Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

BUCURIA PRIMĂVERII - BUCURIA ÎNVIERII

Obiectivul general /scopul  Implicarea copiilor într-o activitate formativă de cunoaştere prin contactul nemijlocit cu tradiţiile obiceiurile şi meşteşugurile artistice românesti;  Disciplinarea modului de gândire al copiilor şi elevilor prin parcurgerea pas cu pas a etapelor de creaţie de la alegerea fericită a modalităţii de reprezentare a gândurilor şi sentimentelor pe care doresc să le exprime până la punerea în opera a acestora în cea mai expresivă formă.  Cultivarea sensibilităţii artistice, a gustului estetic şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului.  Cultivarea dragostei pentru tradiţiile româneşti şi a respectului pentru valorile civilizaţiei româneaşti străvechi.

Nume proiect: BUCURIA PRIMĂVERII - BUCURIA ÎNVIERII

Organizatori: CLUBUL COPIILOR SĂBĂOANI

Condiţii de participare: La concurs pot participa copii şi adolescenţi între 5 şi 18 ani înscrişi într-o instituţie de învăţământ preuniversitar sau gradiniţe acreditate. Lucrările vor fi trimise pe adresa CLUBUL COPIILOR SĂBĂOANI Str. Orizontului nr. 54,

Perioadă înscriere: 19.03.2014 - 15.05.2014

Perioadă desfăşurare: 29.11.2013 - 20.06.2014

Argument

Trăim într-o societate globalizată multiculturală în care suportăm un bombardament informaţional asiduu. Deasemeni, societatea noastră a trecut printr-o traumă timp de 45 de ani, perioadă în care s-a încercat înlocuirea valorilor autentice tradiţionale cu surogate ale acestora. Datorită acestor motive există riscul dispariţiei tradiţiilor şi meşteşugurilor sau, în cel mai fericit caz, percepţia asupra tradiţiilor şi meşteşugurilor autentice se diluează acestea fiind absorbite într-o variantă comercial-publicitară. Acest lucru are ca efect pierderea profunzimii semnificaţiilor acestora, şi a pierderii legaturii cu trecutul istoric al neamului nostru. Pierzând obiceiurile, tradiţiile şi meşteşugurile ce ne deosebesc de alte popoare ne pierdem identitatea ca popor.

 

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: clubulcopiilorsabaoani | 20.03.2014 21:32 | 683 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (1)

0 0

28.03.2014 11:53 clubulcopiilorsabaoani - Autor

Precizare: Concursul este inclus în CAERI 2014, NR.CRT. 995.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 2 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

86 voturi | 3 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN