Festivalul național Video Art pentru liceeni Ediția a V-a 2013
Nume proiect: Festivalul concurs național Video Art pentru liceeni.
Organizatori: Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava în parteneriat cu Ministerul Educațieii Naționale
Condiţii de participare: Pot particpa elevi de liceu de la orice profil (real, uman, vocațional)
Perioadă înscriere: 14.01.2013 - 07.05.2013
Perioadă desfăşurare: 24.05.2013 - 26.05.2013
Festivalul național Video Art pentru liceeni, Ediția a V-a 2013
Stimați colegi,
....Devenit de acum o tradiție, festivalul organizat la Suceava, vă așteaptă la cea de -a cincea ediție, la sfârșitul lunii mai, împreună cu elevii dumneavoastră cei mai talentați.
Bazându-se pe cele patru ediții anterioare, prin experiența acumulată, concursul vă oferă și de această dată un format de organizare original, în care dinamismul este cuvântul de ordine. Adresat tinerilor liceeni, pasionați de arta video, în general, concursul reprezintă o modalitate inedită, dinamică, atractivă în contextul căreia își pot descoperi reale calități pentru o viitoare profesie, în domeniul multimedia sau cinematografie. Prin derularea etapei practice finale (proba de film), concursul nostru oferă o experiență unică tuturor participanților și, implicit, posibilitatea de a relaționa în cadrul unei comunități din ce în ce mai numeroase, având aceeași pasiune. De la 80 de participantți cât am înregistrat la ediția I, s-a ajuns la peste 200 la ediția anterioară.
Ca și în anii anteriori, concursul este inclus în Calendarul activităților educative naționale - anul 2013, la secțiunea Domeniul cultural artistic: Arte vizuale poziția 9.
Implicarea dumneavoastră în derularea concursului – ca profesori coordonatori – asigură una din cerinţele învăţământului modern - interdisciplinaritatea - şi poate constitui, în acelaşi timp, un reper al activităţii personale, care, în ultima vreme, este atât de mult cuantificată. Toţi profesorii implicaţi în coordonarea echipelor vor primi adeverințe de participare, în conformitate cu regulamentul concursului.
Festivalul cuprinde un număr de două secţiuni:
1) FILM DE SCURTMETRAJ
2) SPOT PUBLICITAR CU IMPACT SOCIAL
În contextul celor două secțiuni elevii îşi pot dovedi câteva calităţi, poate nerelevate până acum: gustul pentru literatură, muzică, pasiunea pentru actorie, dar şi implicarea în probleme ale societăţii contemporane. Reporter, scenarist, regizor, actor, documentarist, operator video sau editor imagine sunt câteva din opţiunile profesionale spre care oferă deschidere participarea la un astfel de concurs.
Ceea ce deosebește concursul nostru de altele din aceeași sferă de preocupări, e faptul că la noi, elevii nu doar trimit un film spre a fi jurizat, ci vin împreună cu profesorul coordonator și chiar realizează un film la fața locului, ca probă de concurs. Prilejul este unic, întrucât oferă posibilitatea ca elevii să-și demonstreze abilitățile de viitor cineast, înlăturând, totodată, orice suspiciuni asupra paternității filmului nominalizat.
După derularea celor trei ediții anterioare, am constatat că acest concurs a atras atenţia unei categorii destul de largi de profesori de diferite specialităţi, de la limba şi literatura română, până la cei de informatică. Practic, această formă de competiţie şcolară, prin participările din anii anteriori, a demonstrat interesul tuturor profesorilor, care au găsit şi în această manifestare, o modalitate extrem de antrenantă pentru elevii lor, în stimularea spiritului competitiv şi nu numai.
Vă rugăm să popularizaţi în rândul colegilor şi elevilor dumneavoastră această formă de competiţie şcolară, care poate aduce beneficii pentru toţi cei implicaţi, inclusiv pentru dumneavoastră.
Termenul limită de trimitere a proiectelor cinematografice, pe adresa liceului nostru este 7 mai 2013, iar data finalei de la Suceava este 24-26 mai 2013.
Detalii suplimentare găsiţi în atachment sau pe seit-ul concursului la următorul link:
Web: www.concursulvideoart.ro
e-mail: concursul_video_art@yahoo.com
Echipa coordonatoare
Învăţământ liceal | Toate disciplinele | Evenimente
Propus de: viorel_ieremie | 11.04.2013 17:32 | 1516 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.