Şcoala cu
bune practici

77 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Consultare publică. Organizarea Institutului Limbii Române și Metodologia desfășurării Cursului Limbă, cultură și civilizație românească în unități de învățământ preuniversitar din străinătate

Ministerul Educației a lansat în consultare publică Hotărârea privind organizarea, structura și funcționarea Institutului Limbii Române și Metodologia desfășurării Cursului Limbă, cultură și civilizație românească în unități de învățământ preuniversitar din străinătate.

Iată câteva dintre principalele informații incluse în Metodologia de organizare a Cursului Limbă, cultură și civilizație românească.

Obiectivele cursului LCCR în unități de învățământ preuniversitar din străinătate sunt:

(a) promovarea limbii, culturii și civilizației românești și valorificarea identității culturale românești;

(b) facilitarea reintegrării preșcolarilor/ elevilor în sistemul de învățământ românesc, în cazul revenirii în țară;

(c) facilitarea integrării preșcolarilor/elevilor de origine română în țara de adopție;

(d) facilitarea integrării școlare a preșcolarilor/elevilor din familii de români de pretutindeni și punerea în valoare a limbii și culturii de origine;

(e) înţelegerea traiectoriilor familiale și favorizarea dialogului între generaţii, a transmiterii şi înţelegerii moştenirii culturale;

(f) dezvoltarea competenţelor interculturale și multilingvistice.

Conținut, structură, organizare:

(a) cursul LCCR se desfășoară în unități de învățământ preuniversitar din străinătate, în regim curricular și/ sau extracurricular;

(b) cursul LCCR este structurat pentru toate nivelurile de învățământ preuniversitar, în acord cu forma de organizare din statul respectiv și se adresează preșcolarilor/elevilor cu vârste între 3 și 18/19 ani;

(c) statul de funcții al Corpului instructorilor de limbă, cultură și civilizație romnească se aprobă anual, prin Ordin al ministrului educației;

(d) programa cursului LCCR este aprobată prin Ordin al ministrului educației;

(e) implementarea cursului LCCR se realizează în cooperare cu misiunile diplomatice ale României și cu autoritățile competente în domeniul educației și administrației locale din țările partenere;

(f) formatul cursului LCCR cuprinde, pentru fiecare grupă constituită, 2 ore pe săptămână, pe durata activităților didactice din țara/regiunea respectivă și în conformitate cu calendarul școlar aferent.

Cadrele didactice care predau Cursul LCCR:

(a) fac parte Corpul instructorilor de limbă, cultură și civilizație românească din cadrul ILR;

(b) sunt cetățeni români cu domiciliul sau reședința în țara în care își desfășoară activitatea de predare;

(c) sunt selectate în urma unui concurs organizat de Institutul Limbii Române sau repartizat în urma aprobării continuării activității profesorilor deja selectați, în baza evaluării anuale realizate de Institutul Limbii Române;

(d) sunt numite anual prin Ordin al ministrului educației;

(e) încheie cu Institutul Limbii Române, pentru fiecare an școlar, un contract individual de muncă pe perioadă determinată (cu normă întreagă sau pe fracțiuni de normă) sau un contract de colaborare, după caz;

(f) opțiunea pentru încheierea unui contract de muncă pe perioadă determinată sau a unui contract de colaborare se face în etapa înscrierii la concursul organizat de ILR și este irevocabilă;

(g) activitatea persoanelor care predau cursul LCCR pe baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată se realizează într-un interval de timp zilnic, respectiv 40 de ore pe săptămână, și cuprinde:

i. 18 ore de activităţi de predare-învăţare-evaluare, instruire practică și verificări, conform programei aprobate prin O.M.E.;
ii. activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică și activităţi de dezvoltare a curriculumului cursului, în acord cu nevoile copiilor/elevilor;
iii. activităţi de promovare a limbii, literaturii, istoriei și culturii române, complementare procesului de predare-învățare;
iv. activități de management al grupelor;
v. activități specifice elaborării și implementării de proiecte educaționale;
vi. activități de mentorat și sprijin pentru instituții de învățământ preuniversitar care furnizează ore de limbă, cultură și civilizație românească.

(h) activitatea persoanelor care predau cursul LCCR pe baza unui contract de colaborare cuprinde predarea a 2 ore/săptămână/grupă de copii/elevi constituită, la un număr maxim de 9 grupe;

(i) sunt remunerate de Ministerul Educației, prin Institutul Limbii Române, astfel:

  1. cu tariful de 2650 Euro brut/lună, pe normă întreagă, în cazul încheierii unui contract individual de muncă pe perioadă determinată;
  2. în regim de plata cu ora, pe baza tarifului de 30,5 Euro brut/oră, în cazul încheierii unui contract de colaborare.

(3) Grupele de copii/ elevi:

a) cursul LCCR se adresează și este deschis tuturor copiilor/ elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar din străinătate în care se desfășoară, indiferent de originea și/ sau naționalitatea acestora, cu păstrarea unui procent al copiilor /elevilor români de pretutindeni de minimum 50%;

b) pentru predarea cursului elevilor cu vârste între 6 și 18/19 ani, se organizează grupe care conțin, în medie, 18 elevi, dar nu mai puțin de 10 elevi și nu mai mult de 25 de elevi; pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, se organizează grupe care conțin, în medie, 10 preșcolari, dar nu mai mult de 15 preșcolari și nu mai puțin de 7 preșcolari;

c) în cazul în care în grupele constituite sunt înscriși și elevi/preșcolari cu CES, numărul elevilor/preșcolarilor din aceste grupe se poate reduce în așa fel încât locul ocupat de un elev/preșcolar cu CES să echivaleze cu două locuri;

d) numărul maxim de grupe care pot fi constituite de personalul care predă cursul LCCR este de 9, indiferent de nivelul de studiu al copiilor/elevilor și de relația contractuală cu ILR a personalului de predare (contract de muncă pe perioadă determinată sau contract de colaborare);

e) responsabilitatea constituirii grupelor revine personalului care predă cursul LCCR, în acord cu repartizarea realizată de ILR;

f) aprobarea funcționării grupelor se face de către Comisia de mobilitate, constituită prin decizie a directorului general al ILR;

g) renunțarea la una sau mai multe școli/ grupe din cele repartizate unui cadru de predare se face în scris, la cererea acestuia, și este irevocabilă;

h) în situația în care pentru 4 date consecutive prezența elevilor/la o grupă este sub 75% din numărul minim necesar funcționării, grupa se desființează începând cu luna următoare, cu posibilitatea (dacă există acordul școlilor) de a afilia copiii/elevii la alte grupe sau la alte școli;

i) grupele de preșcolari/ elevi repartizate, constituite și aprobate și a căror activitate este întreruptă din motivele prevăzute la art. 41 sau prin renunțarea cadrului de predare sunt repartizate, la cerere, personalului care predă cursul LCCR aflat în activitate, după criteriile prevăzute la repartizarea pe baza continuității în noi unități de învățământ preuniversitar;

j) suplimentarea numărului de grupe repartizate inițial de face la cererea personalului LCCR, exclusiv în condițiile în care numărul de copii/elevi din grupele deja repartizate este maxim și cu încadrare în resursele bugetare alocate.

Descoperiți documentul complet aici.

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice (de la data publicării) pe adresa de e-mail office@ilr.ro

Sursă foto: Freepik.com

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: webmaster | 05.12.2024 05:49 | 164 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Tristetea sau depresia de sarbatori

Momente de sarbatoare

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 11 evenimente

«DECEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

52 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN