Hai și tu la evenimentul anului în educație!
FIEdu vine cu un concept unic în România și în Europa de Est. Este un eveniment non-profit, creativ și accesibil, care încurajează și susține colaborarea la nivel național și internațional. Aducem împreună factori de decizie, directori de școli, cercetători din domeniul educației, profesori, părinți și copii. De asemenea, cele mai recente descoperiri științifice și cele mai bune practici educaționale din lume devin accesibile publicului român, cu scopul de a putea fi implementate în școli spre beneficiul copiilor și al întregii societăți.
Anul acesta, evenimentul se bucură de prezența unor experți educaționali din trei țări: Finlanda, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.
Participanții la festival vor asista la discursuri inspiraționale, ateliere practice și lansări de carte
În perioada 9-10 iunie 2018, pasionații de educație vor putea lua parte la:
- Sesiuni în plen la Sala Europa – Palatul Administrativ Ploiești
- Ateliere practice pentru profesori și părinți la Sala Europa și Sala Marii Uniri din Palatul Culturii Ploiești
- Gallery – Galeria de materiale si soft-uri educaționale din România și din străinătate la Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești
- Youth Festival - Festivalul pentru copii și tineret – eveniment organizat de Fundația Seeding Knowledge, la care copiii care își însoțesc părinții la festival și nu numai pot participa gratuit – se va desfășura la Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești și Sala de Studiu a Muzeului Omului
Printre temele ce vor fi dezbătute la Festival se numără: ce poate învăța România din reforma educației finlandeze, leadership educațional sustenabil, prioritizarea bucuriei în procesul de învățare și predare, educație juridică în școli, competențe digitale și rolul tehnologiei în educație, cum construim școlile precum niște comunități, impactul parteneriatelor și mobilităților internaționale asupra calității educației și inteligența emoțională în contexul educațional.
„Ne propunem același obiectiv ambițios în fiecare an: să aducem teme și activități care să vizeze interesele variate ale tuturor actorilor din educație, să-i implicăm direct și să păstrăm o atmosferă de colaborare. Împreună putem face mult mai mult pentru educație decât separat, iar acesta este spiritul Revoluției Prietenoase în Educație“, declară Alexandra Anton, CEO FIEdu.
O noutate a acestei ediții constă în lansarea unui Studiu pentru fericirea elevilor din România, adresat exlusiv elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal. Aceștia vor completa timp de o lună un chestionar online cu 16 întrebări, iar rezultatele studiului vor fi prezentate chiar de către elevi în cadrul FIEdu 2018.
„Noi, adulții implicați în educație, uităm deseori să-i întrebăm și pe elevi cum și-ar dori să arate școala, clasa, orele lor. Cu siguranță dacă i-am asculta mai des și i-am implica mai activ ar fi mult mai motivați, iar acest studiu vine să confirme faptul că elevii vor să fie consultați și vor să contribuie la un sistem educațional mai performant“, susține Alexandra Anton, CEO FIEdu.
Tema educației de calitate pe lista temelor de interes major
FIEdu își propune să schimbe discursul existent axat pe probleme cu un discurs bazat pe soluții. Conferința din 2015 și apoi FIEdu 2016 și 2017, având împreună peste 1000 de participanți, au adus notorietate Asociației Iubesc Ploieștii, creându-se premisele pentru a continua organizarea festivalului la Ploiești. Acest fapt denotă o reală nevoie de inovare a oamenilor care alcătuiesc sistemul educațional românesc.
Nu toți profesorii din România reușesc să ia parte la proiecte de mobilități de tipul Erasmus Plus. Astfel, în feedbackul primit de la profesori, s-a făcut referire la faptul că și-au permis să ia parte la un eveniment de talie internațională fără să călătorească într-o altă țară și fără costuri exorbitante, ceea ce accelerează viteza cu care se instalează schimbarea în educație.
Programul integral al evenimentului este disponibil online la www.fiedu.ro.
Înscrierile se realizează exclusiv online, iar prețurile variază între 150 și 300 lei pentru cele două zile de festival.
***
Despre Asociația Iubesc Ploieștii
Iubesc Ploieștii s-a format ca grup de inițiativă în anul 2010, ajungând astăzi la o comunitate activă online de peste 18.000 de persoane atrase organic pe pagina de Facebook Iubesc Ploieștii. Scopul formării acestui grup a fost acela de a promova Ploieștiul sub toate aspectele sale: istoric, cultural, sportiv, economic ș.a. După cinci ani de activitate, timp în care grupul a realizat prima hartă turistică bilingvă din istoria orașului Ploiești și a realizat primele suveniruri care să promoveze simbolurile orașului, în decembrie 2015 a luat naștere Asociația Iubesc Ploieștii.
Activitatea asociației se desfășoară prin intermediul:
– paginii de Facebook Iubesc Ploieştii, care informează zilnic o comunitate online de peste 18.000 de iubitori ai orașului aflați în întreaga lume;
– activității Yuppy Koti Centre, centrul educațional de inspirație finlandeză din Ploiești.
Despre Fundația Seeding Knowledge
Fundația Seeding Knowledge oferă pregătire extrașcolară concepută special pentru a ajuta elevii studioși, dar fără resurse materiale, să se dezvolte echilibrat și armonios, până la împlinirea vârstei de 18 ani. În martie 2016, a fost lansat programul de burse “Viitor prin educație”, un pachet complet de servicii educaționale, adaptat specificului fiecărui elev căruia i se adresează și de care beneficiază, în prezent, 10 copii din București.
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: intuitext | 11.05.2018 15:45 | 836 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.