Şcoala cu
bune practici

71 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Evaluarea Naționala clasa a VIII-a 2024. Rezultatele înainte de contestații

Ministerul Educației a publicat rezultatele înainte de contestații din cadrul Evaluării Naționale, clasa a VIII-a.

S-a înregistrat o rată de participare de 95,3%: au fost prezenți 152.903 absolvenți ai clasei a VIII-a dintr-un total de 160.467 de înscriși pentru a susține examenul. În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 95,3% în sesiunea 2023 și 95,5% în sesiunea 2022. 

Un elev a fost eliminat de la proba de Limbă şi literatură română, lucrarea acestuia fiind notată cu 1 (unu).

Dintre cei 152.903 elevi prezenți, 113.708 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 74,4%.

Rezultatele în ultimii trei ani:

  • 76,2% în anul 2023
  • 82,3% în anul 2022
  • 76,8% în anul 2021

Procentul elevilor care au obținut medii sub 5 în acest an a fost de 25,6%  (39.195), față de 17,73% în anul 2022 și 23,8% în anul 2023.

65 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 429 (anul trecut) și 221 (în anul 2022).

La proba de Limba și literatura română, 119.088 de elevi (77,6% - procent comparabil cu cel de anul trecut: 77,4%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 407 elevi au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 105.122 de elevi (68,7%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (procente anterioare: (75,4% - 2023 și 77,5% - 2022). Numărul notelor de 10 (zece): 1.060.

La proba de Limbă şi literatură maternă, 8.321 de elevi (90,5%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (rezultate în anii precedenți: 90,1% - 2023 și 96,1% - 2022), iar 68 de elevi au obţinut nota 10 (zece).

Rezultatele au fost publicate în centrele de examen/unități de învățământ și pe site-ul dedicate (evaluare.edu.ro) pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD/GDPR).

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice astăzi, 3 iulie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și joi, 4 iulie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Învăţământ gimnazial | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: webmaster | 03.07.2024 13:13 | 363 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

De ce este necesara tristetea

Echilibrul emotional

Tehnica 5-4-3-2-1 pentru copii

Echilibrul emotional

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 4 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

210 voturi | 11 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN