Evaluarea Națională pentru clasa a II-a – primul „hop” al elevilor
Examenele ne stresează întotdeauna. Oricât de bine pregătiți suntem avem impresia că am fi putut să depunem mai mult efort și timp pentru documentare.
Dacă noi, adulții, resimțim efectul pe care o evaluare sau un examen îl exercită asupra noastră, să ne gândim pentru o clipă cum se simte un copil de clasa a II-a.
Datoria noastră, ca adulți, este să fim alături de cei mici și să îi pregătim pentru evaluări și examene, să îi sfătuim cum să se poziționeze față de aceste „hop-uri” pe care trebuie să le depășească.
Pentru elevii de clasa a II-a vă prezentăm două materiale care sigur le vor fi de ajutor copiilor:
- Caietul Teste pentru Evaluarea Națională – Comunicare în limba română;
- Caietul Teste pentru Evaluarea Națională - Matematică și explorarea mediului;
Cele două produse pentru clasa a II-a conțin și rezolvările care îl ajută pe elev să se autoevalueze. Acestea pot fi folosite, atât la clasă, împreună cu învățătorul, cât și acasă, pentru pregătire suplimentară.
Caietele sunt gândite, astfel încât să respecte structura, aspectul, numărul de itemi ai Evaluării Naționale.
Cu ajutorul etichetelor de culori diferite, așezate la marginea paginilor, și asociate fiecărui test, elevului îi va fi mai ușor să identifice locul acestora în caiet, printr-o simplă răsfoire. Totodată, realizarea grafică ușor de înțeles contribuie la buna înțelegere a cerințelor testelor și, implicit, la rezolvarea lor cu ușurință.
Învăţământ primar | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: intuitext | 14.10.2022 09:10 | 4814 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.