Sursa: Observator cultural

Raportul este produsul proiectului „Educatie pentru Europa – o educatie competitiva pentru o societate competitiva“, finantat cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii.
Recomandarile propuse sint rezultatul consultarilor pe care Societatea Academica le-a realizat in cadrul acestui proiect. Multumim, in acest sens, celor implicati in procesul de consultare:

Adrian Stanciu – Ascendis, director; Ana Maria Sandi – ECSHD, Lead Education Specialist; Andrei Plesu, prof. univ.dr – Colegiul Noua Europa; Aurora Liiceanu, prof. univ.dr.-SAR, membru; Bogdan Hossu – CNS Cartel Alfa, presedinte; Bogdan Murgescu, prof. univ.dr. – Universitatea Bucuresti, Facultatea de Istorie; Ciprian Ciucu – Educatia 2000+, expert; Daniel Daianu, prof. univ.dr. – SOREC; Ecaterina Andronescu, prof.dr.ing. – Universitatea Politehnica Bucuresti; Florin Pogonaru – Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania; Florin Talpes-Softwin, director general; Gheorghe Barbu – deputat, fost Ministru al Muncii, Solidaritatii si Familiei; Ioan Pinzaru, prof. univ.dr. – Universitatea Bucuresti, rector; Ionel Haiduc, acad. prof. univ.dr. – Academia Romana; Lucian Albu, prof. univ.dr. – Institutul de Prognoza Economica; Madlen Serban – Centrul National pentru Dezvoltarea invatamintului Profesional si Tehnic (CNIDPT); Mihai Sora – Grupul pentru Dialog Social; Mihai Tanasescu – FMI, consilier; Mircea Miclea, prof. univ.dr. – Universitatea Babes-Bolyai; Mircea Mihaies, prof. univ.dr. – Universitatea de Vest din Timisoara, Institutul Cultural; Nicolae George Dragulanescu – Liga de cooperare cultural-stiintifica Romania-Franta; Razvan Bobulescu – FNS Alma Mater, presedinte; Razvan Florian – Ad-Astra; Sorin Ionita – SAR, expert; Victor Giosan – SGG, secretar de Stat; Virgil Paunescu – Administratia Prezidentiala, consilier prezidential; Zoe Petre, prof. univ.dr. – Universitatea Bucuresti, Facultatea de Istorie. Rezumam mai jos raportul SAR asupra educatiei:

Raportul de fata se ocupa de sistemul educational romanesc in cadrul mai larg al obiectivelor Summit-ului de la Lisabona. Scopul acestui raport nu este sa intre in detaliile organizarii si reformelor sistemului educational, ci, mai degraba, sa pledeze pentru o politica mai realista in acest domeniu, in loc sa fie adoptate orbeste recomandari europene care nu se sprijina pe realitatea romaneasca.

1. Contextul european
Rolul central conferit educatiei si invatamintului, cu ocazia dezbaterilor privind cresterea economica si competitivitatea europeana, a stat de la bun inceput sub semnul unei oarecare ambiguitati. Declaratia de la Bologna din 1999 a produs un plan de convergenta pentru universitatile europene, plan pe care tarile au inceput sa il aplice pe baza voluntara. Motivatia in sprijinul Declaratiei a fost ca, prin implementarea recomandarilor stipulate in document, UE va reduce diferenta fata de Statele Unite in ceea ce priveste performanta. Programul de actiune expus in Declaratie presupunea crearea unui spatiu european pentru invatamintul superior, in scopul de a spori capacitatea indivizilor sa ocupe un loc de munca, de a mari mobilitatea studentilor si a cadrelor didactice si de a creste competitivitatea internationala a invatamintului superior european.

Recent au fost facute unele incercari de a reinvia procesul. Punctul de vedere predominant al Comisiei Europene este ca Bologna nu trebuie sa fie vazuta doar in cadrul liniei UN/UNCE (Educatie in vederea unei Dezvoltari Sustenabile, deci in termeni ideologici), ci si in termenii Stategiei Lisabona (deci in termeni pragmatici). in orice caz, nu atit standardizarea diplomelor, cit alte componente ale Declaratiei de la Lisabona sint cruciale pentru obtinerea performantelor, atit in domeniul educatiei, cit si in cel al economiei. Printre aceste componente se numara: motivarea fortei de munca pentru invatamintul continuu, dezvoltarea calificarilor pentru societatea cunoasterii, imbunatatirea calitatii, asigurarea accesului la TIC (Tehnologia Informatiilor si Comunicatiilor) pentru oricine, cresterea numarului de persoane implicate in studii stiintifice si tehnice, pastrarea cercetatorilor cu inalte calificari in interiorul frontierei UE, dezvoltarea unui parteneriat real intre lumea corporatiilor si invatamintul public si, in sfirsit, folosirea cit mai buna a resurselor disponibile.

2. Contextul romanesc
Eforturile Romaniei de a-si moderniza sistemul de invatamint dateaza dinainte de Bologna, desi implementarea Declaratiei a stirnit importante dezbateri. Romania a mostenit de la regimul comunist un sistem cu standarde inalte (examene de admitere exigente la cele mai rivnite licee si universitati), o participare masiva (desi in scadere) si o presiune considerabila asupra stiintei si tehnologiei. Cu toate acestea, inovatia si initiativa erau putin incurajate. Ar fi totusi gresit sa presupunem ca toata mostenirea comunista in domeniul invatamintului a fost rea. Cel mai negativ aspect a fost lipsa de flexibilitate care a dus la osificarea ierarhiilor, mai ales in invatamintul superior. Aceasta trasatura nu este insa necunoscuta nici in unele tari necomuniste (cel mai bun exemplu il ofera Germania). Anumite trasaturi, precum lipsa de flexibilitate, persista inca din perioada comunista. Altele, precum accentul pus pe stiinta si tehnologie, au regresat intre timp.

2.1. Care este calitatea educatiei oferite de sistemul romanesc?
Conform rezultatelor evaluarilor internationale, sistemul educational romanesc este cel mult mediocru1. Am raspunde insa printr-o metafora, aceea a unui „supermarket educational“, unde achizitionarea de bunuri este libera (produsul este in totalitate subventionat de guvern), dar in care trebuie sa pierzi vreme pentru a te decide asupra a ce iti trebuie, asupra selectionarii si transportarii cumparaturilor din magazin. Studentii care au de gind sa traiasca si sa lucreze in Romania stiu, ca regula de baza, ca au nevoie de putine articole din acest supermagazin si ca cei care isi bat capul pentru mai mult culeg putine roade, ca atare trec prin magazin ca gisca prin apa si ies cu bagaj usor si fara valoare.

Din aceste motive, raspunsul la problema de fata nu este simplu. Mii de studenti sint acceptati in universitati europene si americane, multi cu burse complete, in timp ce, pe piata muncii din Romania, resursele umane sint putine, calitatea muncii este nesatisfacatoare si contributia cercetarii la mersul economiei sau la politicile economice este neglijabila. Companiile importante, care angajeaza o mica parte din forta totala de munca, isi pregatesc proprii angajati. in rest, munca ieftina si cu o productivitate scazuta e regula generala. Din punctul de vedere al anumitor persoane, sistemul merge bine. Din punctul de vedere al platitorului de taxe insa, sistemul este prost. Profitul ce revine societatii romanesti in raport cu costurile e insuficient. Un sistem educational bun ar oferi studentului mediu, nu celui exceptional, un echipament mult mai bun pentru a deveni un muncitor inovator, un functionar competent, un individ organizat si un bun cetatean. Pur si simplu, nu i-ar permite nimanui sa iasa cu miinile goale din acest supermagazin. in invatamintul superior, profesorii ar trebui sa contribuie prin cercetarile lor la dezvoltarea stiintei. Universitatile nu pot fi simple producatoare de diplome pe banda rulanta. in medie, doar 17% dintre facultati reusesc sa publice international si numai 20% dintre profesorii universitari.

2.2. Este sistemul romanesc de cercetare intr-o forma buna sau rea?
in Romania activeaza in jur de 26.000 de cercetatori, adica 0,26% din populatia activa, jumatate din procentul noilor state membre si o treime din cel al UE. O majoritate covirsitoare lucreaza in sectorul public. Circa o treime au reusit sa publice cel putin o lucrare recunoscuta international (potrivit standardelor International Science Index – ISI2). in jur de 7% publica in mod regulat in reviste cotate ISI, ceea ce reprezinta mai putin decit in UE-15% sau in SUA, si nu poate fi integral justificat prin limba de comunicare. Potrivit Ad-Astra, doar o treime din cercetatorii competitivi din Romania lucreaza in tara, majoritatea fiind activi in strainatate. Performantele individuale ale universitatilor sint slabe. Departamentele de sociologie, drept, economie, administratie si guvernare – importante pentru performanta in plan economic – sint necompetitive. Centre de cercetare importante numeric sau departamente intregi sint adesea incapabile sa prezinte macar un articol de valoare internationala sau o carte, care sa le justifice existenta. Bugetele crescute pentru cercetare din ultimii ani nu s-au tradus inca prin mai multe rezultate ale cercetarii care sa aiba parte de recunoastere internationala.

2.3. Cit este sistemul de deschis, transparent si permeabil la reforma?
Dificultatile de care se loveste reforma sistemului educational romanesc sint de mai multe feluri. Pe de o parte, daca ne gindim doar la cei din interiorul sistemului, nu este clar daca majoritatea cistiga sau pierde din actuala confuzie. Multi profesori semicalificati predau in locuri de munca prost platite, dar permanente, fara sa se preocupe de o posibila dezvoltare profesionala. Multi studenti isi obtin diploma fara macar sa mearga la scoala sau la facultate pentru a asista la cursuri. Tezele de licenta pot fi achizitionate „ieftin“ de pe Internet, demonstrind astfel cit de jos a ajuns calitatea singurului examen considerat serios. Marea majoritate a universitatilor particulare si nou infiintatele universitati de stat au obtinut acreditarea si acorda diplome cu generozitate. Locurile de munca vacante nu sint scoase la concurs niciodata, intrucit sint atribuite dinainte. Avansarile nu se obtin pe baza de lucrari publicate in strainatate.

Din cauza faptului ca cei mai multi studenti nu sint stimulati sa investeasca intr-o educatie pe care nu o platesc, sau pe care o platesc foarte putin, si care nu-i inzestreaza cu ceea ce au nevoie pentru a obtine un loc de munca (majoritatea lucreaza deja in domenii care nu au nici o legatura cu diplomele lor), ei nu au reusit sa devina un grup de consumatori critici, iar evaluarile lor in privinta profesorilor, chiar si atunci cind acestea exista, ramin cu totul formale. Nici presiunile din partea sectorului de afaceri nu au vreun impact, fiind si foarte slabe, de altfel. incercarile de a stabili un dialog intre sectorul public si cel privat lipsesc aproape total.
Sectorul invatamintului superior si cel al cercetarii nu sint atractive pentru absolventi. Cu exceptia profesorilor universitari cu norma intreaga, salariile se situeaza sub 300 de euro, iar nou-venitii nu pot spera decit la jumatate din aceasta suma. Pe de alta parte, sistemul este aproape inchis. Nu numai ca au fost blocate zeci de mii de locuri de munca, pentru a le permite celor deja aflati in interiorul sistemului sa cumuleze trei-patru norme (triplindu-si astfel veniturile), nu numai ca aceiasi profesori adesea predau atit la universitati particulare, cit si de stat, dar intrarea este blocata si pentru acei putini tineri care se intorc in propria tara si doresc sa intre in sistem.

2.4. Reformele incercate pina in prezent au atacat cu adevarat problemele reale?
Analizele privind reformele intreprinse pina la implementarea Declaratiei de la Bologna in Romania sint in general critice fata de rezultatele obtinute3. Poate ca realizarea cea mai importanta si cea mai de necontestat, obtinuta totusi cu contributia unor donatori straini, este inzestrarea cu echipament IT a aproape tuturor scolilor urbane si a unora rurale. in rest, majoritatea reformelor introduse nu au creat si mecanisme de responsabilizare, avind astfel un efect invers.

a) Autonomia universitatilor. Ca element pozitiv, a dus la dezvoltarea citorva universitati (Babes-Bolyai, Iasi). O combinatie intre un bun management si democratie le-a adus acestor universitati norocoase atit fonduri, cit si rezultate academice. Nu trebuie uitat insa ca, destul de des, vechi universitati prestigioase au decazut din cauza coruptiei (de exemplu, unele universitati de medicina). Autofinantarea universitatilor nu s-a tradus printr-o dezvoltare a resurselor, ci prin majorarea salariilor administratorilor acestora. Reputatia universitatilor romanesti a decazut mai ales in urma unui scandal international, care a scos la iveala ca diplomele unor medici fusesera acordate in mod evident pe baza coruptiei.

b) Compatibilitatea programei analitice cu necesitatile vietii democratice si ale pietei muncii. Programa analitica a fost reformata in repetate rinduri, dar modificarile au ramas superficiale. in Romania domneste inca ideea eronata ca, pentru a forma un bun cetatean, este nevoie de prelegeri despre cetatenie, in loc de participare, si ca, pentru a produce un individ organizat, calculul diferential este mai util decit introducerea in programul Excel si organizarea unei excursii scolare.
in invatamintul superior situatia nu este mai buna. intrucit selectia personalului este rezultatul unor negocieri individuale si nu al unei strategii departamentale, programa reflecta si ea aceasta situatie. incercarile timide ale autoritatilor de acreditare, de a impune un corp de discipline fundamentale, au esuat, dat fiind ca era mai important pentru administratorii universitatilor sa-si ocupe clientelele decit sa-si ajusteze programele. Solutia a fost sa incredinteze predarea acestor discipline-cheie clientilor de baza, chiar daca erau calificati sau nu.
Lumea afacerilor si cea a invatamintului ramin foarte departe una de cealalta. in jur de 10% din companii investesc in educarea continua a angajatilor lor. Data fiind si rata scazuta a somajului in Romania, nici muncitorii, nici angajatorii nu manifesta un interes prea mare in sporirea cunostintelor profesionale. Comunicarea este aproape absenta. in pofida investigatiilor noastre, nu am putut afla daca MEC ar fi organizat vreo intilnire cu mediul de afaceri.

c) Compatibilitatea dintre probleme si pasii reformei. Aderarea Romaniei la UE a jucat un rol important in dezvoltarea sau, mai curind, in subdezvoltarea cadrului de politici publice din Romania. A pus la dispozitia unor guverne cu capacitate redusa de a elabora proiecte de politici publice seturi de raspunsuri gata confectionate. Majoritatea acestor seturi nu erau insa adecvate Romaniei. Multe politici din domeniul educational intra in aceasta categorie. Una dintre cele mai mari erori, pe care le-au facut responsabilii de educatie romani, a fost sa aplice ad litteram Declaratia de la Bologna, fara nici o flexibilitate si fara sa intreprinda vreo cercetare cu privire la impactul ei. Programele de invatamint au fost reduse, fara sa fie necesar, de la patru la trei ani aproape peste tot (desi acreditarea lor in Europa nu a fost pusa la indoiala), ceea ce a favorizat din nou clientela in dauna calitatii.

in rezumat, adoptarea Declaratiei de la Bologna a fost facuta cu o totala nesocotire a mentinerii sau promovarii unor standarde de calitate, fara sa fi avut loc dezbateri serioase privind problemele pe care le-ar fi putut rezolva si ce probleme noi ar fi putut genera pachetul de masuri introdus. Nimeni nu s-a preocupat sa stabileasca un indicator de calitate la inceputul procesului, pentru a constata, la incheierea lui, ce s-a realizat cu adevarat. S-a spus ca reformele erau necesare absolventilor romani pentru a-si putea gasi locuri de munca in Europa (ceea ce fac deja, cu succes), legitimind astfel, in mod direct, paradigma supermagazinului.

3. inapoi
in lumea reala
Au problemele educatiei si invatamintului din Romania vreo importanta pentru dezvoltarea societatii romanesti sau este populatia in stare sa invete, sa se adapteze si sa faca fata vietii pe cont propriu? Raspunsul este ca politicile gresite in materie de educatie au o mare importanta si vor avea o influenta si mai mare de aici inainte, cind Romania este membra a UE si intra in competitie cu tari care au o superioritate categorica in domeniul cunoasterii de orice fel.

Persistenta in timp a unui sistem inchis de invatamint superior si de cercetare, precum si o cerere insuficienta pentru calificari superioare au dus la emigrarea celor mai creativi tineri din Romania. Aceasta situatie, combinata cu un management defectuos al tranzitiei, care permite ca un sofer de taxi sa cistige mai mult decit un medic, a generat o lipsa serioasa de stimulente pentru aceia care se straduiesc sa obtina calificarile cele mai inalte, in scopul de a lucra in tara noastra. Exista si exceptii, iar simpla integrare in UE nu este suficienta pentru a se gasi o rezolvare la aceste probleme. O politica activa, implicind atit sectorul public, cit si cel privat, este necesara, daca vrem ca economia Romaniei sa atraga nu doar pe cei care se multumesc cu putin in viata. O astfel de atitudine nu genereaza dezvoltare.

4. Recomandari
Recomandarile urmatoare sint mai mult de interes general si au drept tinta rolul educatiei in indeplinirea principalelor obiective ale Agendei Lisabona, cresterea competitivitatii economice printr-o productie superioara, producerea si folosirea mai buna a cunoasterii.

4.1. Recomandari generale
I. Romania are nevoie de o strategie cit mai concreta si mai radicala care sa vizeze cresterea contributiei sectoarelor educatiei si cercetarii la atingerea obiectivelor Agendei Lisabona. Din aceasta strategie va deriva un adevarat plan de reforma, orientat catre cresterea performantei. Ministrii Educatiei, cei ai Muncii, expertii din toate partidele politice, institutiile academice de stat si private, ca si sindicatele si patronatele trebuie sa colaboreze pentru elaborarea acestei strategii si agrearea unor pasi comuni de actiune. Primul Ministru sau ministrul Educatiei ar trebui sa convoace cit mai curind o asemenea comisie si sa organizeze munca ei, sprijinindu-se pe eforturile deja existente ale altor grupuri de lucru.

II. Declaratia de la Bologna trebuie privita ca un cadru de cooperare europeana si nu ca instrumentul de reforma ce va rezolva problemele invatamintului superior romanesc. Implementarea ei trebuie sa fie flexibila si ajustata obiectivului principal, cresterea calitatii invatamintului, prin prisma unor indicatori cuantificabili. Ministerul Educatiei ar trebui sa reexamineze cadrul si gradul de implementare al Declaratiei, revenind cu propuneri de ajustare dupa consultarea partenerilor sociali.

4.2. Recomandari speciale
I. Revizuirea comisiilor si a juriilor CNATDCU, ARACIS, ARACIP, ANCS si CNCSIS pentru a asigura calitatea necesara evaluatorilor. Daca evaluatorii nu sint supusi ei insisi unui test de calitate, orice discutie cu privire la calitate ramine zadarnica si ipocrita. Membrii acestor comisii trebuie obligatoriu sa se afle in circuitul de citare international pentru a acredita pe alti academici sau alte institutii academice.

II. CNCSIS si ANCS ar trebui sa publice un raport anual cu numarul de publicatii internationale rezultate din granturile precedente pentru a avea un indicator valabil de eficienta a finantarii cercetarii (fonduri cheltuite pe numar de publicatii internationale sau citari sau inventii omologate international, conform benchmark-urilor internationale). La fel, printr-o procedura similara celei folosite de UE in programele de cercetare, fiecare program trebuie auditat. Altfel va persista indoiala ca fondurile suplimentare de cercetare se vor pierde in „gaurile negre“, in loc sa se regaseasca intr-o performanta sporita.
III. CNCSIS sa finanteze cu prioritate (eventual prin alocarea a minim 50 % din fonduri) proiectele directorilor de cercetare aflati in circuitul international de citare si a echipelor lor.
IV. Diplomele obtinute la universitatile din topul Shanghai, situate deasupra celor din Romania, ar trebui sa fie acceptate automat de mediile noastre academice, doar prin simpla prezentare a originalului. Fara acest simplu pas orice apel la recuperarea creierelor ramine demagogic.
V. Trebuie incurajate proiectele comune in domeniul cercetarii si al invatamintului in asociere cu cercetatori romani performanti, care activeaza in afara tarii. Este necesar sa fie create stimulente institutionale prin care cercetatorii romani din tara sa poata lucra impreuna cu cei stabiliti in afara granitelor.

VI. Trebuie eliminate restrictiile ce accentueaza calificarea (forma) in dauna competentei (fondului). Un student trebuie sa se poata inscrie la doctorat in orice specialitate in care poate face proba competentei. Un doctor cu publicatii acreditate intr-un domeniu (publicatii referate, in jurnale internationale) trebuie sa poata preda specialitatea in care publica si indruma lucrari de doctorat, indiferent de specialitatea inscrisa pe diploma.
VII. Unitatile de invatamint public si privat trebuie incurajate, inclusiv stimulate financiar, sa dezvolte programe de formare continua, singurele care pot raspunde in timp real constringerilor care incep sa se manifeste pe piata fortei de munca din Romania. O strategie in acest sens ar trebui dezvoltata urgent de Minister prin crearea unei comisii ad hoc formate din experti.
VIII. Ocupantii pozitiilor administrative universitare (rectorii) ar trebui recrutati printr-un proces deschis de selectie. Ei trebuie sa aiba, insa, ca peste tot in lume, un background atit managerial, cit si academic. Consiliile facultatilor ar trebui sa includa prin rotatie intreg corpul profesoral, evitindu-se manadatele succesive, pentru a descuraja formarea clicilor universitare.
IX. Este necesara infiintarea unei agentii nationale de audit a unitatilor autonome de invatamint, in scopul cresterii transparentei managementului in educatie, prevenirea si eliminarea conflictelor de interese si reducerea coruptiei.
X. Reorganizarea programei universitare pentru a raspunde nevoilor economiei, dupa consultari cu mediul economic. Este necesara monitorizarea si publicarea regulata a unor indicatori statistici, precum procentul absolventilor care isi gasesc loc de munca in specialitate sau procentul de absolventi care se angajeaza in sectoare bazate pe cunoastere.


–––––––––––––
1. Rezultatele raportate in 2005 de Ministerul Educatiei arata ca performanta elevilor in ceea ce priveste invatarea (TIMSS) este medie, dar joasa in cazul acumularii competentelor necesare in viata profesionala si personala (PISA).
2. Sistemul ISI este contestat de cercetatorii romani din zona stiintelor umane. Exista insa sisteme de citare alternative pentru stiinte sociale si umane. Problema cercetatorilor foarte critici la adresa ISI, precum Andrei Cornea, care a organizat o intreaga cruciada contra reformelor Miclea in Revista 22, este ca ei nu figureaza in nici un sistem international de citare, nu doar ISI.
3. Coord. Adrian Miroiu, Vladimir Pasti, Cornel Codita, Gabriel Ivan, Mihaela Miroiu, 1998, invatamintul romanesc azi, Polirom; Andrei Marga, 1999, Reforma invatamintului si provocarile noului secol, Colegiul Noua Europa.