Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

ETAPA LOCALĂ: ,,Ce ai schimba, dacă ai fi….?”

Etapa locală ,,Ce ai schimba, dacă ai fi…?” se subscrie temei ,,100 de idei pentru a schimba lumea”, vizând educaţia pentru schimbare şi dezvoltare. În fiecare unitate împlicată în proiect se vor organiza activităţi prin care preşcolarii/elevii vor fi stimulaţi să emită păreri personale, originale despre schimbările pe care şi le-ar dori pentru diferite sectoare ale vieţii: economice, politice, sociale. SCOP:  Promovarea principiilor educaţiei pentru schimbare în unităţile de învăţământ preuniversitar, precum şi împărtăşirea, la nivel judeţean şi naţional, a experienţelor pozitive din acest domeniu.  Antrenarea copiilor în activități directe și variate ce duc la formarea și afirmarea personalității creatoare. Se desfășoară sub forma unui concurs cu secțiunile: I – pictură/desen, a II-a – colaje. Lucrările se vor executa indiferent de tehnică (tehnica acuarelă, creion grafic, creioane colorate, Paint, etc.) pe format A4. Lucrările pot fi realizate atât individual cât şi în echipă de către copii. Colajele pot fi realizate din diferite materiale (hârtie, material textil, aţe, corton, materiale din natură, etc).

Nume proiect: CONCURS NAȚIONAL DE INTERFERENȚE CULTURALE ,,PAUL POLIDOR” - ,,OCROTIȚI ZÂMBETUL COPILĂRIEI!”

Organizatori: MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ CASA CORPULUI DIDACTIC GORJ CENTRUL DE RESURSE PENTRU EDUCAŢIE ŞI DEZVOLTARE - GRĂDINIŢA P.P. “MIHAI EMINESCU”, TG-JIU, GORJ

Condiţii de participare: Concurenţii pot trimite pentru concurs desene realizate individual sau o lucrare de grup; Fiecare cadru didactic poate participa cu maxim 3 lucrări, indiferent în ce secţiune se încadrează acestea. Lucrările pentru expoziție vor fi expediate pr

Perioadă înscriere: 06.01.2014 - 27.01.2014

Perioadă desfăşurare: 06.01.2014 - 28.01.2014

Pentru realizarea lucrărilor preșcolarii, elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal vor pregăti la termenele stabilite desenele în funcţie de tematică într-o tehnică la liberă alegere (tehnica acuarelă, creion grafic, creioane colorate, Paint etc). Lucrările pot fi realizate atât individual cât şi în echipă de către copii. Colajele pot fi realizate din diferite materiale (hârtie, material textil, aţe, corton, materiale din natură, etc). Concurenţii se pot înscrie la concurs pentru desene şi colaj sau doar pentru desene/colaj.

Lucrările preșcolarilor/elevilor ce susţin concursul în altă localitate decât în cea în care domiciliază vor fi trimise obligatoriu de profesorul coordonator.

Concursul se desfăşoară pe două secțiuni: I – desen/pictură; a II-a – colaj.

(2) Criterii de selecţie  La nivel local lucrările se vor executa indiferent de tehnică pe format A4. Juriul format din cadre didactice din fiecare instituţie participantă la proiect va clasa lucrările pe locurile I, II si III la nivelul fiecărei şcoli. Din juriu nu pot fă facă parte cadre didactice care au coordonat executarea lucrărilor. Desenele premiate la nivelul fiecărei şcoli (locul I, II, III, ciclul preșcolar, primar, gimnazial, liceal) se vor expedia pe adresa: Prof. Bîzdoacă Ana-Maria,  Grădinița P.P. ,,Mihai Eminescu” Tg-Jiu, str. Olari Nr. 3, Tg-Jiu, Gorj, cod poştal: 210258, care va organiza o expoziție și o prezentare PowerPoint, astfel încât toţi participanţii să le poată vedea.

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: pathdarkangel | 06.01.2014 11:54 | 1592 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (1)

0 0

03.02.2014 08:39 violeta11

Mi se pare une dintre cele mai interesante teme propuse! Succes!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

2 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN