseşte vreo soluţie viabilă în incovenientul meu, mă retrag, pentru că ştiu bine că nu voi avea rezultate mulţumitoare, după cum doresc.De aceea, spuineţi sindicatului şi celor care ştiţi că vă sprijină tot ce nu vă convine.Cereţi şi soluţionare de caz.Faceţi propuneri, cu exemple concrete.Fiecare dintre noi are probleme.Să le spunem, ca să se poată rezolva.Trebuie să se acorde mai multă atenţie asupra noastră, pentru că muncim , şi cu mâna, şi cu mintea, şi cu sufletul.Aşa cum "meseria de dascăl nu se termină nici atuci când te duci la culcare", şi statul trebuie să ţină seama de noi şi să ne sprijine permanent şi oriunde.Dacă ne discriminează să discriminăm şi noi copiii?Nu cred că asta vrea statul.Cerem doar să fimegalizaţi în drepturi, iar meritele să ni se cunoască, înspre încurajarea noastră şi a muncii noastre, în semn de respect!Mulţumiri!

0 0

20.07.2007 14:02 popanmc

Onorat sindicat, pentru că lumea se află într-o continuă schimbare, iar conţinuturile învăţării se schimbă în timp, solicit să fim îndrumaţi spre specializări , din acest punct de vedere, dar pe banii statului.M-am săturat să scot din buzunarul personal , pentru specializarea mea.Sunt de acord, deşi, ca mulţi alţii, în loc să- mi petrec timpul cu copilul meu (ca acum), MĂ SPECIALIZEZ.Doresc să am condiţii de lucru ca la alte "şcoli de prestigiu", să ni se acorde aceleaşi merite şi să fim astfel egalizaţi.Încă o dată, mulţumesc pentru înţelegere!

0 0

22.07.2007 22:13 silvana_popescu0

Ca de obicei noi, invatamantul preprimar si primar suntem cenusaresele sistemului . Munciti fratilor ca tot voi sunteti cei cu care se matura pe jos. De ce, daca avem studii superioare nu suntem platiti la nivel de studii superioare? Teoria ca un popor needucat il conduci cum doresti este perfect valabila. Rusine sa le fie ca terfelesc in noroi notiunea de dascal. Eminescu, Sadoveanu si alte minti luminate ale poporului nostru care si-au slavit dascalii se intorc in mormant. Vai saraca natiune romana!!! Feriti-va de invatamnat ca de raie!!!!!

0 0

23.07.2007 09:20 sulger

Nu vreau sa fiu dur dar as întreba-o pe d-na Ministru după care aritmetică a calculat că salariile învăţătorilor s-ar dubla şi chiar tripla. Nu cred că ar fi greşit dar nu ştiu cum din 2-3 ore suplimentare se triplează salariul. Interesant calcul!

0 0

23.07.2007 09:53 gpnsrsb

,,Ceea ce nu te distruge te face mai puternic" d-na secretar de stat al Ministerului Educaţiei,Zvetlana Preoteasa. Spuneţi că adaptarea Statutului ar duce la dublarea sau chiar triplarea salariilor învăţătorilor şi educatorilor.Există deja diferenţe în apreciere şi evaluare între învăţători şi educatoare.Problemele cu care ne confruntăm sunt foarte multe şi foarte puţin cunoscute, asta datorită faptului că nu sunt demne de luat în serios.Menţionez doar că, fără să fiu obligată, am considerat că este necesar să continui studiile(cu banii din salariu) după terminarea unui liceu pedagogic şi, să termin Colegiul Universitar de Institutori, asta pentru a mă informa şi pregăti nu numai ca educatoare ci şi ca învăţătoare(pentru a nu mai exista discriminare),apoi am hotărât să continui cu Facultatea de Sociologie-Psihologie pentru că ştim cu toţii câţi copii cu dizabilităţi şi părinţi cu nevoi sociale ne trec pragul instituţiilor şcolare şi caută înţelegere.Spuneţi acum, nu mai târziu eu, cu aproape 20 de ani de şcoală, cu 32 ani vechime, cu gr.I, cu atâtea calificări relevante şi nu numai acestea, ce salariu merit D-na secretar de stat?Cine doreşte să impună muncă voluntară ca înainte de 1989? Domnul ministru Tăriceanu aşa s-a exprimat:,,nimeni nu mai face muncă voluntară în ţara asta''.Dezlegaţi misterul care se încâlceşte deja şi asta nu din vina noastră, a dascălilor.Să fim sinceri cu noi înşine.

0 0

23.07.2007 14:23 profa_de_romana

multe vorbe, putine fapte

0 0

23.07.2007 16:49 elenalupescu

Sunt cu totul de acord ce s-a spus pâna acum aici,m-am dedicat cu tot sufletul profesiei şi meseriei de dascăl,aşteptând şi iar aşteptând,am 50 de ani, şi o vechime de 29 de ani la ctedră ,vreau să mă înscriu la o facultate în toamnă să am şi studii superioare că ''aşa se poartă''că doar am intrat în UE.Pe cele doua fiice le-am departat cu tact de invaţamânt,cu toate că iubesc copiii enorm, care este prima condiţie să poţi practica o asemenea meserie cu succes.O să mai am răbdare că altceva ce putem face,că nimeni nu ne bagă în seamă,până ce vom vota noii lideri de sindicate competenţi şi care vor avea coloană vertebrală,care nu vor face jocul guvernanţilor.

0 0

24.07.2007 08:53 dorina_dinu

Ceea ce nu stiu ei este ca aceasta tara ar deveni o tara de analfabeti fara bietii invatatori,profesori si educatoare!

Dimineata cand se scoala si presedintele siprimul ministru si ministrii ceilalti ar trebui sa se intrebe:"CE S_AR FACE TARA ASTA FARA INVATATORI?"

Am scris invatatori pentru toate cadrele didactice,pentru ca in ultima instanta toti suntem invatatori mai mici,mai mari in functie de forma de invatamant.

0 0

24.07.2007 12:28 adria01

CEI care muncesc la baza sistenului de invatamant trebuie platiti cel mai bine! Logic, pentru ca ei construiesc baza personalitatii umane - un lucru care nu inseamna putin , ci mult, mult, foarte mult ... De aceea , printre guvernanti ar trebui sa ajunga si cadre didactice care in cariera lor au lucrat si la baza sistemului de invatamant. Viziunea asupra educatiei trebuie sa fie a Guvernului. Si pentru prima data Guvernul si MEdCT lanseaza perspective serioase privind invatamantul si educatia.

0 0

26.07.2007 22:36 glilianaviorica

Chiar credeti ca onoratii guvernanti (sau alesii nostri ) se gandesc la noi?

Acum cand sunt nacajiti ca au salarii mai mici ca ai colegilor lor europeni?

Stiti ce ma intreb in ultimul timp? Unde este domnul Mugur Isarescu sa se vaite, sa ne explice , ca o eventuala crestere a salariilor demnitarilor (ma rog, a alesilor nostri) o sa declanseze o "crestere semnificativa a inflatiei"?!

In ceea ce privesc drepturile noastre... redeti ca avem in viziunea lor ceva drepturi?

Vacanta placuta dragi colegi!

0 0

26.07.2007 23:37 adinatulbure

Petitie online :

http://www.petitiononline.com/adina123/petition.html

0 0

27.07.2007 11:08 adarina

Cel mai bine ar fi sa plecati din sistem, sa ramana mereu cu debutanti.

Eu am avut acest curaj, dupa 21 de ani de activitate, doua grade adica 2 si 1, luate cu 10 si o facultate terminata acum 7 ani.

In Ploiesti nimic nu e bine, etotul impodobit artificial si inspectoratul zice ca e FOARTE BINE.Da, pentru ei e foarte bine, pentru ca nu fac nimic, ba mai promoveaza numai non-valori.

Pentru ca n-am putut rezista presiunii si atator nedreptati pe care le-am vazut in atatia ani de activitate, am plecat.

Imi pare rau ca am pierdut atata timp!

Acum sunt consilier juridic la o firma si nu-mi vine sa cred ce fac altii si ce usor castiga banii, in comparatie cu aceia care lucreaza in invatamant.

Sfatul meu, pentru cei care vor sa realizeze ceva in viata: plecati din sistem, cat mai e timp !!

0 0

27.07.2007 23:24 antonora

Meseria de DASCAL este extraordinara . Acesti oameni simpli care au facut sacrificii enorme pentru binele unor PUI de OAMENI , s-au ales intotdeauna cu satisfactii profesionale ,in nici un caz cu cele financiare. Oare s/a intrebat cineva ce ascunde un suflet de invatator ? Cata durere se acumuleaza in fiecare luna cand vezi ca putinii banuti pe care ii primesti nu iti ajung sa duci o viata decenta ? Inainte de a intra in acest sistem , un extraordinar DASCAL , cu o vechime mare in invatamant , mi/a spus povestea portelanului care suna cam asa : Pentru fabricarea portelanului se cerne nisipul printr/o sita imensa , cu mii de ochiuri. Nisipul fin ,cel care urmeaza a fi prelucrat ,trece prin sita iar pietricelele mari care nu pot fi folosite raman deasupra . Asa este si in invatamant cei care muncesc sunt undeva pierduti prin ,,sita ,, iar nulitatile cei care provoaca sila invatamantului raman deasupra mandrindu/se cu rezultatele muncii altora. Recomandarea acelui minunat dascal a fost sa imi caut o meserie prin care sa pot sa am si satisfactii financiare nu numai profesionale . Si ce credeti ca am facut ? Nu am renuntat , iar acum am ajuns dupa 11 ani sa imi para rau ca nu i/am ascultat sfatul . Dar niciodata nu e tarziu !!! Invatamantul va ramane doar cu oamenii care nu trec prin ,, SITA ,, !!

0 0

03.08.2007 19:28 251953

BLA!BLA!BLA!DE 35 DE ANI AUD AC. LUCRURI DESPRE SALARIZARE,ETC.

SUNT SI OAMENI PRINTRE NOI CARE NU-SI FAC DATORIA(din pacate cam multi). fac si studii,meditatii ,etc.FRAIERII MUNCESC SI SE MAI ZBAT PT,DREPTURILE TUTUROR."TOTI MUNCESC LA FEL"ESTE DEVIZA DIRECTORILOR INCOMPETENTI CE PROTEJAZA NULITATILE CE STIU SA DEA CU PERIUTA.

NU VEDETI CE ESTE IN TARA ? CE PRETENTII AVETI DE LA AC...... CE NU SE GANDESC DECAT LA "BURTILE" LOR.NE RAMANE SPERANTA CA ELEVII NOSTRI SA SCHIMBE AC. ....

0 0

24.09.2007 10:09 floarebernad

foarte bine spus, adria 01

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 8 evenimente

«DECEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

15 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN