Invăţământul românesc sau şcoala modernă fără copii
Învăţământul românesc sau şcoala modernă fără copii
Nu poţi vorbi acum despre învăţământul românesc decât cu tristeţe. Şi dacă mai faci parte şi din sistem, e inevitabil să nu laşi privirea în pământ când recunoşti acest lucru...
În pragul colapsului, pe buza prăpastiei, la marginea societăţii, în cădere liberă – sunt câteva caracterizări obişnuite cu care ne-am obişnuit nesperat, nemeritat, dureros...
Nu o să încercăm o altă analiză în termeni statistici sau din punct de vedere al standardelor aduse cu lopata din ţările care nu au nimic comun cu a noastră – acest lucru îl fac destul de des „analişti frumos vorbitori de pe scaun”, oameni care au citit prin presă despre învăţământul românesc şi care se bazează pe o intuiţie (aproape clar-viziune) generatoare de judecăţi de valoare cu puteri axiomatice. Astfel, alăturăm listei de domenii în care românul este specialist şi învăţământul (pe listă erau la loc de frunte fotbalul, agricultura, mecanica auto, politica).
De la convingerea cvasi-generală că oricine poate să fie profesor, că e foarte simplu să-ţi expui cunoştinţele în faţa unui auditoriu care te va asculta mut de uimire (dacă discursul este împănat cu întrebări de genul: „care este cel mai mare vârf al pământului?” sau „ce spune legea lui Ohm?” admiraţia auditorului ar trebui să atingă culmi de neimaginat...) şi până la etalarea nonşalantă a unor teorii bazate pe îndelungi monologuri în faţa oglinzii sau a subalternilor care aplaudă voios şi ritmic, iată plaja manifestărilor privind învăţământul – evident, totul bazat pe adânci frustrări din copilăria în care părinţii îi obligau să meargă la şcoală...
Ceea ce nu se înţelege (de aproape douăzeci de ani...) este faptul că nu de analize este nevoie, nu de statistici şi, mai ales, nu de monolog! Învăţământul lucrează cu suflete. Mai mult decât atât: cu suflete de copii! Iar când este vorba despre suflet, când este vorba despre psihic nimic nu se mai derulează după clasicul „cauză-efect”. Nu aşa trebuie lucrat!
78%, 23%, buni, răi, promovaţi, olimpici, teste naţionale, teze naţionale, gata!
Să o luăm sistematic!
Statisticile sunt un instrument diabolic de manipulare şi de modelare instantanee a comportamentelor. Departe de a fi indicatori de performanţă, statisticile îşi îndeplinesc rolul de sinteză şi de sentinţă. Dacă ele nu ar fi, rapoartele ar deveni mult mai lungi, mai documentate şi mai umane – dar asta ar însemna timp, resurse, implicare...
Aracipurile sunt pline de răceală, sunt seci şi nerelevante. În plus, au ca model o ţară atât de departe de România că ei nu ştiu nici dacă avem curent electric nici dacă folosim clădiri special amenajate (adică şcoli) sau ne adunăm în grupuri sub un pom şi mâzgălim în ţărână cu un băţ... Este foarte clar că trebuie să evaluăm ceea ce se întâmplă şi poate că se impune existenţa unui judecător imparţial. Dar ar fi bine ca acesta să vorbească aceeaşi limbă ca noi! Căci dacă ceva este bun pentru România, el poate să nu fie potrivit Africii sau Scoţiei. Concluzie: sistemul nu tolerează procedeul copy/paste. (motorul de Mercedes nu merge la Dacie!)
Programele – vulturii care trebuie înghiţiţi de către puii de vrabie!
Pe acestea nu le-au copiat cei care copiază... Continuăm să transmitem informaţie fără limite şi fără utilitate. Nu numai că nu le vor folosi ecuaţiile, sistemele osoase sau interminabilele comentarii literare atunci când vor culege căpşunile altora dar nici viaţa lor nu se va opri dacă nu vor şti să reproducă instantaneu interminabilele liste de formule trigonometrice... Programa nu mai corespunde vremurilor (uneori credem că nici noi nu mai corespundem vremurilor...). Că este extrem de încărcată, nici asta nu ar fi o problemă dacă s-ar şti ce treuie evaluat, cât merită asimilat de către copii, cu ce trebuie să rămână ei după absolvire?
Mereu s-a neglijat un lucru esenţial (încălcându-se astfel legea – pentru a câta oară?...): idealul educaţional românesc nu prevede promovarea examenelor care, de altfel nu sunt obligatorii! Noi trebuie să oferim toate tipurile de educaţie: gospodărească, civică, morală, pentru viaţa de familie, sanitară, estetică, artistică, religioasă, etc. Şi ne întrebăm: când vom respecta leagea asigurând educaţia copiilor noştri dacă trebuie să galopăm prin materia (în care nu mai credem de mult!) doar ca să putem semna în condică parcurgerea ei, chiar dacă acest lucru se întâmplă cu preţul bulversării întregului sistem de valori al elevilor? Când vom putea merge în biserică să predăm religia acolo unde este normal, când vom merge la un muzeu de artă, de istorie, la o grădină botanică fără să „pierdem materia” şi fără să recuperăm într-o sâmbătă?
Este interesant faptul că, din când în când vine o adresă oficială „în teritoriu” în care suntem solicitaţi să emitem păreri privind curriculumul. Unii chiar răspund – desigur că sunt ori poeţi , ori debutanţi... La ultima ni se cerea să spunem ce teme să se scoată din programă. Şi cum noi credem că nu aşa se face, că nu poţi scoate cărămizi dintr-un zid şi acesta să rămână în picioare, că trebuie regândit totul, că există o coerenţă pe care trebuie să o îndeplinească, nu am răspuns la cerere. O fi rău?
Evaluarea este modul în care unii îşi leagă numele de istoria tumultoasă şi searbădă a învăţământului ultimilor ani – sau, să ne ierte Dumnezeu dar de la noi, de aici aşa se vede!... Cum evaluăm este o problemă care ar trebui ridicată după ce stabilim ce evaluăm.
Condiţiile din şcoli sunt hotărâtoare pentru nivelul învăţământului doar în cazurile extreme (aşa credem noi) şi anume: şcoli unde plouă, şcoli la care se ajunge după un lung drum pe jos, şcoli care nu corespund nici celor mai mari indulgenţe. Dar astea sunt cazuri rare. Nici noi nu vom aluneca la extreme: nu vom spune că „pe vremea noastră nu aveam atâtea ca acum” şi nici că „prea multe calculatoare nu aduc progresul ci blazarea”. Cert este că odată cu gradul de civilizaţie creşte şi îndepărtarea omului de bine, că, aşa cum spunea strălucitul nostru Caragiale, „duşmanul binelui este mai-binele”.
Aşadar... Veţi trage cu ochiul spre sfârşitul acestor rânduri, iar cu gândul veţi căuta „soluţiile”...
E mult mai simplu decât credem!
Soluţia este sufletul copilului, suflet pe care nu-l mai vedem, nu-l mai auzim, nu-l mai înţelegem. Nu întâmplător a spus Iisus „lăsaţi copiii să vină la mine!”. Iar noi, cu tot ceea ce se întâmplă în exteriorul şi, mai ales în interiorul sistemului, îl îndepărtăm pe copil, îl îmbrâncim către o lume rece în care nu există decât două nuanţe de gri: alb şi negru!
Nu le mai dăm nimic din ceea ce aşteaptă, din ceea ce le place. În plus, le schimonosim copilăria cu pilde despre ce făceam noi „pe vremea noastră”...
Şi asta sistematic şi de foarte mult timp; căci nimic nu devine brusc ci în timp, încet, ca rugina... Ca bătrâneţea...
Haideţi să-i întrebăm ce vor, ce aşteaptă de la noi, de la şcoală şi de la societate. Să compunem platforme politice, electorale după vorbele copiilor, pentru ei. Şi să-i lăsăm să ne judece şi să ne osândească acolo unde ne comportăm cu ei aşa cum nici nouă nu ne-a plăcut când am fost ca ei...
Haideţi să schimbăm ceva în acest prag de Apocalipsă! Cu toţii!
Cătălin Mîinescu
Corina Mîinescu
Nu poţi vorbi acum despre învăţământul românesc decât cu tristeţe. Şi dacă mai faci parte şi din sistem, e inevitabil să nu laşi privirea în pământ când recunoşti acest lucru...
În pragul colapsului, pe buza prăpastiei, la marginea societăţii, în cădere liberă – sunt câteva caracterizări obişnuite cu care ne-am obişnuit nesperat, nemeritat, dureros...
Nu o să încercăm o altă analiză în termeni statistici sau din punct de vedere al standardelor aduse cu lopata din ţările care nu au nimic comun cu a noastră – acest lucru îl fac destul de des „analişti frumos vorbitori de pe scaun”, oameni care au citit prin presă despre învăţământul românesc şi care se bazează pe o intuiţie (aproape clar-viziune) generatoare de judecăţi de valoare cu puteri axiomatice. Astfel, alăturăm listei de domenii în care românul este specialist şi învăţământul (pe listă erau la loc de frunte fotbalul, agricultura, mecanica auto, politica).
De la convingerea cvasi-generală că oricine poate să fie profesor, că e foarte simplu să-ţi expui cunoştinţele în faţa unui auditoriu care te va asculta mut de uimire (dacă discursul este împănat cu întrebări de genul: „care este cel mai mare vârf al pământului?” sau „ce spune legea lui Ohm?” admiraţia auditorului ar trebui să atingă culmi de neimaginat...) şi până la etalarea nonşalantă a unor teorii bazate pe îndelungi monologuri în faţa oglinzii sau a subalternilor care aplaudă voios şi ritmic, iată plaja manifestărilor privind învăţământul – evident, totul bazat pe adânci frustrări din copilăria în care părinţii îi obligau să meargă la şcoală...
Ceea ce nu se înţelege (de aproape douăzeci de ani...) este faptul că nu de analize este nevoie, nu de statistici şi, mai ales, nu de monolog! Învăţământul lucrează cu suflete. Mai mult decât atât: cu suflete de copii! Iar când este vorba despre suflet, când este vorba despre psihic nimic nu se mai derulează după clasicul „cauză-efect”. Nu aşa trebuie lucrat!
78%, 23%, buni, răi, promovaţi, olimpici, teste naţionale, teze naţionale, gata!
Să o luăm sistematic!
Statisticile sunt un instrument diabolic de manipulare şi de modelare instantanee a comportamentelor. Departe de a fi indicatori de performanţă, statisticile îşi îndeplinesc rolul de sinteză şi de sentinţă. Dacă ele nu ar fi, rapoartele ar deveni mult mai lungi, mai documentate şi mai umane – dar asta ar însemna timp, resurse, implicare...
Aracipurile sunt pline de răceală, sunt seci şi nerelevante. În plus, au ca model o ţară atât de departe de România că ei nu ştiu nici dacă avem curent electric nici dacă folosim clădiri special amenajate (adică şcoli) sau ne adunăm în grupuri sub un pom şi mâzgălim în ţărână cu un băţ... Este foarte clar că trebuie să evaluăm ceea ce se întâmplă şi poate că se impune existenţa unui judecător imparţial. Dar ar fi bine ca acesta să vorbească aceeaşi limbă ca noi! Căci dacă ceva este bun pentru România, el poate să nu fie potrivit Africii sau Scoţiei. Concluzie: sistemul nu tolerează procedeul copy/paste. (motorul de Mercedes nu merge la Dacie!)
Programele – vulturii care trebuie înghiţiţi de către puii de vrabie!
Pe acestea nu le-au copiat cei care copiază... Continuăm să transmitem informaţie fără limite şi fără utilitate. Nu numai că nu le vor folosi ecuaţiile, sistemele osoase sau interminabilele comentarii literare atunci când vor culege căpşunile altora dar nici viaţa lor nu se va opri dacă nu vor şti să reproducă instantaneu interminabilele liste de formule trigonometrice... Programa nu mai corespunde vremurilor (uneori credem că nici noi nu mai corespundem vremurilor...). Că este extrem de încărcată, nici asta nu ar fi o problemă dacă s-ar şti ce treuie evaluat, cât merită asimilat de către copii, cu ce trebuie să rămână ei după absolvire?
Mereu s-a neglijat un lucru esenţial (încălcându-se astfel legea – pentru a câta oară?...): idealul educaţional românesc nu prevede promovarea examenelor care, de altfel nu sunt obligatorii! Noi trebuie să oferim toate tipurile de educaţie: gospodărească, civică, morală, pentru viaţa de familie, sanitară, estetică, artistică, religioasă, etc. Şi ne întrebăm: când vom respecta leagea asigurând educaţia copiilor noştri dacă trebuie să galopăm prin materia (în care nu mai credem de mult!) doar ca să putem semna în condică parcurgerea ei, chiar dacă acest lucru se întâmplă cu preţul bulversării întregului sistem de valori al elevilor? Când vom putea merge în biserică să predăm religia acolo unde este normal, când vom merge la un muzeu de artă, de istorie, la o grădină botanică fără să „pierdem materia” şi fără să recuperăm într-o sâmbătă?
Este interesant faptul că, din când în când vine o adresă oficială „în teritoriu” în care suntem solicitaţi să emitem păreri privind curriculumul. Unii chiar răspund – desigur că sunt ori poeţi , ori debutanţi... La ultima ni se cerea să spunem ce teme să se scoată din programă. Şi cum noi credem că nu aşa se face, că nu poţi scoate cărămizi dintr-un zid şi acesta să rămână în picioare, că trebuie regândit totul, că există o coerenţă pe care trebuie să o îndeplinească, nu am răspuns la cerere. O fi rău?
Evaluarea este modul în care unii îşi leagă numele de istoria tumultoasă şi searbădă a învăţământului ultimilor ani – sau, să ne ierte Dumnezeu dar de la noi, de aici aşa se vede!... Cum evaluăm este o problemă care ar trebui ridicată după ce stabilim ce evaluăm.
Condiţiile din şcoli sunt hotărâtoare pentru nivelul învăţământului doar în cazurile extreme (aşa credem noi) şi anume: şcoli unde plouă, şcoli la care se ajunge după un lung drum pe jos, şcoli care nu corespund nici celor mai mari indulgenţe. Dar astea sunt cazuri rare. Nici noi nu vom aluneca la extreme: nu vom spune că „pe vremea noastră nu aveam atâtea ca acum” şi nici că „prea multe calculatoare nu aduc progresul ci blazarea”. Cert este că odată cu gradul de civilizaţie creşte şi îndepărtarea omului de bine, că, aşa cum spunea strălucitul nostru Caragiale, „duşmanul binelui este mai-binele”.
Aşadar... Veţi trage cu ochiul spre sfârşitul acestor rânduri, iar cu gândul veţi căuta „soluţiile”...
E mult mai simplu decât credem!
Soluţia este sufletul copilului, suflet pe care nu-l mai vedem, nu-l mai auzim, nu-l mai înţelegem. Nu întâmplător a spus Iisus „lăsaţi copiii să vină la mine!”. Iar noi, cu tot ceea ce se întâmplă în exteriorul şi, mai ales în interiorul sistemului, îl îndepărtăm pe copil, îl îmbrâncim către o lume rece în care nu există decât două nuanţe de gri: alb şi negru!
Nu le mai dăm nimic din ceea ce aşteaptă, din ceea ce le place. În plus, le schimonosim copilăria cu pilde despre ce făceam noi „pe vremea noastră”...
Şi asta sistematic şi de foarte mult timp; căci nimic nu devine brusc ci în timp, încet, ca rugina... Ca bătrâneţea...
Haideţi să-i întrebăm ce vor, ce aşteaptă de la noi, de la şcoală şi de la societate. Să compunem platforme politice, electorale după vorbele copiilor, pentru ei. Şi să-i lăsăm să ne judece şi să ne osândească acolo unde ne comportăm cu ei aşa cum nici nouă nu ne-a plăcut când am fost ca ei...
Haideţi să schimbăm ceva în acest prag de Apocalipsă! Cu toţii!
Cătălin Mîinescu
Corina Mîinescu
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: corinamiinescu | 07.02.2008 21:57 | 1735 vizualizări
Comentarii (9)
Dureros de adevarat.
asa este: dureros de adevarat!!!
Deşi lucrăm cu suflete de copil, noi dascălii, trebuie să mai facem alte 1000 de lucruri paralele educaţiei(ex.dosare rechizite etc.)În şedinţele de consiliu profesoral şi de administraţie se discută doar 10% despre educaţie.Başca,la o brigadă sau la evaluarea calităţii trebuie să ai n dosare scrise;nu contează munca de la clasă.Haideţi să facem ateliere pentru copiii noştri unde să înveţe lucruri practice de-ale casei, să-ncercăm să le descoperim înclinaţiile, să le povestim ca întâmplându-se aievea ce am făcut noi la vremea noastră. Cu n+1 dosare ajung copiii noştri vânzători la magazine care adună la calculator preţul a CINCI PÂNI !
Ce ar trebui de facut ?
Cel ce recunoaste ca a gresit si apoi incearca sa repare ,nu cred ca poate fi considerat tampit.Din 1990 cei ce au condus destinele invatamantului romanesc ,cu siguranta ,au gresit.
Pentru remediere sunt doua cai distincte:
1.Refacerea intregului sistem cap-coada cu ajutorul unui larg for de specialisti in pedagogie,psiholologie,sociologie ,educatie,legislatie,etc.Calea aceasta ar dura f mult si nu este exclus sa se finalizeze cu un sistem"original"cum am avem si in alte sectoare,politica de exemplu;
2.Incheierea unui protocol cu Franta ,pe un termen indelungat in urma caruia ,noi ,sa preluam cat mai fidel sistemul francez de invatamant.Prin activitati de monitorizare din partea dascalilor francezi,prin utilizarea programelor si manualelor franceze ,prin schimburi de experienta intre cadrele didactice din ambele tari,prin cursuri de invatare a sistemului francez ,etc am putea sa reparam ceea ce a pornit atat de sumbru:actualul invatamant romanesc este un veritabil generator de huliuganism si non valori de care Romaniei ii va fi rusine multa vreme incolo.Daca am prelua modelul francez nu numai ca il putem parcurge dar dupa un timp datorita calitatii cadrelor noastre didactice ii putem chiar depasi.
Rog cei in drept sa mediteze la cele expuse !
MARIA NEAGU :Nu ne mai trimite-ti inspectori sa ne contrleze la dosare care ne rapec foarte mult timp. Aceste hartii "afecteaza grav sanatatea invatamantului romanesc"
Cadrele didactice trebuie controlate la clasa direct,la activitatile extrascolare care au un aport mult mai mare in educatia copiilor.
In fuga dupa gradatii cadrele didactice uita sa-si mai faca orele-deseneza, compun probleme petru a participa la diverse concursuri,aduna peturi, hartie,cauta sponsorizari....si asa timpul trece si ne mai miram de ce nu stiu copii carte.Este o rusine cu ce s-a intamplat la teze(s-a copiat).Situati a fost acceptata si de profesor(prof.foarte bun)dar si de elevi(elevi....destul de putin pregatiti).
Daca programele vor fi revizuite de cei din birou situatia invatamantului romanesc va continua sa se inrautateasca.Pacat!
Trist dar adevarat!
Doamna Maria Neagu aveti dreptate si la noi in scoala exact asa se intampla, toti fugim dupa diplome si in final dupa bani si uitam de sufletul copiilor ,uitam de ce ne-am facut dascali .
Tot timpul va plangeti, dar nu faceti nimic decat sa continuati sa strangeti hartii. Ia revoltati-va, ia refuzati sa mai faceti mereu doar ceea ce vi se cere! Dar va trebuie bani, faima si atunci va apucati de fabricat hartii.
Vrem nu vrem suntem niste marionete sortite sa dansam asa cum ni se cere.Cine are puterea de a merge mai departe de atat?Nu ne place dar ne conformam.DE CE?Totul este o mascarada iar noi facem parte din ea.La noi in scoala toata lumea se zbate care mai de care sa iasa in evidenta prin fel de fel de activitati chinuindu-i pe copiii care nu vor sa participe .Pur si simplu sunt copii obligati sa mearga la diferite concursuri doar pentru a aduce o diploma d-nei invatatoare pentru ca acesteia ii trebuie neaparat la dosarul pentru salariul de merit sau la cel pentru gradatie.NU ESTE TRIST?BA DA.DAR NU FACEM NIMIC.Avem ceea ce vrem sa avem.Sa ne rugam la D-zeu sa ne dea putere ,sa ne pastram inima curata pentru acesti copilasi cu care ne intalnim zi de zi.
Corpul nostru profesoral este minunat, sublim, dar...lipsit de coerenta si consecventa si inghite tot felul de chestii numite reforme, marete ca schimbarea numelui inspectoratelor in directii, etc,si face de zor portofolii, procese verbale, para-hartii si ultradocumente asa ca sa nu ne miram ca viitorimea va acuza dascalii de distrugerea padurilor, transformate in hartii care sa umple admirabilele noastre PORTOFOLII.......Vivat, crescat, floreat!
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.