Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

LA GALAŢI, EDUCATORII, PREMIAŢI DE ZIUA LOR

Organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi pentru al doilea an consecutiv, festivitatea tinde să devină o tradiţie unde se înmânează în primul rând Diplomele "Gheorghe Lazăr" şi Diplomele de Excelenţă - onoare revenită anul acesta subprefectului Vasile Curduman. Ziua Educatorului a devenit şi prilej de evidenţiere, simbolică, a profesorilor ce i-au pregătit pe elevii olimpici sau a colectivelor de profesori care au reuşit să atragă, prin proiecte, granturi şcolare. Tot simbolic, conducerea Inspectoratului Şcolar Galaţi a acordat anul acesta diplome celor şase instituţii de învăţământ din Tecuci, ale căror colective didactice au fost active în şcoli, în perioada inundaţiilor. Alte cinci grădiniţe au fost evidenţiate pentru activităţi deosebite.

Banii
sunt bineveniţi

La început de an şcolar, premierea performanţelor, într-un cadru festiv, nu poate fi decât stimulantă, mai ales când e vorba de recompensă financiară acoperită de bugetul consiliilor locale. Ieri, spre exemplu, cele 53 de cadre didactice selectate, dintre cele care au depus o cerere în acest sens, pentru Diploma de Excelenţă ori "Gheorghe Lazăr" I, II, sau III, reprezentând echivalentul a 20, 15, respectiv 10 la sută din suma salariilor de bază pe ultimele 12 luni, au primit distincţia în cadrul festivităţii organizate de Ziua Educatorului. "Toamna se numără bobocii, dar se pare că se numără şi diplomele", şi-a exprimat recunoştinţa pentru Diploma "Gh. Lazăr" I un învăţător cu 36 de ani vechime la catedră, Andrei Stan.

Recompensaţi în fiecare zi?

Cum sunt însă recompensaţi profesorii, nu neapărat într-un cadru festiv, pe parcursul anului şcolar? Salariul de merit şi gradaţiile de merit sunt considerate tot recompense financiare pentru activitatea deosebită. "Prin aceste forme de premiere, la care se adaugă diplomele "Gh. Lazăr" şi de Excelenţă, în jur de 40 la sută dintre cadrele didactice gălăţene sunt evidenţiate anual. E un procent destul de bun, care păstrează concurenţa la nivel înalt", ne-a declarat inspectorul şcolar general adjunct Mitică Dudău. Pentru prima dată, la sfârşitul anului şcolar trecut, câte cinci manageri şcolari din fiecare judeţ au fost premiaţi de către ministerul Educaţiei, primind fonduri pentru şcoala lor, iar cadrele didactice care i-au pregătit pe olimpicii internaţionali au fost, de asemenea, recompensaţi cu bani. Lucrurile încep, parcă, să se mai schimbe.
În schimb, legea salarizării prevede lunar, pentru personalul didactic, doi la sută din fondul de salarii destinat premierii, acordat, de regulă, fiecărui cadru didactic care îşi îndeplineşte corect sarcinile de serviciu. Câteva instituţii de învăţământ au învăţat să îşi gospodărească mai bine echivalentul în bani al acestui procent. "Cu acordul Consiliul de Administraţie, noi împărţim echivalentul a doi la sută din bugetul de salarii de la nivel de şcoală profesorilor cu performanţe, sau care au muncit mai mult în ultima luna. De exemplu, de Ziua Educatorului îi premiem pe diriginţi, aşa că pentru luna septembrie aceştia vor primi la salariu un plus de premiere", am aflat de la directorul Grupului Şcolar Industrial "Elena Doamna", Luminiţa Nechita. În schimb, premieri pe linie de sindicat nu există. Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Galaţi, reprezentativ la nivelul judeţului, nu acordă decât mici cadouri cu ocazia sărbătorilor mari.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: profchim | 07.10.2007 14:45 | 1538 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (1)

0 0

07.10.2007 15:19 mihaim

Frumos gest si imbucurator pentru cadre. Exemplul celor din Galati ar putea fi urmat si de altii.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

2 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN