Haosul din educatia sau...despre mizeria cu premeditare
de Radu Calin Cristea
3.200.000 de elevi încep şcoala. Cei mai mulţi - în aceleaşi imobile scorojite şi reci, unde nu intri de plăcere, ci pentru că acolo eşti constrâns să înveţi. Anul acesta, banii alocaţi de guvern pentru modernizarea, construcţia, reabilitarea, consolidarea sau extinderea unor şcoli şi grădiniţe au fost mai mulţi ca niciodată. Mai pe şleau – Educaţia a luat cea mai mare halcă bugetară dintre toate ministerele. Efectele se arată însă modeste, până aproape de batjocură.
Distribuţia fondurilor de către Ministerul Educaţiei către şcoli a avut uneori destinaţii greu de înţeles. De pildă, prin comparaţie cu anul trecut, au fost alocaţi de patru ori mai puţini bani pentru materiale didactice. Definirea acestor materiale duce la un coşmar birocratic în care sunt angrenaţi, în diverse comisii, Ministerul Educaţiei şi cel al Sănătăţii, inspectori, experţi, cadre didactice, producători etc.
Suma alocată în acest an şcolar pentru achiziţionarea de material didactic este de 50.000.000 RON. Asta în timp ce, pentru dotarea cabinetelor de consiliere psihopedagogică (nişte straşnice forme fără fond menite doar să toace mulţi bani în „spirit" european) au fost alocaţi 18.832.000 RON.
Când nu sunt fonduri îndestulătoare pentru învăţământ, sindicatele intră în trepidaţie, critică guvernul, ameninţă cu greve etc. Când banii există, aceeaşi furioasă lume a dăscălimii aruncă vina în toate părţile, deşi realizează, în linişte, că de fapt nu se pricepe să-i folosească. Ritualul se repetă, cu precizie matematică, între 1 şi 15 septembrie. Se demonstrează încă o dată că incompetenţa, întotdeauna excesivă, produce răul capital din societatea românească. Restul înseamnă efecte secundare.
Avem maeştri experimentaţi în desăvârşirea haosului ce deschide un orizont paradiziac pentru o generoasă gamă de infracţiuni. Mai întâi - se fură. Pe rupte. „Educaţia este pervertită de interesele de îmbogăţire ale unor «moguli» aflaţi în spatele deciziilor şi legilor care reglementează sistemul de învăţământ" – declara recent, într-un cotidian central, Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei EDU CER.
Acesta mai susţine, însoţindu-şi argumentele cu nominalizarea câtorvadin presupuşii moguli, că, în 15 ani, aceşti „băieţi deştepţi" din învăţământ ar fi fost capii fraudării a circa două miliarde de euro reprezentând finanţări ale Băncii Mondiale, BEI, PHARE, BDCE, BERD etc.
Alte sute de milioane de euro destinate construcţiei şi reabilitării unor şcoli sunt blocate pentru că primarii de sector sunt nespus de fuduli şi ţin la preţ: vor constructori de calitate, dar foarte ieftini. Ca atare, firmele de construcţii nu sunt interesate să contracteze statul. Ofertele de stat sunt zgârcite, contractele se încheie lent din cauza birocraţiei, iar plăţile se fac cu întârziere. Şeful unei firme de construcţii mărturisea că renovarea şcolilor este „un contract împuţit cu statul".
În Bucureşti, licitaţiile pentru reparaţiile unor şcoli se repetă pentru a cincea oară în ultimii doi ani. 78 din cele 102 şcoli bucureştene ce intră într-un program de modernizare pentru care există fonduri în valoare de 150 milioane de euro încă din 2003 au rămas şi anul acesta fără constructori.
În judeţele Mureş şi Prahova, circa 2.500 de elevi vor studia în alte şcoli decât acelea în care erau înscrişi. Motivul? Acelaşi: lucrările de modernizare nu sunt gata. În alte şcoli, reparaţiile se află abia la început, astfel că, luni de zile, elevii vor învăţa în gălăgie şi stres.
Sunt şi unele situaţii fără ieşire, între care cea mai gravă este lipsa apei curente. Fără apă curentă, şcolile nu primesc avizul medico-sanitar. Fără acest aviz, teoretic, şcolile nu ar trebui să funcţioneze.
Cu toate acestea, şi în acest an, în 40-50% din şcolile cu astfel de probleme, totuşi, se va învăţa. În aceleaşi şcoli cu mobilier jalnic şi manuale ferfeniţite. Fatalitatea situaţiei i-a cuprins şi pe elevi. Citez, în locul oricărei concluzii, mărturisirea făcută recent de o elevă unui cotidian central: „Aşa a început şcoala mereu. Dacă s-ar apuca de lucru mai din timp, nu pe ultima sută de metri, ar fi altfel. Bani ar fi, dar adevărul este că nu-i interesează, nu se organizează, uneori îşi mai trag şi ei nişte bani."
» Educaţia a luat cea mai mare halcă bugetară dintre toate ministerele. Efectele se arată însă modeste, până aproape de batjocură.
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: vioscout | 17.09.2007 11:29 | 1583 vizualizări
Comentarii (9)
17.09.2007 21:56 dama
Halcă. Ce, suntem lupi! Poate oamenii de afaceri din guvern sunt lupi!
17.09.2007 22:54 mioanghel
Abia de 2 ani se investeste serios in invatamant. Vroiati sa fie totul OK imediat? Cine credeti ca poate - in Romania - sa construiasca in ritmul cerut de situatia financiara de azi? Va spun in cunostinta de cauza. Firmele contracteaza lucrari si nu le pot face fata din varii motive. Cert este ca lucrarile treneaza ani si aici nu mai este Ministerul de vina. Poate Procuratura ar putea sa vada ce se intampla? Si daca stiu ca nu pot face fata, firmele cu pricina ar trebui sa plateasca niste despagubiri. Ce ziceti? Cine ar fi in masura sa faca putina ordine?
17.09.2007 23:00 ioana25
Noi, dascalii de la catedre, nu avem nici o putere in gestionarea banilor.Cum ar trebui sa procedam?Poate asa cum ne sfatuia un primar nervos la televizor - sa dam noi insine cu bidineaua niste var pe pereti ca si asa nu costa mult!!!!Eu inca nu am auzit in tara noastra de reparatii in scoli incepute in luna iunie,dupa terminarea anului scolar,ci numai de reparatii incepute spre toamna si facute in pripa,asa,ca o spoiala de ochii soacrei...Daca banii ar trebui gestionati de primarii,atunci acestea de ce nu isi fac treaba?Si daca primarul nu il place pe directorul de scoala,chiar crede cineva ca respectiva scoala va primi fonduri pt ceva,orice,de la primarie???Dap,viata e grea!Iar dascalii de la catedre nu au nici o putere.Eu am fost lieder sindical la un moment dat si am renuntat pt ca nimeni nu asculta problemele de care ne loveam in sistem.Mi-a placut sa fiu a doua mama pt copiii care vin la scoala,dar azi,in conditiile mizere in care ne desfasuram activitatea, mi-e sila de sistemul nostru de invatamant.A!Mi-am adus aminte!Mai sunt scoli care inca nu au fost dotate cu calculatoare?Va spun eu ca da.Scoala mea e un exemplu concret,iar daca va mai spun si ca este situanta in centrul municipiului,vis-a-vis de primarie...Mda!Sunt carcotasa si barfitoare,nu-i asa?Tot un dascal care face gat sunt si eu!!!
18.09.2007 07:29 pescarus
Apoi mai sunt bani prost alocaţi. De exemplu la mine la şcoală, înainte de apleca în concediu , directorul ne-a dat sarcină să facem profacturi pentru materiale didactice şi mobilier. Aşa că , pentru laboratorul de informatică am făcut comandă, cu sprijinul directorului adjunct, am adus profactura pentru anumit tip de mese.Ba am ajutat mecanicii şcolii şi femeile de servici şi am scos vechiul mobilier pe hol să facem loc schimbărilor. Cînd m-am întors din concediu ce găsesc? Fiecare calculator avea un birou mic, îngust, la care dacă încape un elev este bine. Dar eu am trei-patru elevi la un calculator. Aşa că mobilierul este nefuncţional. Ne chinuim în continuare să scriem pe genunchi pentru că imaginaţia directorului lasă de dorit.
18.09.2007 10:48 sorindbaciu
Dragilor, indiferent de cat poate sa fie criticat un profesor, nu merita sa fie luat in bataie de joc chiar in halul asta. Meseria lor este cu totul alta decat sa alerge dupa producatori ori meseriasi care fac mobilier sau sa se milogeasca de zugravi, desi acest lucru se intampla, din pacate. Si cand ma gandesc ca o femeie de servici la un dealer auto mai tanara decat mine se plangea ca are prea mult de lucru pt salarul de 700 ron plus bonuri de masa de 100 ron plus prime la sarbatori, in conditiile in care eu iau 600 ron, iar in loc de bonuri de masa nu mi se recunoaste la portofel masterul.
18.09.2007 13:41 mihaimdl
Pentru intocmirea actelor necesare cheltuielilor se consuma mai mult timp decat pentru utilizarea obiectelor cumparate sau pentru realizarea cercetarilor prevazute in contracte. Intr-adevar NU avem cine sa ne ajute si facem in general totul singuri (pe langa faptul ca mai ii si invatam pe unii care ajung apoi sa zgarie hartia intr-o gazeta!). O documentare legata de modul de cheltuire a banilor si realizare a actelor nu ar strica. Poate chiar ar ajuta in sensul unor modificari utile!!!
18.09.2007 16:45 victor55
"Când nu sunt fonduri îndestulătoare pentru învăţământ, sindicatele intră în trepidaţie, critică guvernul, ameninţă cu greve etc. Cand banii există, aceeaşi furioasă lume a dăscălimii aruncă vina în toate părţile, deşi realizează, în linişte, că de fapt nu se pricepe să-i folosească." - asa zice domnul Radu Calin Cristea in "Adevarul" O minima documentare din partea ziaristului ar fi scos la iveala ca banii nu sunt la nivelul "dascalimii". Ei sunt la nivelul primariilor care fac licitatii, incheie contracte fara suficiente clauze cu firma constructoare. Ca se vrea pastrarea haosului in sistem, poate ca ziaristul are dreptate. In Arges, inspectorul general a dispus efectuarea unei anchete cu privire la construirea unui grup sanitar care a costat,far gresie si faianta, fara obiecte sanitare, 600 milioane lei. Daca s-ar verifica si alte constructii de acelasi fel, girate de ISJ, s-ar putea gasi surprize mai mari decat aceasta.
18.09.2007 17:26 alinne
Si daca v-as spune ca langa cladirea gradinitei de 600 milioane de lei(o cladire cu 2 sali de clasa si o toaleta) primarul si-a construit,cica din banii proprii,un frumos magazin cu geamuri termopan si etaj, in conditiile in care la scolile din doua sate arondate comunei elevii stau in banci rupte si vechi de cel putin 20 de ani, neadaptate varstei lor. In ceea ce-l priveste pe primar nu cred ca va patii mare lucru intrucat a avut grija sa mearga cu destule cadouri pe la inspectorul general.
27.09.2007 23:01 popanmc
NU E PESTE TOT LA FEL!Cum e cu omul şi cu locul?În îmbunătăţirea condiţiilor din şcoli ştiam că rolulu principal îl are administraţia locală.Urmează inspectoratele.Care e rolul dascălului? Conducerea preia ştacheta.A avut vreodată dascălul rol decisiv în asemenea situaţii?Şi rezolvabil?
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.