Concursul National de limba si literatura romana "RAMURI"
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI OLT
ŞCOALA CU CLASELE I- VIII „ŞTEFAN PROTOPOPESCU”, SLATINA
STR. PROGRESUL, NR. 2
TEL. 0349401250, FAX 024914894
INVITATIE
Stimaţi colegi,
La data de 7 mai 2011, se organizează cea de-a VII-a ediţie a CONCURSULUI NAŢIONAL DE LIMBA ŞI LITERATURĂ ROMÂNĂ „RAMURI”, concurs avizat de MEC cu nr. 16157 /24.04.2007. La concurs sunt invitaţi să participe numai elevii claselor a IV-a (maxim 2 elevi din fiecare clasă).
Programa concursului respectă curriculum-ul extins pentru clasa a IV-a.
Subiectele de concurs, structurate astfel: două subiecte de literatură (creaţie literară), două subiecte de vocabular, două subiecte de morfologie şi două subiecte de sintaxa propoziţiei, vor avea un grad de dificultate care să permită elaborarea răspunsurilor în 2h şi 30 min.
Înscrierea elevilor în concurs se poate face numai până la data de 5 mai 2011, la secretariatul şcolii organizatoare, tel. 0349401250, fax 024914894.
Deschiderea activităţii va avea loc la ora 9.00, la Şcoala cu clasele I-VIII „Ştefan Protopopescu”, Slatina.
Se vor acorda premii şi menţiuni elevilor care au obţinut cele mai mari punctaje. Premierea câştigătorilor va avea loc marţi, 10 mai 2011, ora 13:00, la şcoala organizatoare.
Nu vor putea face parte din comisia de elaborare a subiectelor, din echipa de supraveghetori şi din comisia de corectare realizatorii care au elevi în concurs.
Pentru informaţii suplimentare contactaţi secretariatul şcolii, tel. 0349401250.
NU SE PERCEPE TAXĂ DE PARTICIPARE.
VĂ AŞTEPTĂM ŞI VĂ DORIM MULT SUCCES!
DIRECTOR,
Prof. MIHAELA PIRNĂ
Propus de: klaudia11 | 06.04.2011 14:08 | 3462 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.