Concurs Interjudețean de istorie- literatură „ISTORIA CA POVESTE ŞI VIAŢA CA O ÎNTREBARE”
Nume proiect: Proiect - Concurs Interjudețean de istorie- literatură „ ISTORIA CA POVESTE ŞI VIAŢA CA O ÎNTREBARE ”
Organizatori: Şcoala Gimnazială ,,Diaconu Coresi" Fieni Școala Gimnazială ,,Grigore Rădulescu" Bezdead
Perioadă înscriere: 01.03.2019 - 06.05.2019
Perioadă desfăşurare: 14.01.2019 - 16.06.2019
Proiectul - Concurs Interjudetean de istorie- literatură „ ISTORIA CA POVESTE ŞI VIAŢA CA O ÎNTREBARE” înscris în CAERI, domeniul științific, poziția 952, se va derula în perioada ianuarie 2019 – iunie 2019 la nivel regional/naţional şi va implica minim 150 de elevi din învăţământul gimnazial și 45 de cadre didactice de la școlile din țară.
Prin obiectivele şi activităţile propuse, elevii și cadrele didactice participante vor fi beneficiarii direcţi ai proiectului, iar cadrele didactice şi comunitatea locală vor fi beneficiari indirecţi. Activităţile propuse în cadrul proiectului sunt diverse, ele îmbinând în mod armonios istoria -trecută şi prezentă- cu literatura , şi vizează gestionarea eficientă a propriei învăţări, a propriei cunoaşteri prin realizarea de proiecte, prezentări, eseuri individuale sau de grup, poezii etc., realizarea unor conexiuni între cunoştintele dobândite şi aplicarea acestora în dezvoltarea personală, identificarea problemelor lumii contemporane, dar şi a celor specifice societaţii româneşti, exprimarea argumentată a propriilor opinii cu privire la dimensiunea existenţială a omului, prezentarea originală a unor evenimente istorice, utilizând informaţii provenite din diferite surse etc.
Cea mai importantă activitate a proiectului este etapa desfășurată cu participare directă , unde vor concura elevii şi echipajele calificate. Elevii (individual+echipaj) , participanţi la secţiunea istorie, vor susține proba practică și proba de cunoștințe din conținuturile cuprinse în regulament iar lucrările, premiate într-o etapă anterioară, la secţiunea literatură, vor fi prezentate de către elevi ai celor două școli. Juriul de la concursul de istorie va evalua conform criteriilor și se va realiza clasamentul final. Preşedintele juriului de la secţiunea istorie va fi profesorul universitar doctor Marin Cârciumaru. La secţiunea literatură preşedintele juriului va fi criticul literar, prof. Ion Ştefan (Ghilimescu).Se vor acorda diplome și premii, atât elevilor cât și cadrelor didactice coordonatoare . De asemenea, toate persoanele implicate în organizarea şi desfăşurarea concursului vor primi adeverinţe.
Estimăm că proiectul va avea un impact major asupra elevilor care îndrăgesc istoria, povestea ei, și doresc să o studieze, aducând evenimentele mai aproape de ei, precum şi asupra elevilor care privesc viaţa ca pe o provocare, ca pe o întrebare cu infinite răspunsuri, exprimate literar .
Propus de: SCOALA_DIACONU_CORESI_FIENI | 20.03.2019 17:53 | 1494 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.