LUMINA SFÂNTĂ A ÎNVIERII
Concursul naţional LUMINA SFÂNTĂ A ÎNVIERII se desfăşoară în perioada 20-30 aprilie 2011 la Colegiul Naţional IOSIF VULCAN din Oradea. Se adresează copiilor din învăţământul preşcolar şi primar din toată ţara. Scopul concursului este : afirmarea şi stimularea potenţialului creativ al preşcolarilor şi şcolarilor mici prin intermediul artelor plastice şi literaturii;
păstrarea şi transmiterea tradiţiilor româneşti specifice Sfintelor Paşti.
Obiectivele sunt:
• Dezvoltarea şi stimularea potenţialului creativ al copiilor;
• Dezvoltarea capacităţii de exprimare plastică;
• Cunoaşterea şi utilizarea unor tehnici de lucru diverse;
• Cultivarea sensibilităţii artistice a copiilor;
• Educarea dragostei şi admiraţiei faţă de tradiţii;
• Realizarea unei expoziţii cu lucrările participanţilor.
Un cadru didactic poate participa cu un număr de 5 lucrări:
- literatură- creaţie în versuri sau proză;
- creaţiile vor fi scrise de mână, lizibil;
- pe verso-ul lucrării vor fi trecute:numele şi prenumele elevului, clasa, titlul lucrării, cadrul didactic îndrumător, şcoala, adresa şcolii.
- desen, pictură, colaj, lucrări tridimensionale, felicitări, obiecte decorative
- creaţiile vor fi realizate în tehnici la alegerea copiilor şi cadrelor didactice pe suport A4.
- lucrările vor fi aşezate în folie de plastic pentru a nu se deteriora;
- pe verso-ul lucrărilor vor fi trecute:numele şi prenumele copilului, clasa, titlul lucrării, cadrul didactic îndrumător, adresa grădiniţei sau şcolii. Fiecare participant va trimite în plicul cu lucrarea şi un plic autoadresat.
Secţiunule concursului sunt:
Se vor acorda premii şi diplome de participare copiilor participanţi şi cadrelor didactice îndrumătoare. Concursul se află în CAE 2011 la pozuţia 109.
Propus de: susan_aurelia | 01.04.2011 21:59 | 1315 vizualizări
Comentarii (2)
02.04.2011 10:47 clipadumi
Va rog sa-mi spuneti daca este si o taxa de participare!Se poate participa cu 5 lucrari la fiecare sectiune sau cu 5 lucrari in total, la cele 2 sectiuni.Va multumesc!
05.04.2011 16:48 plavy_30
Nu exista nici o taxa de participare?
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.