Cristina, aș vrea să începem discuția pornind de la însăși existența Evaluărilor Naționale și a concursurilor școlare la clasele primare. Din punct de vedere al dezvoltării emoționale, ce impact au aceste testări asupra copiilor?

Depinde cum sunt abordate aceste evaluări și concursuri de către profesor și de către părinte. Dacă profesorul și părintele transmit ideea că Evaluările Naționale sunt examene prin care elevul vede ceea ce știe, în scopul de a-și îmbunătăți performanța, de a corecta eventualele lacune, de a se obișnui cu examenele, fără a pune presiune pe elev, atunci efectele sunt benefice.

Evaluarea Națională poate fi văzută și ca o experiență de învățare. Desigur că elevul poate avea emoții, dar această ușoară teamă e normală pentru astfel de situații.

E momentul în care el învață să gestioneze neliniștea, ceea ce îi va fi benefic în dezvoltare.

Pentru a ajuta elevii să se pregătească eficient pentru Evaluarea Națională și concursuri și a reduce impactul negativ al acestora asupra dezvoltării emoționale a copilului ar fi eficient ca adulții să:

- îi învețe pe copii să se pregătească din timp;

- să exerseze și să repete, să revizuiască (toate acestea ținând cont de particularitățile de vârstă și cele individuale);

- să le ofere simulări de astfel de examene;

- să îi ajute să-și stăpânească eventualele emoții, neliniști normale prin exerciții de respirație, de imagerie mentală;

- îi încurajeze să facă lucruri plăcute înainte de examen etc.

Rezultatele elevului nu ar trebui să fie făcute publice sau utilizate pentru a face comparații între copii. Copiii nu trebuie constrânși, manipulați să participe la concursuri, dacă nu doresc.

Efectele Evaluărilor Naționale sau ale concursurilor pot fi negative, dacă:

- există o miză pentru părinte și pentru profesor și aceștia asociază rezultatele acestor evaluări cu valoarea lor ca adulți;

- asociază valoarea copilului cu aceste rezultate;

- folosesc Evaluările Naționale/ concursurile ca încă un pretext pentru și mai multe exerciții cu un copil care deja lucrează foarte mult sau pentru a atrage atenția încă o dată că nu face suficient sau nu e la fel de bun ca X etc.

În situațiile de mai sus, evaluarea devine încă un context în care elevul experimentează stresul, presiunea, și se poate asocia cu emoții negative față de propria persoană sau față de ceilalți (frică, nu e suficient de bun, va eșua, furie față de adultul care critică etc.).

Într-o perioadă în care copilul are nevoie să se simtă competent, să reușească, experimentează situații care îl copleșesc și care afectează stima sa de sine.

Senzația mea este că în România, cadrele didactice și părinții au o abordare în general foarte strictă și severă atunci când vine vorba de aceste competiții, inducându-le copiilor o stare de teamă. Greșesc?

Ca percepție la nivelul simțului comun, aș spune că nu greșești, dar nu cunosc cercetări în această direcție ca să pot generaliza.

Abordarea strictă și severă se întâmplă mai ales dacă rezultatele acestor concursuri sunt asociate de către mulți profesori cu imaginea lor ca profesioniști; părintele le poate asocia cu valoarea sa ca persoană sau izvorăsc dintr-o teamă exagerată legată de viitorul copilului.

Cred că sunt mulți părinți și profesori care fac asta, dar sunt și dintre cei care reușesc să aibă o abordare echilibrată a acestor competiții.

Care este scopul testărilor cu caracter oficial și de ce nu ar fi suficiente, în acești primi ani de școală, evaluările „informale“ să le spunem, realizate în clasă, de învățătoare?

Evaluările realizate de profesor la clasă au un grad mai mare de subiectivitate și, în trecut, a existat tendința ca profesorii să acorde note mai mari decât nivelul real, astfel că la examenele naționale notele erau mai mici, comparativ cu notele de la clasă.

Evaluarea Națională oferă un instrument, același pentru toți elevii, un test standardizat, pentru a vedea care este nivelul cunoștințelor și al abilităților, eliminând astfel factorii subiectivi.

De asemenea, existența unei evaluări la clase mai mici decât clasa a VIII-a permite intervenția din timp pentru a corecta eventualele lacune, astfel încât elevul să nu ajungă cu ele în clasa a VIII-a, iar măsurile de remediere să poată fi aplicate înainte de a fi prea târziu.

Evaluarea Națională de la clasa a II-a verifică achizițiile fundamentale care vor fi necesare pentru clasele primare următoare, cele de clasa a IV-a verifică achizițiile realizate în ciclul primar pe care se vor construi cele din gimnaziu.

Pornind de la rezultatele obținute, profesorii ar trebui să intervină pentru a ajuta punctual elevii.  

Pe de altă parte, pentru părinți, ca și pentru profesori, aceste evaluări indică nivelul pe care îl are elevul la nivel național și arată dacă evaluarea la clasă este corectă, iar pe profesor îl poate ajuta în reglarea activității de la clasă.

Ce riscăm atunci când noi, adulții, părinți sau cadre didactice, amplificăm importanța Evaluărilor Naționale sau a concursurilor școlare, speriind mai degrabă decât motivând copiii?

În final riscăm să afectăm negativ rezultatele atât de mult dorite, nu ajutăm copilul să ofere tot ceea ce poate în momentul examenului pentru că un copil speriat într-o situație de examen are șanse mari să nu ofere cele mai bune răspunsuri, să arate ceea ce știe el de fapt.

Amplificarea importanței Evaluării Naționale și a concursurilor de către adult înseamnă de fapt anumite stări ale adultului (neliniște, îndoială, rușine și teamă de eșec etc.) și mesaje transmise copilului: anticipare a eșecului, a unui rezultat nu suficient de bun, dacă nu maxim („Să nu iei mai puțin de...!”), existența unei mize pe care adultul o asociază cu aceste examene („Să nu mă faci de râs!”), neîncrederea în copil („Vezi să nu greșești iar!”, „Poate nu iei...!”), amenințarea cu pierderea anumitor beneficii, cu pierderea aprecierii adultului, pedepsirea etc.

Copilul speriat, pe lângă modificările la nivelul corpului, are anumite gânduri în aceste situații: „O să greșesc!”, „Nu o să iau nota/punctajul care trebuie și atunci doamna/mama etc o să mă certe/o să se supere!”, „Dacă nu știu să fac...!?” etc., deci o stare mentală care îl împiedică să performeze la adevărata sa capacitate din momentul examenului.

Astfel de atitudini/mesaje repetate afectează stima de sine a copilului.

(va urma)