Copilul nu este  un “obiect” al grijii şi atenţiei adulţilor (care, de altfel, sunt necesare), el este un participant cu drepturi şi obligaţii la viaţa cetăţii. Cum altfel îl putem face să simtă că este membru important al societăţii, al comunităţii, decât chemându-l să ia parte activ la viaţa acesteia, la nivelul şcolii şi cel al zonei în care locuieşte. Astfel va înţelege că nu trăieşte singur şi că este răspunzător faţă de locul natal.

Este dovedit faptul că familia reprezintă mediul cel mai bun pentru creşterea şi dezvoltarea unui copil. Dar nici o familie nu poate să suplinească nevoia de viaţă socială a acestuia. Viaţa de familie trebuie completată cu o viaţă socială activă, deoarece toţi oamenii au nevoie de prieteni, vor să se plimbe, vor să participe la evenimente în grup, oricât de diferiţi ar fi faţă de ceilalţi.

Promovarea în comunitate a unei imagini despre diversitatea umană este cea mai bună cale pentru a înţelege că unitate înseamna diversitate.