În opinia dvs. care mai este rolul manualului în spațiul educațional românesc? După atâția ani în care cadrele didactice au fost nevoite să lucreze cu manuale neadaptate programelor școlare, credeți că mai pot reprezenta instrumente de bază în activitatea de la clasă? Cum vedeți dvs. rolul manualelor de azi?

Trebuie să precizăm că, în spațiul educațional românesc și nu numai, manualul se află în plină schimbare din nevoia de a se readapta cerințelor societății, aflată deja în plin secol al comunicării. De aici și căutările creatorilor de manuale de a reîntări rolul acestuia.

De la Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară, cunoscut drept Abecedarul lui Ion Creangă, până la manualele zilelor noastre, cartea școlară a suferit importante transformări de formă și conținut. Astăzi manualul nu mai este doar o cale / metodă (cf. gr. methodos < meta „după” + hodos „cale”), el este în egală măsură învățător (îți vorbește și explică), prieten (te invită la joacă), colecție de jocuri interactive pe calculator.

Nu m-ar mira ca în curând rolul manualului să se întărească și prin înglobarea unui gadget numit în general magic pen, un stilou care recunoaște text și imagine din manualul tipărit, reproducându-le audio. Cu ajutorul lui, relația cititor-carte devine mult mai intimă.

Pe de altă parte, întotdeauna va fi nevoie de rigurozitate, de asigurarea fundamentului pentru transferul unor cunoștințe, pentru formarea unor deprinderi corecte, deci, manualul va rămâne o constantă a învățământului. Interesant este că, odată cu transformarea acestuia, suferă mutații și rolul învățătorului.

2. Vorbim cu învățători din toată țara și le știm greutățile. Ce soluții vedeți pentru cadrele didactice care nu au o dotare extraordinară la școală? Cum pot să folosească concret manualele digitale cu copiii?

Întrebarea îmi amintește de un joc de cuvinte din limba engleză, care invită la meditație: Your I can is more important than your I.Q..

În ciuda greutăților, tehnologia este mai accesibilă decât oricând. Dacă părinții și cadrele didactice ar acționa ca o echipă, calculatorul și videoproiectorul n-ar lipsi din nicio clasă. Desigur, varianta ideală ar fi aceea în care cei care ne conduc ar da cezarului ce este al cezarului, adică educației finanțarea care să arate că este tratată ca o prioritate națională. Soluții există, dar nu este o soluție să așteptăm să ne rezolve problemele alții.

3. Sunt necesare caietele auxiliare la clasă? Cum se pot asigura cadrele didactice că aleg cele mai potrivite caiete pentru clasa lor? Care credeți că ar trebui să fie criteriile de bază în această selecție?

Caietul auxiliar este o unealtă prețioasă care facilitează învățarea, contribuind la reducerea timpul consumat și la creșterea volumului cunoștințelor asimilate. Învățământul evoluează inevitabil și cei care cred că se mai poate face ca pe vremea bunicilor noștri, cu creta și tabla, dovedesc că nu prea înțeleg ce se întâmplă.

Auxiliarele școlare, fie sub forma unor caiete, fie sub forma unor culegeri, mai ales dacă sunt concepute în concordanță cu manualul școlar, se pot dovedi foarte utile pentru obținerea performanței. Ele trebuie alese de cadrul didactic după o consultare a părinților, în funcție de nivelul clasei, de densitatea, diversitatea și calitatea conținutului, de raportul calitate-preț și nu într-un număr prea mare.

4. Ce înseamnă un învățător bun al zilelor noastre? Ne mai putem raporta la domnul Trandafir sau ar trebui să discutăm de un domn Trandafir digital, un învățător care utilizează tehnicile moderne?

Condiția sine-qua-non pentru a fi un învățător bun este să iubești copiii și profesia de dascăl, calități care se regăsesc și în modelul atât de cunoscut al domnului Trandafir. Aceste lucruri nu se învață, se simt de către tine ca om, dar și mai important este că le simt copiii.

O mare supărare a mea este că actualii guvernanți nu înțeleg că este extrem de important ca școala să fie cu un pas înaintea vremurilor. Cu dotările și metodele de ieri nu poți învăța școlarii să facă față provocărilor viitorului. Este esențial ca învățământul să primească o finanțare corespunzătoare, poate peste 6% din PIB, după modelul statelor avansate ale Europei, pentru ca școală și învățătorul să nu mai aibă probleme de imagine și să fie pregătită să ofere beneficiarilor, copiii și părinții, ceea ce doresc, ceea ce merită.

Da, domnul Trandafir evoluează și el, trebuie să fie bine ancorat în realitățile științifice și tehnice ale prezentului, cu un ochi deschis spre viitor, mereu în căutarea de soluții care ar putea face învățarea mai ușoară, mai atractivă.

5. Exercițiu de imaginație: vă provoc să vă imaginați că predați o oră la clasa I. Cum ați începe? Ce le-ați spune elevilor? Ce ați folosi? Ce nu ați face?

Am terminat de curând clasa I ca învățător și am pășit în noul an școlar pe bănci cu manualele Intuitext, de care albinuțele mele sunt foarte atașate.

De fiecare dată când ne reîntâlnim după o vacanță mai lungă, ne îmbrățișăm și le reamintesc că înainte de a avea propriul meu copil, nu aveam alții decât pe cei de la școală și de aceea îi iubesc ca și cum ar fi ai mei. Apoi ne împărtășim bucuriile vacanței și ne pierdem în dulcea învățare, însoțiți de personajele cărților, care prind viață videoproiectate pe tabla albă.

Între cugetările sale, Mihai Eminescu vorbea despre necesitatea organizării statului după modelul unui stup. În stupul clasei noastre (www.albinute.ro), nu uităm niciodată să fim o echipă harnică, mereu în căutarea aurului dulce al învățăturii.