Copiii cu dizabilitati au nevoie de tratament special. Integrarea lor in invatamantul de masa cred ca trebuie analizata cu mare atentie si de la caz la caz. Nu totdeauna integrarea unui copil cu CES este benefica pentru copilul in cauza, el fiind supus unor cerinte care ii depasesc cu mult posibilitatile si astfel, in loc sa fie incurajat, zilnic i se confirma ca nu e capabil sa faca fata ritmului normal...

Pe de alta parte, unii dintre acesti copii integrati cu forta doar sa dea bine in statistici, nu se pot adapta si deranjeaza orele pana la imposibilitatea de a preda. Cu tot respectul cuvenit pentru copiii care nu au nicio vina pentru ca sunt asa cum sunt, intreb totusi daca si ceilalti copii, care au norocul ca s-au nascut normali, nu au si ei dreptul la toata atentia profesorului/invatatorului? Nu au si ei dreptul sa invete in conditii civilizate fara a fi deranjati de manifestarile necontrolabile ale copilului bolnav, care nici ala n-are nicio vina?

Este un chin pentru toata lumea sa fortam integrarea copiilor cu CES in invatamantul de masa. Nu cred ca acestor copii li se pot oferi conditii mai bune in alta parte decat intr-o scoala speciala, cu foarte multe materiale ajutatoare si personal specializat.

Gandesc discriminativ? Am pus problema din punctul de vedere al copiilor bolnavi si al celor sanatosi. Despre impactul asupra cadrelor didactice nu am vorbit... asta e alta problema, mai putin importanta decat interesul suprem al copiilor.

De ce ne-am ales aceasta meserie?Ati privit cu atentie un copil cu dizabilitati? Le-ati ascultat dorintele de a fi la un loc cu ceilalti de varsta lor? Ei n-au dreptul la viata ,trebuie sa-i umilim ? De ce "trebuie sa i se confirme ca nu e capabil sa faca fata ritmului normal"?De ce afirmam ca integrarea copiilor ar fi un chin?Daca ne-am ales meseria de a modela suflete, atunci sa nu le mutilam . Unora le e mai comod sa lucreze cu copii fara probleme.Ce-ati face daca propriul copil ar fi marginalizat? Ati gandi la fel?Sunt copii cu dizabilitati care obtin rezultate mai bune la invatatura decat multi copii considerati"normali".

Chiar nu am avut intentia sa supar pe cineva! Ma gandeam cum ar fi mai bine pentru TOTI copiii, inclusiv pentru cei care au avut privilegiul de a se naste normali... si care au tot mai putine drepturi.

problema este f. delicată. Eu , ca educatoare n-am refuzat niciodată să lucrez cu astfel de copii; mărturisesc sincer că este greu, mai ales că nu sunt educatori de sprijin; dar am avut progrese remarcabile şi satisfacţii

Eu consider ca trebuie sa s eaiba in vedere gradul de dizabilitate si tipul acesteia. A integra un copil cu mici probleme de adaptare, sau deficiente fizice este una, iar a integra un copil cu Sindrom Down sau alte probleme ce necesita conditii sau regim special este alta. Nu cred ca e normal ca, intro clasa de 25-30 de elevi sa apara un copil caruia e necesar sa i se acorde atentie speciala. Sunt de acord cu emese_d: ar avea toti de pierdut, iar de castigat...ce? imaginea de toleranta. In occident sunt clase speciale infiintate in scolile de masa, care au un numar foarte mic (5-10) elevi, chiar de varste diferite, dar cu care se organizeaza activitati "pe masura". Am asistat la astfel de lectii in Franta si nu e chiar atat de simplu. Aveau materiale, instrumente, lucrau 2-3 dascali si terapeuti, iar noi vrem sa facem asta cu mainile goale, doar cu sufletul. Si eu am avut in clasa copii cu un anumit grad d ehandicap, nu pot spune ca nu a fost bine pentru el ca a ramas in familie, nu a plecat la o soala ajutatoare, dar poate era si mai bine daca se lucra in mod special cu el, pe mai multe planuri, cam asa cum inteleg eu invatatorul de sprijin si psihologul. Deci, Ramia, inainte de a face apologia nobilei noastre mederii, ar trebui sa analizam "la rece", fara sentimentalisme, asa cum un chirurg taie pentru a facebine!

eu sustin parerea doamnei emese_d. si presupun ca dansa a facut referire la copiii cu dizabilitati mentale, care in nici un caz nu se pot integra in normalitate, in sensul ca nu pot ajunge nici macar la acel 5 minim. nu mi se pare benefic pentru un astfel de copil sa simta zi de zi cat de putin dotat intelectual este el. si nu trebuie sa-i spuna nimeni asta... sigur ca parintilor nu le convine sa stie ca au un copil cu dizabilitati. dar nu este in beneficiul nimanui sa le alimentam aceasta iluzie. pana la urma tot copilul acela este marcat.

eu sustin parerea doamnei emese_d. si presupun ca dansa a facut referire la copiii cu dizabilitati mentale, care in nici un caz nu se pot integra in normalitate, in sensul ca nu pot ajunge nici macar la acel 5 minim. nu mi se pare benefic pentru un astfel de copil sa simta zi de zi cat de putin dotat intelectual este el. si nu trebuie sa-i spuna nimeni asta... sigur ca parintilor nu le convine sa stie ca au un copil cu dizabilitati. dar nu este in beneficiul nimanui sa le alimentam aceasta iluzie. pana la urma tot copilul acela este marcat.

este o problema delicata dar daca exista intelegere si, in anumite limite, eu cred ca pot fi integrati; cand spun asta ma bazez si pe faptul ca incepand din anul scolar trecut am in clasa o eleva surdo-muta care a reusit sa invete tot ceea ce se cere din programa clasei I si a obtinut in unele situatii rezultate mult mai bune decat colegii de clasa sanatosi; este un copil remarcabil si din acest an scolar va avea si un aparat auditiv care sa o ajute; am intampinat o singura problema - nu am stiut cum sa-i inchei situatia la educatie muzicala - si numai dupa numeroase intrebari adesate celor in drep ne-am lamurit ce era de facut; parerea mea este ca ar trebui lucrat mult mai atent la legislatia in domeniu - fiecare copil e un caz aparte, nu putem generaliza o situatie anume.

Dar,oameni buni,trebuie sa pricepeti ca cei ce se opun acestei integrari se refera la acei copii care au probleme psihice,comportament antisocial etc..?

Mama,care era invatatoare,mi-a povestit un incident din scoala la care preda. Prin anii 80 (parca) a mai existat un curent asemanator,de integrare practic fortata a acestor copii in clase 'normale'.In urma unui incident minor,un astfel de elev a ranit grav pe un altul,prin lovituri de compas aplicate in zona omoplatilor.Ei,cine a fost aici de vina ?

draga lusi nu pot fi de acord cu tine.copilul acela despre care ne scrii era un copil normal mintal.eu una am avut o experienta cu un copil bolnav mintal si crede-ma ca ,mergeam cu frica la fiecare ora caci efectiv nu stiam cum sa-l linistesc atunci cand izbucnea nervos.nu mi se pare normal ca un astfel de copil sa invete in clasa normala nici pentru el snici pentru ceilalti copii pe care ii expunem practic .plus de asta cei normali nu sunt avantajati atunci cand in clasa exista un astfel de copil pentru ca se pierde timp foarte mult.copilul acesta se enerva daca ramanea in urma cu scrisul iar saracul de el nici nu prea stia nici nu prea putea sa scrie .eu cred ca nu e bine nici pentru un astfel de copil sa se afle la un loc cu copii normali.e o greseala.numai cine nu a intalnit astfel de cazuri poate sustine o asemenea idee.

A,si sa nu uit:titlul articolului e profund tendentios ,asa cum sade bine oricarui titlu,scris de orice jurnalist, in oricare ziar ce trebuie sa sara agresiv in ochiul oricarei persoane ce l-ar putea cumpara...

Exact!

"Dacă acum patru ani aveam în jur de 40.000 de copii în şcolile speciale, acum jumătate din aceştia sunt în şcolile normale", a spus inspectorul general.

Asta nu e ipocrizie jalnica? S-a rezolvat problema acestor copii aruncandu-i in scolile de masa? Cu statisticile stam bine...

De acord cu ,,aruncandu-i". Fara itinerant, logoped, consilier, spor de periclitate. Sau daca exista, logopedul lucreaza 1 ora/sapt. cu 2 sau 3 elevi, iar psihologul 1 ora/2 sapt.Pot fi integrati, dar nu- i suficient

,,sufletul" cadrului didactic.

Să fie mai bine în noul an şcolar!

pt. monika: acel copil "este" nu "era" si am precizat ca trebuie facuta distinctie clara intre dizabilitati dar asta nu este posibil atata timp cat legislatia in domeniu este vaga si confuza/ vezi situatia mea la ed. muzicala. Sunt de parere ca incercarea de a integra un copil cu handicat mintal sever este sortita esecului(nu e bine pt. nicio persoana implicata) dar probabil ca un elev cu handicap mintal usor sau mediu poate ar face progrese(nu am avut cazuri dar eu asa cred); ar fi multe de dicutat pe aceasta tema si nu cred ca s-ar ajunge la numitor comun.

Credeti ca numai copiii cu dizabilitati pot provoca accidente? Oare "chirurgul taie totdeauna unde trebuie"?Dar fiecare cu parere lui. Nu regret ca totusi sunt OM.

Credeti ca numai copiii cu dizabilitati pot provoca accidente? Oare "chirurgul taie totdeauna unde trebuie"?Dar fiecare cu parerea lui. Nu regret ca totusi sunt OM.

La noi la scoala sunt elevi cu probleme de asimilare a materiei. Sunt lasati repetenti, sunt trecuti de mila , depinde de norocul fiecaruia. Conform criteriilor de notare ar trebui lasati repetenti. Directorul acum amenajaza o sala de logopedie si , spune dânsul, "vorbesc eu cu profesorul sa îi invete putina matematica, putina romana...

Pai nu aşa se pune problema. Aceşti copii cu nevoi speciale, cum se spune, au nevoie nu numai de logoped, au nevoie de educaţie psihomotorie, educaţie ludica, educaţie fizica medicală. Sunt multe ore pe care aceşti copii le făceau înaite în şcolile speciale, e adevărat , după programul de curs. Acum ar trebui o programa adaptata, profesori de specialitate. Nu numai logopedia rezolva problema.Părinţii nu au bani să-i ducă ,pentru aceste ore , la cabinete particulare...

Copiii cu deficiente mintale trebuie sa invete in scolile speciale, aici au tot ce le trebuie: psiholog, profesor psihopedagog, asistent social si medical. Elevii integrati cu ani in urma la scolile de masa, au repetat acolo de doua ori aceeasi clasa si au revenit la scoala speciala. Din zece elevi integrati unul singur (cel care avea note de 10 la nivelul programei din scoala speciala) a reusit sa termine 8 clase. Asa ca, daca credeti ca acesti elevi pot invata in scoala normal, gresiti. Locul lor este in scoala speciala unde beneficiaza de atentie si ingrijiri speciale. Intr-o clasa normala acesti elevi vor dori sa fie permanent in atentia profesorilor, cersesc dragoste si intelegere, iar daca au si tulburari de comportament vor deranja permanet orele, se vor trezi vorbind singuri si ce e mai rau este ca vor deveni vionenti atat verbal cat si fizic daca nu li se vor indeplini dorintele sau daca-i veti ignora. Trebuie sa recunoasteti ca in scolile de masa exista deja elevi cu tulburari de comportament, nesupravagheati, din cauza parintilor plecati la munca in strainatate. Si acesti elevi au cu siguranta nevoie de psiholog si de profesori de sprijin, mai ales ca parintii le trimit bani, scoala pentru ei nu prea mai are valoare, asteptand sa treaca timpul pentru a putea pleca si ei in strainatate. Deci trebuie sa avem multa rabdare, sa facem activitati cat mai frumoase si interesante, sa folosim metode noi si moderne pt ca acesti elevi sa devina interesati de scoala si de disciplinele pe care le predam, iar daca avem elevi cu CES in clasa noastra sa nu ezitam sa cerem profesor de sprijin. Va urez multa sanatare si mult succes in noul an scolar!

Sunt de acord cu doamna Luminita Dragan, si va asigur ca numai cine a lucrat cu astfel de copii este indreptatit sa spuna cum e mai bine.

Crearea scolilor speciale a avut un merit deosebit pentru ca acolo sunt specialisti , cadrele didactice sunt pregatite si perfectionate, copiii se simt protejati si in siguranta.

In continuarea acestor scoli s-au creat scoli profesionale, de meserii, care au oferit oameni ce pot indeplini o munca dupa posibilitatile lor, au fost integrati imediat si s-au facut utili.

In alte conditii ,vor ramane mereu cu handicapul celui care nu reuseste sa-l ajunga niciodata pe cel din fata.

DE altfel ,cei mai in masura sa se pronunte cred ca sunt psihologii, pentru fiecare caz in parte.

Eu nu inteleg de ce va agitati atata cand invatamantul nu e pregatit nici pentru copiii normali, ce sa mai zicem de cei cu dizabilitati.

Sora mea,pe vremea lui Ceausescu n-a fost primita intr-o scoala normala, avand o surdo-mutitate dobandita in urma unui tratament gresit si s-au chonuit bietii mei parinti sa o scolarizeze la Bucuresti unde exista o scoala de hipoacuzici si unde sora mea avea numai note mari, era premianta in fiecare an, apoi a trebuit sa mearga la Timisoara unde a terminat scoala de electrobobinaj, ca sa-si castige si ea painea cea de toate zilele.

Si vreau sa spun ca sistemul de invatamant in care am lucrat 21 de ani (dar nici nu mai vreau sa aud de invatamant!) este din ce in ce mai mult in paragina totala, toti vorbesc dar nimeni nu face nimic.

Nu stiu daca acesti copii cu dizabilitati severe sunt sau trebuie lasati intr-o scoala normala. Stiu ca de regula se iau acele masuri, care-l fac util in grupul de copii, se fac activitati adaptate al nivelul lui intelectual. In cazul in care exista asa ceva la clasa( si sunt convinsa ca exista) trebuie curriculum adaptat si intergrat intr-un program de remediale, care mai degraba consuma energia invatatorului, profesorului . Pentru acestia sunt cadre didactice specializate, terapeuti.Plus de asta, daca cel cu probleme are dreptul de a fii intergrat, ce facem cu acei copii inteligenti, cu potential cu care putem face performanta.Nu sunt partinitoare, dar trebuie sa gandim echidistant si sa punem lucrurile cap la cap. Un copil cu probleme poate face ca o ora sa nu mai fie ora. Si in cazul in care un profesor mai are si o ora pe saptamana la disciplina respectiva..........ce mai ramane?Este o problema destul de sensibila, care trebuie tratata cu ratiune, cu foarte multa judecata, astfel incat sa luam in calcul toate avantajele si pobilitatile de toate partile.



Subscriu la ceea ce a mentionat sorinborodi, ca titlul articolului nu a avrut altceva decat sa puna paie pe foc si sa incinga spiritele si mai tare.

Lucrez de doi ani cu copii cu dizabilitati ce fac parte dintr-un colectiv de copii normali. Nu zic ca este usor mai ales cand ai in clasa un numar de 25 de copii dar sa stiti ca se vad progresele. Daca mai ai norocul sa se ocupe si parintii de ei putin, sa mearga la medic, psiholog, logoped, multi progreseaza. Insa durerea cea mai mare este ca parintii, cei mai multi, nu vor sa recunoasca ca au copi cu probleme si atunci progresul e ... zero. Nu va speriati, nu sunt asa de rai...

locul copiilor cu dizabilitati mentale este intr o scoala speciala.sau in cel mai bun caz intr o clasa speciala.