Lansare de carte pe 18 decembrie: Psihologia jocurilor video
În jurul acestei realităţi, a existenţei jocurilor online, gravitează tot soiul de întrebări:
1. Violenţa din jocuri conduce către un comportament violent? Sau în jocuri este doar manifestarea unei tendinţe violente a jucătorului?
2. Absenţa de la şcoală, scăderea rezultatelor şcolare, dezinteresul faţă de învăţare sunt consecinţe ale timpului îndelungat petrecut în faţa ecranului? Sau jocurile sunt un refugiu din viaţa care i se pare prea dificilă copilului?
3. Sunt jocurile o modalitate nouă de a învăţa sau sunt doar o „pierdere de timp”?
4. Ar trebui să interzicem ori să limităm accesul copiilor la astfel de jocuri sau să încercăm să aflăm ce reprezintă jocurile pentru ei?
5. Să ne îngrijorăm de modul în care adolescenţii se „prezintă”, de înfăţişările pe care şi le construiesc în jocuri sau să le considerăm o etapă necesară şi utilă în construirea identităţii de sine?
6. A comunica cu necunoscuţi, a-ţi face „prieteni” virtuali este un pericol sau este o modalitate modernă de a intra în contact cu ceilalţi? Să nu uităm de „relaţiile” care încep în acest mod...
7. Este adaptativ sau dezadaptativ să „trăim” într-o lume virtuală, să ne petrecem timp şi să investim efort, inteligenţă şi sentimente într-o lume atât de diferită de cea reală?
În acest demers de „ascultare” a realităţii jocurilor video, a jucătorilor şi a familiilor lor, a fost iniţiată o colaborare cu un psihanalist francez, care s-a ocupat la rândul său de aceste aspecte şi care a scris câteva cărţi despre jocuri şi lumea virtuală. Serge Tisseron, psihanalist la Paris, a acceptat invitaţia de a veni la Bucureşti, de a vorbi despre lucrările sale (dintre care una a apărut deja şi alta este în curs de apariţie la Editura Trei) şi de a răspunde întrebărilor noastre legate de acest subiect. Îl puteţi întâlni pe 18 decembrie, la ora 17.00 în librăria Cărtureşti de la Muzeul Ţăranului Roman, atunci când va avea loc şi lansarea cărţii sale „Qui a peur des jeux video?”, tradusă în româneşte sub titlul „Psihologia jocurilor video”.
Până atunci aşteptăm întrebările, experienţele şi comentariile voastre.
Mai multe detalii despre carte găsiţi aici.
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: admin | 03.12.2010 18:41 | 839 vizualizări
Comentarii (1)
Intrebarile curg precum picurii de ploaie in acest decembrie care nu stie inca daca e luna de iarna sau de toamna, sunt multe si raspunsurile-idei ar putea fi si mai multe! Incep cu o afirmatie-cheie pe care mi-o asum: 'nimic din ceea ce exista nu este inutil'; jocurile online, jocurile 'video', pot fi refulare, capcana, sau o provocare pe care cel interesat de nou, sau indrumat spre nou, o poate descoperi; 'tragati in basescu' sau ' impusca-l pe ... ratoi (ca sa nu ajungem la conflicte internationale!)' , sunt jocuri distractive care ii fac pe copii sa aiba anumite abilitati de dirijare a mouse-lui, de a face un click la momentul oportun, dar ... doar atat! Poate ca este important si sa putem reactiona, atunci cand trebuie, asa cum trebuie (asta nu s-a vazut la vot!), dar mai importante mi se par trei lucruri: a) faptul ca avem un copil care stim unde este si ceea ce face; b) descarcarea nervoasa intr-o lume imaginara; c) indepartarea copilului de lumea reala (un autism ascuns, cum se pare ca-l avem multi dintre noi (oare nu-l avem toti?)!). Despre comunicarea 'virtuala', nicio problema; toti cei carora le-ati dat adeverinte sau diplome sunt, macar pentru dvs.,niste persoane virtuale; ele exista prin ceea ce apare pe monitor, neinteresandu-va (si cred ca nici n-ar fi cazul!) nici greutatea, nici inaltimea, nici .... Concluzionand: jocurile pe computer pot fi 'pierdere de timp', amuzament temporar, sau chiar prilej de gandire profunda! Daca vreti va pot da exemple de jocuri care presupun functionarea mai multor neuroni decat cere o compunere despre 'prima ninsoare' sau aplicarea Teoremei celor trei perpendiculare! Dar, exista si alte jocuri, din cauza asta oamenii nu sunt toti la fel; probabil ca daca toti am fi fost ca boc, ne-am dona intraga avere statului, am munci fara sa cerem niciun ban si ne-am ruga la singurul sfant pe care-l recunoaste: domnule presedinte, mai lasa-ma macar pana la primavara! Lasati copii sa se joace; daca nu o vor face se vor simti altfel decat colegii lor! Asta e lumea de azi si nu spun ca sunt de acord cu ea, dar undeva, cineva are grija sa se intample ceea ce trebuie sa fie! Tuturor, numai bine,
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.