Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Daniel Funeriu: “Nu îmi voi da demisia pentru situaţia de la Bacalaureat. Am o reformă de făcut”

Întrebat dacă dincolo de faptul că gradul de corectitudine al examenului a fost mai ridicat, nu se simte responsabil pentru rezultatele dezastruoase, având în vedere că tăierile salariale şi situaţia sistemului nu îi stimulează pe profesori să lucreze mai bine cu elevii, ministrul Funeriu a răspuns că nu este important cum se simte un ministru, ci ceea ce face.

"În acest mandat am dat o lege a educaţiei, am asigurat stabilitate sistemului - vă reamintesc că acest an, în care nu a fost nici măcar o singură grevă naţională, deci am asigurat stabilitatea sistemului, viitorul său şi corectitudinea desfăşurării anului şcolar. Acest lucru înseamnă recredibilizarea sistemului. Este profund greşit să ne uităm în trecut şi să îi căutăm pe vinovaţi pentru că ar perpetua războaiele trecutului. Învăţând din acest eşec trebuie să căutăm să ne uităm spre viitor", a afirmat Funeriu.

El a afirmat că a fost neplăcută situaţia în care s-a găsit anul trecut, când a trebuit să fie tăiate salariile şi aşa foarte mici ale cadrelor didactice, însă acest lucru a fost comunicat corect profesorilor, iar la reîncadrarea din 2011 nu a fost făcută nicio eroare, deşi a fost vorba despre 307.000 de salariaţi din sistem. "Atât îşi poate permite România astăzi", a afirmat ministrul Educaţiei. De asemenea, întrebat dacă la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului se vor lua măsuri pentru a fi instalate camere de luat vederi în toate judeţele şi în toate sălile unde se vor susţine examenele, ministrul a evitat să răspundă exact, însă a asigurat că "nivelul de corectitudine va fi maxim".

"Pentru sesiunea din toamnă ar fi o mare greşeală să scădem standardele şi nu vom face acest lucru. Elevii care au fost eliminaţi la această sesiune pot să îl ia în toamnă dacă vor învăţa, dacă se vor pregăti serios. Nivelul de corectitudine va fi exact acelaşi, adică maxim", a afirmat el. Totodată, ministrul a spus că, din punctul său de vedere, nu există o corelare între faptul că nivelul de promovare a fost mai mare în judeţele în care nu au fost instalate camere de luat vederi în sălile de examen. "Ar însemna că într-o sală cu camere de luat vederi ar fi picat toată lumea", a spus el, ţinând să precizeze că în judeţul Ilfov, unde a fost cea mai mică rată a promovării, nu au fost camere de filmat în sălile de examen, iar judeţele cu rezultate mai bune au înregistrat şi în anii trecuţi o rată mai mare de promovare.

"Judeţele care au fost fruntaşe acest an sunt fruntaşe istoric. Inclusiv în aceste judeţe, scăderile au fost în ton, din păcate, cu celelalte judeţe ale ţării", a argumentat el. Potrivit acestuia, metodologia de organizare a concursului prevede organizarea examenului preponderent în sălile dotate cu camere de luat vederi, iar comisiile judeţene de organizare decid care este cel mai bun mod pentru a asigura desfăşurarea examenului. "Nu trebuie să facem o confuzie între mijloace şi obiective (...) Până la urmă, cel mai important lucru care trebuie menţionat în contextul acestui Bacalaureat este faptul că în învăţământul preuniversitar cadrele didactice au cuplat la mesajul de onestitate şi la mesajul de demnitate care a venit dinspre minister şi inspectoratele generale şcolare", a subliniat ministrul Funeriu.

El şi-a mai exprimat dorinţa ca discuţiile despre rezultatele la Bacalaureat să nu cadă în derizoriu, ci să fie purtate cât mai serios. "Trebuie dusă până la capăt, pentru că până la urmă este vorba despre o opţiune de societate pe care o avem de făcut, dacă mergem ca până acum, alături de cei care încurajează nemunca, superficialitatea, care încurajează eludarea regulilor sau dacă mergem alături de oneşti, cei care obţin rezultate prin muncă şi seriozitate. Ministerul Educaţiei a ales, dar fiecare din societate trebuie să ia această decizie (...) Marele câştig, dacă putem vorbi de câştig într-o astfel de situaţie, este că din acest moment eu cred că se vor schimba comportamente, se vor schimba atitudini, se vor schimba mentalităţi", a evidenţiat Funeriu.

În opinia sa, rezultatele la examenele viitoare nu vor putea fi decât mai bune. "Sigur că drumul nu poate fi decât ascendent, Legea educaţiei naţionale oferă răspunsuri la mai toate întrebările, nelămuririle, problemele pe care le-am văzut reliefate acum", a mai afirmat el. Promovabilitatea primei sesiuni a examenului de bacalaureat la nivelul întregii ţări a fost 44,47%, potrivit unei centralizator al MECTS.

Sursa: AGERPRES


 

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 07.07.2011 23:14 | 1263 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (10)

0 0

08.07.2011 12:06 alchirila

“Nu îmi voi da demisia ...” Veţi intra în istorie drept ministrul care a recredibilizat sistemul de învăţământ; învăţarea. Instrumentele noastre de evaluare nu mai aveau ... valoare. Elevi şi părinţi de la toate ciclurile ne spuneau în faţă să nu îndrăznim să dăm note mici /să lăsăm repetenţi. Nu e vorba de mită, ci de AMENINŢĂRI. Din păcate, copiii învaţă din ce în ce mai puţin, sporadic. S-a irosit ani întregi darul pe care ni l-a dat Domnul sub forma IQ-ului copiilor noştri. Cu alte cuvinte, dacă nu-ţi pui creierul la treabă, te tâmpeşti. Aşa avem tineri frumoşi, eleganţi, impertinenţi şi prostuţi.

0 0

08.07.2011 17:49 nadbog

Nu a recredibilizat sistemul . Pentru ca ei au adus sistemul in starea asta . Au picat copii la bac .... fix... . Profesorii vor plati totul , pentru ca sunt singura categorie care pot servi drept "tap ispasitor" si pentru minister si pentru parinti si pentru elevi . De ce trebuie sa promovam cu orice costuri ? De ce ministerul a facut atatea campanii impotriva corpului profesoral ? De ce profesorii pun mana la ochi si spun masurile de la bac au fost binevenite ? De copiat s-a copiat si in anii anteriori . Toti stim lucrul asta . Numai ca la anul va urma o noua serie de masuri "bugetare" drept represalii pentru "faptul ca profesorii nu isi fac treaba" . Sistemul este mizerabil , inclusiv cei care il conduc dar oalele sparte , noi profesorii le vonm suporta . Insa pana atunci ne contram intre noi si ne divizam intre sustinatori ai ministerului si opozanti ai acestuia . Si dintr-o tabara si din cealalta vor ramane oameni fara posturi la anul ca de ''s-a recredibilizat sistemul'

0 0

08.07.2011 22:02 felixmunteanu

Da, multi profesori nu isi fac treaba, de la intarzierea la ore la ceea ce fac sau NU fac la acele ore. E plin de elevi "la plimbare" in timpul programului. De ce? "Pai, profa ne lasa" sau "Ne-a trimis sa-i platim gazul." sau "Profa n-a venit" sau "a venit la fara 20 si a stat la fereastra". Timpul trece, leafa merge. Cum se poate sa fii profesor de romana si tu sa nu verifici lectura particulara a elevilor sau sa nu dai o compunere, sau un rezumat, sau o dictare? Aaaaa, astea trebuie corectate si ne dor ochelarii! Cum se poate sa fii inainte de examene si tu sa le dai drumul acasa copiilor de la ultimele ore in loc sa repeti ceva cu ei? Cum se poate sa te injosesti in fata elevului prin tinuta, limbaj, atitudine si, mai ales, luandu-i sau cerandu-i spaga? Si ne mai miram ca ne sare la gat?
Elevii nu sunt total de vina. Sunt ceea ce li s-a permis sa fie. Unii dintre parinti au trecut la fel prin scoala. De-asta au atitudinea asta lipsita de respect fata de dascali.
Sistemul trebuie reformat de la noi, de la PROFESORI.

0 0

09.07.2011 02:13 sorinborodi

În acest moment, cred că Funeriu este singurul care poate scoate învăţământul din starea oribilă în care se află. Acum, important este să vedem şi continuarea. Ce au făcut ceilalţi miniştri, am văzut.

0 0

09.07.2011 23:19 sarmissa

Se impune o testare a elevilor inca de la clasele primare, deoarece procentul celor care vin la liceu si nu stiu sa citeasca sau nu au habar de tabla inmultirii este ingrijorator de mare. Si mai grav este ca multi dintre acesti elevi provin din scoli considerate de elita in marile orase. Eu sustin intrarea in licee si facultati numai pe baza de examen. Poate, totusi, se va reveni la aceasta forma de admitere.

0 0

10.07.2011 23:26 floarebernad

Pana la recredibilizarea sistemului mai este cale lunga, in opinia mea.Se vorbeste despre onestitate si demnitate, semnale venite de "sus". Se vor schimba comportamente, se vor schimba atitudini, se vor schimba mentalităţi", a evidenţiat d-l ministru D. Funeriu. Acest lucru trebuie sa se inceapa de la cel mai inalt nivel .Depolitizarea, finantarea sistemului de invatamant, descentralizarea, disparitia cumetriilor, curricula mai putin stufoasa, manuale accesibile , motivarea dascalilor si recompensarea corecta performantelor .

0 0

11.07.2011 17:42 optimista

Din pacate, ministrul e destul de singur. In ceea ce ma priveste, il sustin cu toata convingerea...Avem o sansa sa ne castigam demnitatea. Chiar daca salarizarea va fi deficitara in continuare...

0 0

11.07.2011 18:02 emil

Reiau acest comentariu facut pe Forum:

Intradevar, mediocritatea, nonvaloarea au devenit politica de stat. Uitati-va in CV-urile politicienilor si va veti convinge ca suportam efectele politicilor educationale de 10-15 ani. Fabricile de diplome au facut acesta "noua generatie", ceva de gen personaje din romanul cunoscut al lui Nicolae Filimon. Cel mai grav lucru este o schimbare dramatica de mentalitate in ceea ce priveste educatia. Fiecare om stie ca asa cum se intampla in politica, in administratie, in relatiile dintre oameni asa se intampla si in scoala. Scoala este un mic univers care copiaza tot ceea ce se intampla in societate. Avem, generatia cu diplome la metru cu copy&paste, cu educatia de pe Google, cu manele, cu modele grobiene, cu tot ce a iesit la suprafata acoperind valoarea. Cum se curata acest mare gunoi in care vietuim? Numai facand curatenie peste tot si aducand in fata oameni adevarati, gandirea corecta, reguli clare si politici in folosul omului nu a unor oameni... Scoala noua nu are nevoie de camere video montate ilegal si neprofesionist in clase, nu are nevoie de restrictii administrative si imixtiuni politice ci de calitatea care se obtine cu management bun cu Oameni buni si cu bani investiti corect.
Scaoala are nevoie de o societate noua!

0 0

16.07.2011 08:13 gica_ionescu

Sa fim seriosi! Demisia ministrului ar rezolva problemele sistemului de invatamant? Ne-a placut noua vreun ministru? Suntem carcotasi si am cerut demisia tuturor! Poate domnul Marga sa fi fost mai iubit din toata pleiada!

Schimbarea trebuie inceputa cu fiecare dintre noi!

Copiii s-au schimbat , au alte cerinte, vor dialog, vor lectii interactive dar noi ramanem la fel de rigizi si scortosi.

0 0

16.07.2011 10:19 cdiasimi - Autor

Dintr-un punct de vedere cam are dreptate colegul nostru. In general se spune ca lectiile moderne, interactive nu pot fi aplicate si sustinute la orice materie. E posibil sa fie adevarat la unele discipline, dar tot asa de adevarat este si faptul ca o lectie interactiva cere muta munca de documentare si pregatire pana sa fie pusa in practica.
Mult succes in noul an scolar!!!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 1 evenimente

«OCTOMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

118 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN