Elevii sunt nesimţiţi, obraznici, tupeişti, leneşi, răi şi vânători de note. În plus, nu îşi respectă profesorii, îi bârfesc şi îi înjură. Aceste lucruri le spun chiar elevii despre ei înşişi. Ei ştiu că s-au transformat în vânători de note deoarece au înţeles că mediile mari îi ajută să intre la licee cât mai bune şi la facultate. Obiectivul lor nu este acumularea cunoştinţelor, ci obţinerea unei note maxime cu efort minim. Aceştia nu se dau în lături de la a învăţa doar când ştiu că sunt ascultaţi, oricât de tare i-ar bate la cap mama sau tata să se pună cu burta pe carte. Chiar dacă sunt conştienţi că ar putea avea rezultate mai bune, nu se îndură să renunţe la internet, televizor, baruri şi ieşiri cu prietenii.
Modelele lor de succes sunt studioşii (tocilarii) şi, paradoxal, „fiţoşii“. Primii sunt bine văzuţi pentru că învaţă mult şi bine, sunt educaţi şi, practic, nu ai ce să le reproşezi. Cei din a doua categorie ştiu că imaginea vinde: arată bine, se îmbracă bine (cu ţoale de firmă), sunt plini de glume şi sunt „caterincoşi”. Sunt elevii populari, care încalcă regulile pentru a demonstra că pot şi îşi câştigă tot mai mulţi fani. Unii dintre aceşti elevi populari adaugă succesului lor notele mici şi chiulul, corijenţele şi chiar repetenţia. Un elev care învaţă bine şi se îmbracă bine este cea mai „cool” combinaţie.
Conflictele dintre elevi şi profesori
„Să nu fie gură-spartă!”. Acesta este principalul motiv pentru care relaţiile dintre colegii de şcoală se rup. Elevii nu suportă pârâcioşii, iar dacă între ei izbucneşte un conflict sau au o problemă, rareori apelează la profesori. Problemele şi le rezolvă între ei. Cele mai multe conflicte între elevi sunt cauzate de înjurăturile care le colorează limbajul şi pe care şi le servesc, gratuit, unii altora. Ca să fie uniţi, elevii pretind de la colegii lor: prietenie bazată pe încredere şi păstrarea secretelor.
În relaţia cu profesorii, conflictele pornesc inevitabil de la note. De cele mai multe ori, elevii simt că au fost nedreptăţiţi, pentru că nu pot face faţă programei foarte încărcate. Recunosc că sunt obraznici cu profesorii lor şi nu îi respectă, dar doar pe aceia care nu ştiu să-şi câştige respectul, nu ştiu să predea astfel încât elevii să înţeleagă materia, nu comunică suficient şi sunt exigenţi, făcând abuz de autoritate. Majoritatea elevilor nu şi-ar dori să ajungă vreodată profesori, pentru că ştiu că este o meserie foarte grea, stresantă şi obositoare, dar tot din cauza elevilor.
Elevii au învăţat că pentru a fi profesor trebuie să iubeşti copiii, să îţi doreşti să îi înveţi lucruri noi, altfel nu te numeşti profesor şi ai o meserie ca oricare alta. Aceste câteva concluzii se desprind din raportul „Portretul elevului – schiţă neterminată”, al Centrului Educaţia 2000+, care face parte din proiectul mai mare „Şcoala aşa cum este”. Datele, date publicităţii ieri, au fost culese de la elevii din 4 şcoli din judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Mureş, Prahova şi din Bucureşti.
Profesorul echilibrat – prietenul elevilor
Profesorul care ştie să fie exigent şi prietenos, în acelaşi timp, este preferatul elevilor. Este iubit pentru că ştie să glumească, ştie să predea materia pe înţelesul elevilor şi ştie să-şi apropie elevii de a căror soartă e preocupat. Profesorul exigent şi absurd, care cere mai mult decât a predat, este cel care creează şi menţine atmosfera de teroare în clasă. Cel mai rău tip de profesor este cel care nu-şi respectă elevul, este slab pregătit profesional şi abuzează de autoritatea pe care i-o oferă postul. Acesta este genul de profesor care nu se sfieşte să vorbească la telefon în timpul orei, să citească ziarul şi să întârzie de fiecare dată la oră.
Sursa: cotidianul ,,Gândul"