Conferinţă naţională
Calitatea educaţiei presupune atât creşterea responsabilizării, cât şi creşterea flexibilizării serviciilor educaţionale. În acest sens una dintre iniţiativele importante ale Ministerului Educaţiei , Cercetării şi Tineretului a fost în anul 2004 , elaborarea unui program educaţional, numit SNAC ( Strategia Naţională de Acţiune Comunitară ) , un parteneriat de învăţare care să unească liceele cu şcolile speciale, cu centrele de plasament , în ideea susţinerii interacţiunii, creşterii integrării şi incluziunii sociale.
Care este rolul educatorului în realizarea acestui deziderat educaţional, ce calităţi trebuie să aibă profesorul voluntar, care sunt dificultăţile întâmpinate în desfăşurarea acţiunilor de voluntariat, cum se implică ceilalţi actori sociali ( primării, organizaţii non guvernamentale etc. ) la realizarea proiectului educaţional prezentat anterior, pe care unii îl numesc „Îndrazneţ proiect al civilizaţiei” , sunt doar o parte dintre întrebările la care dorim să aflăm răspuns , justificând astfel nevoia de cunoaştere prin cooperare.
Consideram că acestea sunt motive întemeiate pentru organizare acestei activităţi de perfecţionare.
Nume proiect: VOLUNTARIATUL - CHEIA UNEI EDUCAŢII DE CALITATE
Organizatori: • Numele instituţiei organizatoare : Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti , Craiova, Dolj
• Adresa completă : Str.Stirbei Voda, Nr.5, Cod postal:200352
• Număr de telefon : 0251-532277 , 0351-405471 Fax : 0251-413415
• Site şi adresă poş
Condiţii de participare: Cadre didactice din învăţământul de masă şi din învăţământul special.
Perioadă înscriere: 01.04.2013 - 20.04.2013
Perioadă desfăşurare: 27.04.2013
Secţiuni:
- Activitatea de voluntariat „-aspecte teoretice, legislative şi practice”
- Voluntariatul şi şcoala incluzivă
- Voluntariatul – cheia unei educaţii de de calitate , exemple de bune practici.
Interes general |
Toate disciplinele |
Evenimente
Propus de: adrianagiju | 27.02.2013 20:23 | 1395 vizualizări
Comentarii (2)
28.02.2013 20:24 claughi
buna seara!
prezenta cadrelor didactice din judet- Dolj- este obligatorie?
pt. sot-sotie se accepta o singura taxa pe o lucrare?
va multumesc!
28.02.2013 21:33 cryss_cristynutza
buna seara, as dori sa stiu si eu daca este obligatorie prezenta, sau se accepta doar trimiterea lucrarilor pentru cei care sunt din alte judete?
va mulumesc.
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.