Şcoala cu
bune practici

52 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

PARTENERIAT ECOLOGIC PENTRU GRADINITELE DIN JUDETUL NEAMT

Titlul proiectului: ECOLOGISTI PE TROTINETE

Obiective:
- să familiarizeze copiii preşcolari cu mediul înconjurător şi să-i incite să îşi asume rolul de actori care acţionează într-un context social specific;
- să îmbunătăţească atitudinile şi comportamentul adulţilor : părinţi, bunici, alţi membri ai familiei şi ai comunităţii, faţă de mediul înconjurător

Activitati:
- activităţi care au un impact direct asupra mediului: constituirea unei mini-grădini de flori în curtea Grădiniţei, participarea la Săptămâna Deşeurilor – activităţi de igienizare şi strângere a gunoaielor din perimetrul grădiniţei, organizarea de mini-ateliere de cunoasterea mediului înconjurător, precum şi ateliere de realizare obiecte decorative din deseuri


- activităţi care urmăresc sensibilizarea populaţiei, a întregii comunităţi, începând cu membrii familiilor copiilor preşcolari: campania „Ecologişti pe trotinete” – acţiune publică desfăşurată în centrul Municipiului Piatra-Neamţ în cadrul căreia copiii preşcolari, echipaţi cu tricouri şi şepcuţe inscripţionate, însoţiţi de cadre didactice şi voluntari ai Asociaţiei, vor desfăşura o activitate – demonstrativă de plantare de flori; Voluntari din cadrul Asociaţiei vor distribui populaţiei pliante şi fluturaşi care vor prezenta semnificaţia şi scopul activităţii, va fi amenajat un stand al Ecologiştilor pe trotinete unde vor fi puse la dispoziţia trecătorilor materiale diverse privind protecţia mediului, informaţii privind proiectul; realizarea şi difuzarea de spoturi cu mesaj ecologic având la bază materialele video (imagini, fotografii şi clipuri) realizate în cadrul activităţilor cu copiii; organizarea de sesiuni cu părinţii, consacrate activităţilor ecologice.

- acţiuni de evaluare/monitorizare precum şi de diseminare a rezultatelor proiectului: realizarea unei picturi murale in holul grădiniţei, având ca subiect protejarea mediului înconjurător – activitate realizată de copii, cu sprijinul unui artist; realizarea unei reviste in 6 numere pentru copii, „Eco-cetăţeni la grădiniţă”, organizarea unui eco-carnaval pentru copii, cu costume şi măşti realizate din deşeuri, materiale reciclabile; aplicarea unui chestionar de evaluare a nivelului de informare şi a atitudinilor vizavi de mediul înconjurător pentru publicul participant la Campania „Ecologişti pe trotinete”; realizarea unui Ghid al Eco-educatorului adresat tuturor celor interesaţi să desfăşoare activităţi cu caracter ecologic cu copiii preşcolari, ghid care va avea la bază acţiunile desfăşurate în cadrul proiectului; organizarea sesiunii de închidere a proiectului, activitate cu caracter festiv, având ca invitaţi reprezentanţii instituţiilor de profil din comunitate (Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, Agenţia de Protecţie a Mediului, directori de grădiniţe, parinti, copii etc.), în cadrul căreia echipa de proiect va prezenta rezultatele proiectului, lecţiile învăţate, dificultăţile întâmpinate, precum şi principalele materiale realizate pe parcursul proiectului şi principalele activităţi, iar persoanele (cadre didactice, părinţii, copii) care s-au implicat cel mai activ în acţiunile proiectului vor fi premiate în cadru festiv.

Grupuri tinta cărora se adresează:
În Proiect vor fi implicaţi, ca şi beneficiari direcţi/ participanţi:
- 150 copii preşcolari din cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 10, Piatra-Neamţ
- cca. 500 membri ai familiilor copiilor preşcolari: 400 adulţi (părinţi, bunici, unchi, mătuşi, etc.) + 100 copii (fraţi, veri, etc.)
- 9 cadre didactice + 5 personal auxiliar din cadrul Grădiniţei Nr. 10 Piatra-Neamţ

Proiectul vizează totodată:
- 9 grădiniţe de pe raza judetului Neamţ, respectiv 1800 copii preşcolari şi cca. 4500 membri ai familiilor copiilor preşcolari
(3600 adulţi şi 900 copii)
- 90 cadre didactice + 45 personal auxiliar
- autorităţile publice locale
- populaţia judetului Neamţ

Pers. de contact: Mihaela - Loredana DINU, Director Asociatia de Sprijin Comunitar ACS

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: loredanadinu75 | 11.04.2008 19:27 | 1624 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 17 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

674 voturi | 9 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN