O școală din Marea Britanie anunță un program-pilot de predare bazat pe inteligență artificială în locul cadrelor didactice
O școală privată din Londra anunță deschiderea primei clase din Marea Britanie care va folosi un program de inteligență artificială în loc de profesori. Inițiatorii proiectului arată că tehnologia ca permite un program individualizat de învățare, în timp ce criticii arată că predarea prin inteligență artificială duce la un viitor întunecat, lipsit de suflet al educației.
Programul este unul pilot, adresat elevilor cu vârste între 15-17 ani, care se pregătesc pentru examenul național GCSE. Toate materiile de examen vor fi predate pe platforme de învățare susținute de inteligență artificială. Astfel, fiecare elev va putea să învețe în ritmul propriu, nefiind nevoit să se grăbească sau să aștepte ca alți elevi din clasă să recupereze materia.
Elevii nu vor beneficia doar de învățare online personalizată, ci și de mentori specializați în pedagogie, care vor monitoriza progresul elevilor, vor oferi feedback și îi vor sprijini pe elevi să învețe independent.
Copiii vor veni în continuare la școală în fiecare zi, iar lecțiile vor fi predate pe paltforme de inteligență artificială și realitate virtuală.
Clasele vor cuprinde maxim 20 de elevi, cărora le vor fi alocați 3 mentori pedagogici, iar curriculum-ul va cuprinde matematică, engleză, științe (biologie, chimie și fizică). Suplimentar, elevii vor putea alege dintre informatică, geografie și istorie.
Programul zilnic cuprinde lecții de științe dimineața și lecții dedicate abilităților de viață (gândire critică, dezbatere, antreprenoriat, inteligență artificială, educație financiară etc) după-amiaza.
Programul este potrivit elevilor care au deja o experiență educațională non-tradițională – de exemplu, au fost educați acasă sau în sisteme alternative de educație.
Principalul avantaj al acestui program este personalizarea învățării – inteligența artificială poate identifica exact care sunt nevoile copiilor și care este progresu făcut de fiecare în parte, permițând apoi acestora să acceseze resursele de care au nevoie pentru a depăși provocările.
John Dalton, unul dintre directorii școlii arată: “Există mulți profesori excelenți, dar cu toții suntem supuși greșelilor. Cred că este foarte dificil să atingem nivelul de precizie și acuratețe al inteligenței artificiale și să menținem o evaluare constantă a elevilor.”
Iar elevii par să înțeleagă acest punct de vedere: “Un profesor nu îți cunoaște cu adevărat punctele slabe pentru că are atât de mulți elevi, în timp ce intelingeța artificială le poate identifica și te poate ajuta să devii mai bun.”, declară Joseph, un elev al școlii private, care a fost implicat în testarea programului.
Pe de altă parte, Chris Mc Govern, profesor retras din activitate și fost consultant în educație arată că “Problema cu inteligența artificială și cu ecranele este că în esență reprezintă o mașinărie și este inertă, astfel dezumanizând procesul de învățare, elevii sunt lipsiți de abilitățile interpersonale și interacțiunile cu profesorii. Prevăd un viitor sumbru, lipsit de suflet, dacă mergem în totalitate pe calea inteligenței artificiale.”
Taxa de înscriere la acest tip de clase este de 27000 de lire pe an.
Surse: DavidGameCollege.com
Sursă foto: Freepik.com
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: webmaster | 02.09.2024 14:41 | 269 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.