Din experiența personală și profesională, majoritatea cadrelor didactice pot fi de acord că deseori, când vine vorba de succes, atitudinea este mai importantă decât talentul sau aptitudinile. Care este diferența dintre elevii care au o atitudine pozitivă legată de învățare și elevii care se decurajează ușor și tind să respingă ocaziile care îi ajută să progreseze? De multe ori, diferența poate fi identificată în mentalitatea acestora.

Mentalitatea de creștere, un concept definit și cercetat de către Carol Dweck, psiholog american, se referă la convingerile flexibile pe care le avem despre abilitățile și inteligența noastră. O mentalitate de creștere înseamnă a crede în posibilitatea de a ne îmbunătăți rezultatele prin efort și exercițiu. Copiii cu o mentalitate de creștere cred că nivelul lor de inteligență sau de talent nu este fix, ci poate fi dezvoltat prin efort conștient și voluntar.

Mentalitatea de creștere este asociată cu un nivel mai ridicat de reziliență școlară și de motivație pentru învățare, dar și cu rezultate școlare mai bune. Iată cum funcționează mentalitatea de creștere:

Elevii cu mentalitate de creștere tind să aibă următoarele convingeri:

• Provocările sau dificultățile mă ajută să cresc, așa că le accept.
• Este benefic și important să perseverez în fața eșecurilor sau obstacolelor.
• Efortul este calea către performanță.
• Greșelile și critica mă ajută să cresc.
• Succesul altor persoane mă inspiră și mă ajută să cresc.

Pe de altă parte, opusul mentalității de creștere este mentalitatea fixă sau rigidă. La baza acesteia, stau convingeri care definesc inteligența sau aptitudinile ca fiind fixe și imposibil de dezvoltat. Aceste convingeri dau naștere la temeri legate de felul cum suntem percepuți de cei din jur și la teama excesivă de greșeli. Copiii cu această mentalitate sunt convinși că nu pot mai mult, pentru că nu s-au născut suficient de talentați sau inteligenți.

Prin urmare, mentalitatea fixă este deseori asociată cu o reziliență școlară scăzută – copiii renunță ușor în fața dificultăților, cu o motivație scăzută pentru învățare – copiii nu cred că are sens să depună efort pentru că rezultatele vor rămâne scăzute și, implicit, cu o performanță școlară scăzută.

Elevii cu mentalitate fixă tind să aibă următoarele convingeri:

• Este nevoie să evit provocările pentru ca cei din jur să nu vadă că nu sunt suficient de pregătit/inteligent etc.
• Eșecurile sau dificultățile sunt un semn că ar trebui să renunț.
• Efortul de a învăța este inutil.
• Critica este prea dificil de acceptat, așa că mai bine o ignor.
• Succesul altor copii mă face să mă simt nesigur/ îmi amintește de dificultățile personale.

Cadrele didactice pot încuraja o mentalitate de creștere în sala de clasă, încurajând copiii să învețe din greșeli, punând accentul pe progres și nu pe perfecțiune sau orientând lauda către efort și nu către calități personale ale elevilor, precum inteligența sau talentul.