Şcoala cu
bune practici

71 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Legea 253

1.Modificarea duratei contractelor individuale de muncă ale cadrelor didactice netitulare din perioadă determinată în perioadă nedeterminată(titularizare conform art. 253)

Cadrele didactice netitulare calificate angajate în unităţi de învăţământ preuniversitar cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în anul şcolar 2013-2014, care au participat la concursuri de titularizare în învăţământul preuniversitar de stat, sesiunile 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 şi/sau 2013, şi care au obţinut cel puţin nota/media 7 (şapte) devin titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, în situaţia în care posturile didactice/catedrele pe care sunt angajate nu au fost ocupate în etapele anterioare ale mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cu respectarea cumulativă a condiţiilor generale şi specifice din Metodologie.

În situaţia în care un cadru didactic netitular calificat a obţinut cel puţin nota/media 7 (şapte) la mai multe concursuri de titularizare în învăţământul preuniversitar de stat, din sesiunile 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 sau 2013, titularizarea în sistemul de învăţământ preuniversitar se acordă în baza ultimei note/medii de cel puţin 7 (şapte) obţinute de cadrul didactic în această perioadă, cu respectarea cumulativă a condiţiilor generale şi specifice din Metodologie.

Condiţiile generale care trebuie îndeplinite cumulativ de cadrele didactice netitulare calificate angajate în unităţi de învăţământ preuniversitar cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în anul şcolar 2013-2014, în condiţiile alin. (1), sunt:

a) se certifică viabilitatea postului/catedrei, începând cu 1 septembrie 2014.

b) consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ respective este de acord

Condițiile specifice care trebuie îndeplinite cumulativ de candidat:

Începând cu 1 septembrie 2014, poate deveni titular, pe postul didactic/catedra ocupat(ă) cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, cadrul didactic netitular calificat care, la data solicitării, îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii specifice:

a) a fost repartizat sau i s-a prelungit durata contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2013-2014, la nivelul unui singur judeţ/municipiului Bucureşti, pe un post didactic/catedră vacantă/rezervată complet(ă), până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013-2014, conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2013-2014, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi se află în una dintre următoarele situaţii:

(i) a obţinut o notă de minimum 7 (şapte) în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat(e), la unul dintre concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar de stat anterioare din sesiunile 2008-2011, iar ulterior, după obţinerea ultimei note de cel puţin 7 (şapte) în perioada 2008-2011, nu a obţinut note sub 5 (cinci) la concursuri de titularizare în învăţământul preuniversitar de stat în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat(e);

(ii) a obţinut cel puţin nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/orală sau inspecţia specială la clasă la concursul de titularizare în învăţământul preuniversitar de stat sesiunea 2012 ori cel puţin media 7 (şapte) la inspecţiile la clasă în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2012, susţinute în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat(e), iar ulterior nu a obţinut note sub 5 (cinci) la următorul concurs de titularizare în învăţământul preuniversitar de stat în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat(e);

(iii) a obţinut cel puţin nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/orală sau inspecţia specială la clasă la concursul de titularizare în învăţământul preuniversitar de stat

sesiunea 2013 ori cel puţin media 8 (opt) la inspecţiile la clasă în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2013, susţinute în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat(e).

b) a dobândit definitivarea în învăţământ sau va dobândi definitivarea în învăţământ până la data de 1 septembrie 2014;

c) postul didactic/catedra solicitat(ă) nu a fost ocupat(ă) în etapele anterioare ale mobilităţii personalului didactic, este complet(ă), este constituit(ă) sau i se poate constitui în una sau mai multe unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, în care cadrul didactic este încadrat în acest an şcolar, potrivit art. 29 alin. (2), cu cel mult 4 (patru) ore opţionale, nu este rezervat(ă) şi i se certifică viabilitatea;

d) respectă condiţiile de ocupare a postului didactic/catedrei pe perioadă nedeterminată, conform Metodologiei;

e) are avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic/catedrei, conform Metodologiei.

Cadrele didactice netitulare care au două sau mai multe specializări pot solicita titularizarea începând cu data de 1 septembrie 2014 şi pe catedre ocupat(e) în anul şcolar 2013-2014, conform art. 56 alin. (1) lit. a) din Metodologie constituite din două sau mai multe discipline, conform art. 29 alin. (2), în concordanţă cu specializările dobândite potrivit Centralizatorului, în situaţia în care ponderea cea mai mare de ore în catedră o are disciplina pentru care cadrul didactic a susţinut concursul sau disciplinele care constituie catedra au aceeaşi pondere, cu respectarea cumulativă a celorlalte condiţii prevăzute la art.56 alin. (1) lit. a)-e) din Metodologie.

Departajarea candidaţilor:

În situaţia în care un post didactic/o catedră este solicitat(ă) de mai multe cadre didactice netitulare care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la art. 56 alin. (1) din Metodologie, prioritate la ocuparea postului didactic/catedrei are cadrul didactic care a dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ. Dacă astfel nu se ajunge la departajare, prioritate la ocuparea postului didactic/catedrei are cadrul didactic cu domiciliul în localitatea în care solicită postul didactic/catedra, conform art. 1 alin. (3) din Metodologie. În situaţia în care nici domiciliul nu conduce la departajare, atunci pentru departajare se va lua în calcul nota/media obţinută la concursul în baza căruia se acordă titularizarea în sistemul de învăţământ preuniversitar. La note/medii egale, pentru departajare, se folosesc criteriile şi punctajele din anexa nr. 2

În situaţia în care nici aplicarea criteriilor de la art. 56 alin. (3) din Metodologie nu conduce la departajare, se ia în calcul media aritmetică cea mai mare, cu două zecimale, calculată prin trunchiere, a mediei anilor de studii şi a mediei examenului de licenţă/stat/absolvire. Pentru absolvenţii liceelor pedagogice/şcolilor echivalente, departajarea se face pe baza mediei aritmetice cu două zecimale, calculată prin trunchiere, a mediei anilor de studii şi a mediei examenului de bacalaureat/absolvire.

Procedura privind titularizarea pe post/catedră în condițiile art. 253

1. Cadrele didactice care se încadrează în prevederile art 55 alin. (1) sau (2) din Metodologie se adresează, în scris, consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ unde sunt încadrate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2013-2014, prin depunerea unei cereri-tip, conform anexei nr. 3, în perioada prevăzută de Calendar. Profesorii consilieri în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică se adresează CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv.

2. Consiliul/consiliile de administraţie analizează cererile individuale şi comunică, în scris, inspectoratului şcolar acordul/refuzul, conform Calendarului, respectiv cadrelor didactice solicitante, motivele acordului/refuzului acordării titularizării, până la data limită prevăzută în Calendar.

3. Comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, constituită la nivelul inspectoratului şcolar, verifică situaţiile transmise de unităţile de învăţământ/CMBRAE/CJRAE şi întocmeşte listele finale care cuprind cadrele didactice netitulare propuse pentru a deveni titulare începând cu 1 septembrie 2014, pe care le supune validării de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar în perioada prevăzută în Calendar.

4. Listele finale validate de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar se afişează la inspectoratul şcolar la data prevăzută în Calendar.

5. Contestaţiile privind soluţionarea cererilor de titularizare în învăţământul preuniversitar în baza rezultatelor obţinute la concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar de stat, susţinute în specialitatea postului didactic/catedrei în sesiunile 2008-2013, se depun la inspectoratul şcolar în perioada prevăzută în Calendar şi se soluţionează de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar la data prevăzută în Calendar.

6. Hotărârea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar este definitivă şi poate fi atacată numai la instanţa de contencios administrativ, contestaţia reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

7. După soluţionarea contestaţiilor, inspectorul şcolar general emite decizia de repartizare pe perioadă nedeterminată începând cu 1 septembrie 2014, pentru personalul didactic validat de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar în condiţiile prezentei Metodologii, cu precizarea unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, postului didactic/catedrei, nivelului de învăţământ, limbii de predare şi a regimului de mediu. În decizie nu se precizează viabilitatea postului didactic/catedrei, iar structura/structurile unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică se precizează numai în situaţia în care regimul de mediu al structurii/structurilor este diferit de regimul de mediu al unităţii de învăţământ cu personalitate juridică. În baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general, directorii unităţilor de învăţământ încheie contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu 1 septembrie 2014, cu personalul didactic repartizat.

8. Deciziile de repartizare pe perioadă nedeterminată începând cu 1 septembrie 2014 pentru cadrele didactice debutante înscrise la examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2014, propuse pentru a deveni titulare, se emit, numai în situaţia în care acestea promovează examenul, după validarea rezultatelor examenului naţional de definitivare în învăţământ prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi comunicarea acestuia inspectoratelor şcolare. În situaţia în care cadrele didactice debutante înscrise la examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2014, propuse pentru a deveni titulare, nu promovează examenul, acestea rămân angajate prin prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, în anul şcolar 2014-2015, în unităţile de învăţământ în care au fost propuse pentru a deveni titulare.

 

 

Data

Activitatea

9-23 aprilie 2014

Depunerea; şi înregistrarea cererilor la secretariatele unităţilor de învăţământ

24 aprilie 2014

Analiza, în consiliile de administraţie al unităţilor de învăţământ, a solicitărilor depuse de cadrele didactice netitulare calificate şi comunicarea hotărârii cu privire la modificarea duratei contractelor individuale de muncă conform art.253 din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.

24-28 aprilie 2014

Verificarea situaţiilor transmise de unităţile de învăţământ, de către comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, constituită la nivelul inspectoratului şcolar.

30 aprilie 2013

Validarea de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a listelor finale cuprinzând cadreledidactice netitulare propuse pentru a deveni titulare începând cu 1 septembrie 2014, conform art. 253 din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare;

30 aprilie-5 mai 2014

Depunerea şi înregistrarea contestaţiilor la sediile inspectoratelor şcolare

6 mai 2014

Soluţionarea contestaţiilor în CA al ISJ

 

 

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: CrissVirlici | 03.01.2015 13:33 | 17101 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

De ce este necesara tristetea

Echilibrul emotional

Tehnica 5-4-3-2-1 pentru copii

Echilibrul emotional

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 5 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

8 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN