Concursul judeţean de artă "Copiii si mediul", Editia a III-a
• ARGUMENT:
Natura, prin caracterul său viu şi dinamic trezeşte interesul copiilor, indisolubil legat de dorinţa de a cunoaşte şi de curiozitatea specifică vârstei.
Contactul nemijlocit cu mediul înconjurător oferă copiilor multiple şi noi posibilităţi de cunoaştere a unor aspecte, a legăturilor dintre acestea, a cauzelor care le determină şi urmările pe care le au.
Curiozitatea pe care o manifestă copiii faţă de mediul înconjurător trebuie menţinută şi transformată într-o puternică dorinţă de a cunoaşte şi înţelege din ce în ce mai bine tainele naturii. Grija faţă de mediu este componenta esenţială a dezvoltării morale, sociale,culturale şi spirituale, copiii trebuind să fie educaţi de mici să respecte natura şi să o protejeze.
Din dorinţa de a îi ajuta pe copiii cu dizabilităţi, lucrările prezentate în cadrul concursului vor fi valorificate într-o expoziţie cu vânzare în centrul oraşului Tg-Jiu, prin Asociaţia Umanitara Iunona.
• SCOP:
-Cultivarea dragostei, respectului şi preţuirii faţă de natura înconjuratoare, stimularea potenţialului artistic şi creativ al copiilor din învăţămantul preşcolar, primar, gimnazial si liceal.
-Cultivarea, în rândul participanţilor la concurs, a spiritului de solidaritate cu copiii aflaţi în dificultate.
• OBIECTIVE:
-Valorificarea potenţialului creator al copiilor cu privire la capacitatea acestora de a realiza,picturi,colaje,jucării;
- Dezvoltarea dragostei pentru frumosul din natură;
- Combinarea de materiale diferite pentru realizarea lucrărilor;
- Cultivarea sensibilităţii artistice a copiilor;
- Dezvoltarea spiritului de competiţie şi de solidaritate cu copiii aflaţi în dificultate;
- Dezvoltarea creativităţii in rândul elevilor;
• SECŢIUNI
1. Pictură-desen-caricatură
2. Colaj
3. Jucării din materiale reciclabile
Concursul este fără taxă.
Propus de: simona_gabriela | 12.05.2012 23:48 | 1824 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.