Şcoala cu
bune practici

70 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Conferinţa de Educaţie Timpurie- ediţia a V-a. Educație Pozitivă: mediu fericit, resurse infinite

Evenimentul organizat de Fundația Acorns, prin divizia de training First7 – Parents & Educators Coaching, își propune să faciliteze accesul la informație de specialitate profesioniștilor care lucrează cu copii de la 0 la 10 ani: educatori, învățători, psihologi, pedagogi, asistenți medicali, supraveghetori și îngrijitori din creșe și grădinițe.

Unul dintre obiectivele Conferinței de Educație Timpurie este acela de a crește calitatea practicii educaționale în sectorul de stat prin intermediul cursurilor cu puternic caracter aplicat, livrate la cele mai înalte standarde de specialiști internaționali. În cele 3 zile de eveniment, participanții vor dobândi un set de strategii și activități, pe care le vor putea pune în practică în instituțiile lor, rezultatele fiind imediate. Accesul la eveniment este gratuit pentru personalul specializat din sistemul public de învățământ preșcolar și primar.

Conferinta de Educatie Timpurie

Tema conferinței de anul acesta este “Educația pozitivă: mediu fericit, resurse infinite”, subiect ce va fi abordat din perspective complementare de către specialiști în educație timpurie cu renume internațional:

  • Helen O'Donoghue este expert în sisteme educaționale internaționale, a condus două mari școli și este pasionată de procesul de învățare a copiilor. În cei peste 25 de ani de carieră, Helen O'Donoghue a contribuit la îmbunătățirea sistemelor educaționale din Malaezia, China, Vietnam, Franța, Olanda, Oman, Arabia Saudită, Elveția și Marea Britanie.
  • Anita Curtis este trainer de educație timpurie și planificator calificat. În cadrul conferinței de la București, Anita Curtis va pune accent pe modul în care orarul și schimbările de rutină pot influența procesul de învățare și va împărtăși educatorilor idei și provocări ce sporesc impactul predării.
  • Prezentarea lui Hellen Battelley, trainer specializat în dezvoltare fizică și în educație timpurie prin mișcare, va fi o pledoarie pentru implicarea activității fizice în procesul de învățare. Particpanții vor afla cum pot fi copiii determinați să facă mai multă mișcare, dar și despre inflența mediului de acasă asupra procesului de învățare.
  • Mark Carter este cercetător și trainer educațional. Sesiunea sa numită ‘Let’s go fly a K.I.T.E.’ își propune să atragă atenția asupra efectelor benefice pe care entuziasmul și atitudinea pozitivă le au asupra procesului de învățare.
  • La finalul celor 3 zile de training, Valentina Secară, președintele Fundației Acorns și inițiator a numeroase proiecte de formare și susținere a educatorilor, își propune să completeze setul de strategii oferite de trainerii internaționali cu idei de activități pentru un mediu de învățare armonios, sănătos și stimulant.

Personalul din sistemul public beneficiază de acces gratuit, în limita locurilor disponibile. Reprezentanții grădinițelor și creșelor private se pot înscrie pe baza unei taxe de participare. Pentru informații și înscrieri, este necesar un e-mail la office@first7.ro.

Eveniment organizat cu sprijinul Camerei de Comerț Româno-Britanice, Camerei de Comerț Româno-Olandeze (NRCC), Omega House și al sponsorilor: Catena, Asociația Armony Camp, Tonica, Raiffeisen Broker, Happy Tour, Estetiq Solutions, Camera Luminoasă, Imagine Art, Optiprint, Loredana Vasilescu.

Parteneri media: Revista Mami, Revista Copii și Părinți, www.didactic.ro, www.suntmamica.ro, www.sfatulparintilor.ro, www.9vremparinti.ro, www.gangblog.ro, www.blogintandem.ro, www.sensotv.ro, www.tonica.ro

Sustinut de: Itsy Bitsy FM – Bucurie în familie

Despre First7:

FIRST7 Parents & Educators Coaching este primul centru pentru educație timpurie din România dedicat dezvoltării armonioase a copilului și oferirii sprijinului corespunzător educatorilor, părinților și celor implicați în procesul de creștere și educare a acestuia, de la naștere și până la 6 ani.

Prioritățile în activitatea de instruire a educatorilor și a personalului specializat includ utilizarea celor mai bune practici de lucru cu copiii, promovarea descoperilor recente în domeniu și crearea unui mediu de învățare creativ, stimulant și armonios, care să înlăture barierele culturale și diferențele dintre copii.

Mai multe detalii despre First7 Training Center puteți găsi pe www.first7.ro.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: intuitext | 19.09.2018 15:49 | 1787 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Ce este fotbalul?

Metode alternative de educatie

Comentarii (1)

0 0

10.10.2018 20:24 sandapenciu

Minunată idee !
Mi-ar plăcea să particip!
Cei din provincie se pot înscrie?
Li se asigură cazarea pe parcursul celor 3 zile de conferință?

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 9 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

180 voturi | 11 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN