Şcoala cu
bune practici

61 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

MASĂ ROTUNDĂ INTERJUDEȚEANĂ

Iată câteva din argumentele care au stat la temelia organizării şi desfăşurării acestei mese rotunde, cu un ecou nebănuit în rândul cadrelor didactice. Sperăm ca prin activitățiile noastre să redescoperim frumuseţea operei marelui poet, atât prin lucrările ce vor fi prezentate de către cadrele didactice, cât şi prin creaţiile plastice ale preşcolarilor şi elevilor participanţi. Viaţa şi creaţia marelui Eminescu oferă un model neegalat până în prezent, pentru că Eminescu este cât Ţara şi cât Neamul românesc, este al tuturor veacurilor. Drama lui este şi drama neamului nostru de români cu care s-a contopit. Pentru că viaţa Poetului, ca şi focarele de necurmată iradiaţie din întregul creaţiei sale – în care suferinţa, jalea şi mângâierea, aleanul şi farmecul, visul şi cântecul, iubirea, viaţa şi moartea, dorul de Nemărginire şi de Înalturi, plânsul omului şi plânsul elementelor, îşi află într-un nesfârşit schimb de nuanţe, albii comune, sub semnul unei omologii specifice fictive – sunt şi vor rămâne de-a pururi pentru noi, izvoare de lumină, de încredere, de încumetare şi de biruinţă. Pentru că Eminescu – unul dintre cei mai puri martiri ai Poeziei universale – este şi cel mai bogat trezorier al cuvântului şi versului românesc, ale căror valori de expresie, unice, tulburătoare, uimesc, farmecă şi vor fermeca de-a pururi. Pentru că pulsaţia versului său, înrudit cu rugăciunea, melodia poeziei lui este unică şi irepetabilă.

Nume proiect: „EMINESCU ~ UNIVERS DESCHIS”

Organizatori: GRĂDINIŢA cu P.N. „LUCEAFĂRUL” CRAIOVA ~ ŞCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE BĂLCESCU” CRAIOVA~ ASOCIAȚIA ”WORK TOGETHER” CRAIOVA

Condiţii de participare: Activitatea metodică, științifică și culturală „EMINESCU ~ UNIVERS DESCHIS” se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.

Perioadă înscriere: 11.12.2018 - 14.01.2019

Perioadă desfăşurare: 15.01.2019

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE BĂLCESCU” CRAIOVA & GRĂDINIŢA cu P.N. „LUCEAFĂRUL” CRAIOVA & ASOCIAȚIA ”WORK TOGETHER” VĂ INVITĂ SĂ PARTICIPAȚI LA MASA ROTUNDĂ INTERJUDEȚEANĂ „EMINESCU ~ UNIVERS DESCHIS” - MARȚI 15 IANUARIE 2019,ORELE 14 la Grădinița cu P.N. ”Luceafărul” Craiova.

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: loraa | 11.12.2018 10:41 | 1304 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Parentingul reactiv

Echilibrul emotional

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 15 evenimente

«AUGUST 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

52 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN