Şcoala cu
bune practici

70 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Importanța legăturii emoționale între educator și copil

Conform unui studiu publicat în Journal of Applied Developmental Psychology, dezvoltarea socio-emoțională a copiilor se traduce într-un nivel mare de încredere în sine, ce facilitează sedimentarea abilităților de relaționare, de rezolvare de probleme și de gestionare a propriilor emoții.

Alicia Blanco-Bayo, specialist în educație timpurie și cercetător, a susținut în cadrul celei de-a 5-a ediții a Conferinței de Educație Timpurie, organizată la începutul lunii noiembrie la București, o sesiune de training despre dezvoltarea inteligenței emoționale în primii ani de viață. Personalul din instituțiile românești de învățământ preșcolar și primar au putut afla informații cu privire la cele mai recente date în domeniul dezvoltării emoționale a copiilor, dar și strategii și activități cu impact major asupra actului educațional.

Conferinta de Educatie Timpurie

De ce este important să existe o conexiune emoțională între copii și educator?

„Creșterea socio-emoțională este cheia progresului în toate domeniile de învățare”, a spus Alicia Blanco-Bayo în cadrul evenimentului. “Experiențele sociale și tactile din primii ani de viață susțin dezvoltarea conexiunilor cerebrale“, explică cercetătoarea, citând un studiu efectuat în anii ’90.

Stabilirea unei conexiuni emoționale educator-copil, înseamnă asigurarea unui spațiu psihologic în care atât copilul, cât și educatorul se pot exprima liber. Este foarte important ca preșcolarii să vadă în educator un camarad de călătorie, nu o autoritate strictă. Disciplina, importantă și ea în educația timpurie, se va face pe baza respectului reciproc și nu pe baza sentimentului de teamă.

“Dacă nu există o conexiune emoțională între educator și copii, nimic nu se va întâmpla mai departe în termeni de progres. Sentimentul de apartenență este cel care îi încurajează pe copii să fie activi, să fie responsabili pentru acțiunile lor și să se exprime creativ”, le-a spus Alicia Blanco-Bayo dascălilor prezenți la eveniment, între 7 și 9 noiembrie.

Observarea – o alternativă sănătoasă a sistemului bazat pe etichetare

Alicia Blanco-Bayo propune o modalitate diferită de raportare a adulților la progresul copiilor, al cărei scop este înțelegerea nevoilor și resurselor copiilor, fără a utiliza scoruri și etichete. Comparațiile și evaluările standard îngreunează formarea unei legături între copii și educator, având un impact nociv asupra întregului proces de învățare. Atunci când se simt judecați, copii devin anxioși și inhibați. Alicia Blanco-Bayo propune ca alternativă evaluarea prin observare, cu rol crucial în dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului.

“Observarea este elementul central al bunelor practici în orice formă de educație timpurie“, a mai adăugat specialista.

Alicia Blanco-Bayo a oferit și un exemplu în acest sens “Cu toții știm acei copii care preferă să nu participe la activitățile de grup. Dincolo de dificultățile de socializare, acești copii demonstrează abilități fizice și cunoștințe excepționale în legătură cu subiectele care îi pasionează. Ei ar putea împărtăși aceste informații cu unul sau doi colegi, pentru a-și exersa abilitățile de comunicare și relaționare, în loc să fie îndrumați de la început spre activitățile sociale prestabilite. Iar educatorul ar trebui să fie acolo pentru a observa toate aceste semnale.”

Prin observarea structurată, educatorul ajunge să îl cunoască pe copil cu adevărat, să înțeleagă cum este el ca persoană, ce aduce unic în grupa de copii și ce poate îmbunătăți prin educație.

 

Despre Conferința de Educație Timpurie

Conferința de Educație Timpurie este un proiect al Fundației Acorns, organizat prin divizia sa de training, First7 Parents & Educators Coaching. Evenimentul reunește anual experți internaționali în educație preșcolară și primară, într-un cadru propice dezvoltării profesionale prin informație de calitate. Cu scopul de a susține progresul educației în România, organizatorii oferă acces gratuit la conferință personalului specializat din sistemul public de învățământ preșcolar și primar.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: intuitext | 20.11.2018 10:53 | 1076 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Ce este fotbalul?

Metode alternative de educatie

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 9 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

180 voturi | 11 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN