SIMPOZION INTERJUDATEAN
OBIECTIVE:
• Să descrie şi să recunoască evenimente tradiţionale importante, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local;
• Să manifeste interes pentru păstrarea şi continuarea tradiţiilor locale;
• Să înţeleagă şi să asimileze valorile moral-civice transmise de cântecele populare, de proverbe şi zicători;
• Să cunoască şi să aprecieze frumuseţea portului popular, iar costumul popular să fie purtat ori de câte ori este cazul;
• Să consolideze colaborarea între şcoală şi familie în scopul orientării şi aprecierii de către copii a valorilor tradiţionale.
GRUP ŢINTĂ:
• BENEFICIARI DIRECŢI:
- preşcolari -20
- şcolari – 80
- cadre didactice – 20
- comunitatea locală - 30
• BENEFICIARI INDIRECŢI:
- preşcolarii
- şcolarii
- cadre didactice
- comunitatea locală
(numărul beneficiarilor indirecţi variază în funcţie de numărul şcolilor participante)
Simpozionul este organizat pe 3 secţiuni:
Secţiunea I: FOLCLOR: - susţinere de referate
- audiţie muzicală
Secţiunea a II-a: OBICEIURI ŞI TRADIŢII: - susţinere de referate şi
- prezentări Power Point
Secţiunea a III-a: OBIECTE TRADIŢIONALE: - susţinere de referate
- expoziţie de obiecte, fotografii, desene, colaje
FIŞĂ DE ÎNSCRIERE
SIMPOZION INTERJUDEŢEAN CU TEMA
“OBICEIURI ŞI TRADIŢII LA ROMÂNI”
12 APRILIE 2008,
RAST- DOLJ
NUMELE .................................................. PRENUMELE ....................................................................
SPECIALITATEA .....................................................................................................................................
ADRESA DE DOMICILIU .......................................................................................................................
....................................................................................................................................................................
TELEFON FIX/MOBIL.............................................................................................................................
E-MAIL ...................................................................................................................................................
ŞCOALA ..................................................................................................................................................
LOCALITATEA .....................................................................................................................................
JUDEŢUL ................................................................................................................................................
TITLUL LUCRĂRII ...............................................................................................................................
...................................................................................................................................................................
SECŢIUNEA LA CARE SE ÎNCADREAZĂ LUCRAREA ...........................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................
MODUL DE PARTICIPARE (încercuiţi varianta aleasă): directă / indirectă (prin trimiterea lucrării)
NUMĂRUL DE AUTORI PE LUCRARE .........................................................................
MIJLOACE DE CARE AVEŢI NEVOIE PENTRU PREZENTAREA LUCRĂRII(încercuiţi): calculator, videoproiector, CD-player, televizor
1. Condiţii de participare:
Întocmirea referatelor se va face conform următoarelor cerinţe:
Lucrările se vor întinde pe minim 4 pagini, format A4, Font Times New Roman , dimensiune font -12, spaţiere la un rând şi jumătate, cu margini egale de 20 mm jos şi dreapta şi 25 mm în partea stângă, însoţite de rezumat;
Titlul lucrării va fi scris cu majuscule, centrat, la două rânduri faţă de marginea de sus, Font Times New Roman. La două rânduri de titlu se scrie autorul/autorii (cel mult trei) şi instituţia de provenienţă. La două rânduri de autor/autori se începe scrierea textului. Bibliografia face parte din lucrare şi va fi consemnată la sfârşitul lucrării.
Lucrările vor cuprinde: fundamentare ştiinţifică, parte practică şi concluzii. Pot fi însoţite de anexe, portofolii.
Manifestarea se adresează cadrelor didactice şi elevilor (max.2 cadre didactice/ lucrare). Cadrele didactice din judeţ au obligaţia de a-şi prezenta personal lucrarea. Nu se admit lucrări cu mai mult de 2 autori.
Fiecare autor va plăti taxa de participare – astfel va beneficia de documentele de la simpozion.
Se vor comunica până la data de 5 aprilie 2008:
- Lucrarea însoţită de un rezumat tehnoredactat. Rezumatul să fie scris cu diacritice, de maximum o pagină, în format A4, font Times New Roman, 12 pts, margini 2,5 cm, pe suport de hârtie şi pe suport electronic;
- Numele şi prenumele autorului/autorilor, unitatea şcolară de la care provin, titlul lucrării, un număr de telefon fix/mobil.
Înscrierea se va face contra sumei de 20 lei predată cu semnătură persoanelor de contact, prin poştă pe adresa şcolii sau direct la şcoală;
Lucarea va fi însoţită obligatoriu de dovada achitării taxei
Programul simpozionului este între orele 10 -14;
Pentru orice alte detalii contactaţi-ne la:
0251/324 018- Şcoala cu clasele I-VIII „Gh. Jienescu” Rast
e-mail: scoalarast@yahoo.com
0747/057 630 – dir. adj. Inst. Gonţa Cristina
Adresa: comuna Rast, judeţul Dolj, cod poştal 207490
e-mail:gontacriatina@yahoo.com
0742/233 783 – coord. proiecte şi programe prof. Diţă Gabriela
Adresa: bl.M 13,sc.1, ap.1,cod poştal 205200, loc. Calafat, judeţul Dolj
e-mail: gabriela_lum@yahoo.com
VA MULTUMIM!
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: anadi | 13.03.2008 14:24 | 864 vizualizări
Comentarii (3)
22.03.2008 22:12 mary10
care este data limita de trimitere a lucrarilor?
24.03.2008 08:02 anadi - Autor
5 aprilie 2008
24.03.2008 21:28 mirana
Va felicit pentru idee,va doresc un sipozion frumos care sa aiba ecouri in toata tara.
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.