Şcoala cu
bune practici

71 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Concurs "Poveste din Grădina Copilăriei" Ediţia I Giurgiu

IDEEA de la care am pornit este aceea că în şcoală se fabrică acel produs eficient –OMUL. Dar perfecţiunea se formează la şcoală şi tot aici învăţăm cum se respectă, cum trebuie să fie apreciat şi cum trebuie să arate un astfel de om, iar cum oamenii mai întâi sunt copii, fiecare are o poveste frumoasă ascunsă şi ţinută secret în suflet. Noi pe acelea vrem sa le decriptăm cu ajutorul dv. ARGUMENT Întotdeauna oamenii au fost fascinaţi de perfecţiune, de aceea au inventat şcoala. Aici este locul unde vii faţă în faţă cu tot necunoscutul şi cunoscutul, aici este locul şi timpul să-i acorzi necunoscutului toată atenţia, iar cunoscutului şansa de a fi ”lustruit” de praful uitării. Concursul se adresează tuturor cadrelor didactice preocupate de realizarea unui învăţământ de calitate care are la bază stabilirea unor modalităţi de comunicare eficiente, de promovare a imaginii şcolii în viaţa unui copil, de al face să înţeleagă că aici este locul unde cresc oamenii. SCOP  Definirea rolului dascălilor şi al şcolii în dezvoltarea personalităţii copilului;  Implementarea ideii de om cu toate alternativele la un trai decent si combaterea sărăciei şi a discriminării în rândul elevilor;  Conşitentizarea generaţiilor tinere de a alege soluţia personală de dezvoltare durabilă.

Nume proiect: „Omul - un Produs Eficient”

Organizatori: ŞCOALA GIMNAZIALĂ ”Acad. MARIN VOICULESCU” GIURGIU

Condiţii de participare: Participanţii la concurs pot fi: - cadre didactice; - preşcolari de la orice nivel; - elevii claselor I- VIII; - elevii claselor IX-XII. Participarea este prin corespondenţă. Nu se admit contestaţii. Lucrările elevilor nu se restituie

Perioadă înscriere: 10.05.2015 - 10.06.2015

Perioadă desfăşurare: 01.04.2015 - 31.12.2015

Rezultatele concursului vor fi materializate în diplome. Se vor acorda premii speciale, premiile I, II, III, menţiuni şi diplome de excelenţă, de participare / adeverinţe cadrelor îndrumătoare; Nu se acordă premii în bani sau alte bunuri materiale.

Lucrările înscrise în concurs devin proprietatea organizatorilor.

Pe diplome se va preciza si numele cadrului didactic coordonator precum si avizele.

MOD DE DESFĂŞURARE

I .  SECŢIUNEA CONCURS

  1. Creaţie  plastică

RĂSPUNDE prof. Arizan Geanina

  1. Creaţie  tehnologică

RĂSPUNDE prof. Sîrbu Petra

  1. Felicitări – format A5 sau orice format;

RĂSPUNDE prof. Negoescu Mariana

  1. Creaţie tehnico-informatică

RĂSPUNDE prof. Andrei Mihaela

  1. Fotografie

RĂSPUNDE prof. Negoescu Mariana

  1. Creaţie literară

RĂSPUNDE prof. Opris Florica, bibl. Petcu Mariea

RĂSPUNDE prof. Arizan Geanina

  1. Orice  fel  de  decoraţiune

RĂSPUNDE prof. Opris Florica, bibl. Petcu Mariea

REGULAMENT DE PARTICIPARE:

  1. Condiţii de participare

Participanţii la concurs pot fi:

- cadre didactice;

- preşcolari de la orice nivel;

- elevii claselor  I- VIII;

- elevii claselor IX-XII.

Participarea  este  prin  corespondenţă.

Nu se admit contestaţii.

Lucrările elevilor nu se restituie.

Un cadru didactic poate participa cu maxim  5  lucrări, indiferent de secţiune (la elevi).

Lucrările  trimise  vor  respecta  următoarele  cerinţe  de  elaborare:

Pentru secţiunea Concurs:

-  pot fi înscrise un  nr. de 1-5 lucrări  în concurs.

-  lucrările elaborate trebuie să aibă ca temă o poveste din viaţa unui copil.

- pot fi si lucrări colective realizate de un grup de elevi sau de colectivul clasei.

- sunt acceptate toate tehnicile de lucru pe orice suport (hârtie, carton, etc.);

- toate lucrările de la secţiunea 4 şi 5 (elevi) trebuie printate color în format A4 si plastifiate;

- La Power Point se  poate printa prima pagină, iar materialul  întreg  se  expediază  pe  un  CD.

- creaţiile literare (elevi) vor fi tehnoredactate în format A4, scris la un rând, cu font Times New   Roman, caractere dimensiunea 12, marginile de 2 cm. şi să nu depăşescă 1-3 pagini.

Titlul va fi scris cu majuscule (Times New Roman, 14, Bold), centrat;

Sub titlu, în dreapta se vor trece: numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, localitatea şi judeţul, numele cadrului didactic coordonator.

Creaţiile  literare nu  se vor  eticheta pe  spate !

La două rânduri sub numele autorului se va scrie textul lucrării (Times New Roman,12);

Lucrările se printează pe format A4 şi se pun în plic.

vă rugăm să folosiţi semnele diacritice corespunzătoare limbii române !

Toate lucrările Concursului vor fi editate într-o revistă electronică pe un  CD, de aceea  vă rugăm să trimiteţi un CD gol odată cu lucrările în plic.

  1. Program :
  2. ÎNSCRIEREA ŞI EXPEDIEREA LUCRĂRILOR

Lucrările elevilor (maxim 5/cadru didactic coordonator), împreună cu fişa de înscriere (din anexă) completată corect, pentru participanţii la concurs  acordul de parteneriat (din anexa NR.1) în două exemplare - completat cu datele dumneavoastră, precum şi un plic A4 autoadresat şi timbrat – timbru de 4 lei si nu uitaţi ! Sigilati bine plicurile şi le expediaţi la adresa: Şcoala Gimnazială “ACAD. MARIN VOICULESCU” Giurgiu, Str. Negru Vodă Nr.1, cod poştal 080501 mun. GIURGIU, Jud. GIURGIU cu menţiunea pentru Concursul “POVESTE DIN GRĂDINA COPILĂRIEI”, iar lucrările de la pct.4 şi 6 împreună cu acordul de parteneriat scanat şi fişele de înscriere se trimit într-un document arhivat la adresa p.concurs@yahoo.com.

Cei care veţi expedia colete, vă rugăm să le sigilati corespunzător si să le puneţi cu o confirmare simplă, pentru a fi siguri că ajung la organizatori.

Cine nu respectă cerinţele  nu poate primi diplomele.

Dacă ştiţi că nu vi se înmânează corespondenţa, încercaţi  să nu folosiţi adresa şcolii. Indicati pe plic o adresă sigură la care să primiti diplomele. Scrieţi obligatoriu adresa dumneavoastra pe plicul autoadresat.

 

  1. EXPEDIEREA DIPLOMELOR

Diplomele se trimit fiecărui cadru didactic cât şi elevilor participanţi la concurs în format electronic până la data de 31 iul.2015, de aceea este necesar să scrieţi cât mai citeţ şi corect adresa de e-mail în fişa de înscriere.

Parteneriatele semnate şi CD-ul cu revista electronică se vor returna în plicul autoadresat până la data de 15 aug.2015.

În speranţa  unei frumoase colaborări vă mulţumim pentru întelegere şi vă asteptăm cu  drag.  Coordonatori:

Prof. ing. Andrei Mihaela  e-mail: mihaela_andrei64@yahoo.com, 0727337909

Prof. ing. Sîrbu Petra e-mail: sirbupetra@yahoo.com, 0724587360

Prof.  Negoescu Mariana 0729858165

Prof. înv. primar.Arizan Geanina 0726205416

Prof.înv. primar Opriş Florica e-mail: flory_1mar@yahoo.com, 0727840392

Bibliotecar Petcu Mariea e-mail: mariea_petcu@yahoo.com, 0766591645

Anexa NR.1

 


Şcoala Gimnazială“Acad. Marin Voiculescu”GIURGIU Şcoala ...............Judeţul

Str. Negru Vodă                                                       Adresa ......................                   Tel. ( (+40) 0246 230 104

e-mail: scoala.amv@gmail.com                                 Nr. .................. din ...................  Nr. ...................... din ................

 

ACORD DE PARTENERIAT

În cadrul Concursului Poveste din Grădina COPILĂRIEI” GIURGIU,  Ediţia a I-a, 2015

Încheiat astăzi, .................. 2015  între:

•     Şcoala Gimnazială “Acad. Marin Voiculescu”  GIURGIU reprezentată de prof. Bătrînu Ion în calitate de director al şcolii iniţiatoare a Proiectului educaţional Poveste din Grădina COPILĂRIEI, Giurgiu, ediţia a I-a, 2015.

• Şcoala……..................................................................................................................., reprezentată de ............................................, în calitate de director şi............................................................în calitate de participant la Proiectul educaţional “Poveste din Grădina COPILĂRIEI” Giurgiu, Ediţia a I -a, 2015.

Durata: apr. 2015 – dec. 2015.

  • Şcoala coordonatoare se obligă :
  • Să distribuie regulamentul şcolilor partenere;
  • Să colecteze lucrările realizate de către şcolile partenere şi să realizeze expoziţia;
  • Să asigure evaluarea lucrărilor de către comisia de jurizare;
  • Să trimită tuturor participanţilor diplomele obţinute în termenul stabilit;

Şcoala participantă se obligă:

  • Să înscrie elevii în concurs;
  • Sa îndrume elevii în realizarea lucrărilor;
  • Să expedieze lucrările selectate pe adresa şcolii coordonatoare;
  • Să distribuie elevilor participanţi diplomele/premiile

 

 

Şcoala Gimnazială “Acad. Marin Voiculescu”                   Şcoala ....................

Giurgiu, jud.GIURGIU                                                   Judeţul ...................

Director,                                                                     Director,

Prof.BĂTRÎNU ION                                                           Prof.

 

CADRU DIDACTIC ÎNDRUMĂTOR,

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa Nr.2

FORMULAR DE ÎNSCRIERE

CONCURS JUDEŢEAN

Numele îndrumătorului: ……………………………………………

Prenumele îndrumătorului: …………………………………………

Specialitatea: ………………………………………………………...

 

Unitatea de învăţământ: ……………………………………………..

………………………………………………………………………………

 

Adresa unde se vor trimite diplomele, parteneriatele şi CD-ul:

Numele si prenumele.........................................................

Strada: ………………………….. Nr. …………………

Localitatea: ………………………. Codul poştal: ……………

Judeţul: ……………tel........................e-mail.....................

 

Elevi participanţi:

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Clasa

Secţiunea

Titlul lucrării

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Semnătura cadrului didactic

Propus de: 1212127 | 12.05.2015 23:26 | 1673 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

De ce este necesara tristetea

Echilibrul emotional

Tehnica 5-4-3-2-1 pentru copii

Echilibrul emotional

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 5 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

8 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN