Şcoala cu
bune practici

77 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Olimpiada Națională de Dezbateri pentru Juniori 2024. Regulament și calendar de desfășurare

Olimpiada Națională de Dezbateri pentru Juniori urmează să fie organizată pentru prima dată în acest an, după ce anul trecut a fost anulată. 

Etapa județeană ar trebui să se desfășoare în perioada martie-aprilie 2024, iar cea națională, în mai 2024, la Oradea.

Olimpiada este o competiție naţională transdisciplinară care promovează valorile culturale și etice fundamentale, spiritul de fairplay, competitivitatea și comunicarea interpersonală și contribuie la formarea, dezvoltarea şi exersarea prin dezbateri a competenţelor de gândire critică și de comunicare rațională în spaţiul public, precum şi la formarea şi dezvoltarea atitudinilor social-civice democratice, necesare tinerei generaţii pentru participarea activă la viaţa socială.

Olimpiada se adresează elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a din învățământul gimnazial, public și particular din România.

Unităţile de învăţământ se pot înscrie în competiţie cu echipe compuse din câte trei elevi din clasele a VII-a și/sau a VIII-a.

Olimpiada are drept scop cultivarea unei atitudini critice, bazate pe rațiune, în rândurile elevilor și conştientizarea valorilor cetăţeniei active şi democratice, prin înţelegerea informată a realităţilor sociale, susținerea dialogului interetnic și a nondiscriminării, dezbaterea argumentată şi exersarea atitudinii tolerante şi deschise faţă de diferenţele sociale, etnice, economice etc., care pot constitui bariere în comunicare.

Cum se desfășoară competiția

Dezbaterile din cadrul Olimpiadei se desfășoară conform formatului World Schools adaptat, fiind un tip de dezbatere academică (numită și educațională sau formală) în care se abordează o temă din două perspective diametral opuse. Tema dezbaterii reprezintă în primul rând un pretext pentru exersarea abilităţilor de comunicare în spaţiul public, de gândire critică şi de argumentare logică.

La o dezbatere participă două echipe alcătuite din câte trei membri, dintre care una trebuie să susţină şi cealaltă trebuie să nege/combată tema pusă în discuţie (moţiunea). Aceste două echipe sunt denumite „echipa afirmatoare” sau „Guvern”, respectiv „echipa negatoare” sau „Opoziţie”. Abordarea de tip pro/contra dezvoltă participanţilor capacitatea de analiză a problemelor controversate şi ajută la obţinerea unor imagini nedistorsionate de prejudecăţi. Echipele au posibilitatea de a interacţiona prin schimburi de întrebări sau prin intervenţii punctuale.

Olimpiada are următoarele etape:

- etapa pe şcoală

- etapa judeţeană/a sectoarelor municipiului Bucureşti;

- etapa naţională.

Responsabilitatea organizării și desfășurării Olimpiadei revine, în funcție de etapă, unităților de învățământ preuniversitar, inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București prin Comisia județeană/a municipiului București de organizare și evaluare, Direcției Generale Învățământ Preuniversitar din Ministerul Educației. IV.3. Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele școlare judeţene/Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureşti, lansează și promovează competiţia în unităţile de învăţământ preuniversitar, anunță temele de dezbateri (moțiunile) pentru ediţia din anul respectiv a Olimpiadei și poate transmite precizări metodologice și detalii tehnice privind rolurile vorbitorilor, gestiunea rundelor, alegerea arbitrilor etc.

Procedura de înscriere

Formularul-tip de înscriere este conceput de către inspectorul școlar desemnat de către conducerea inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București în vederea organizării etapei județene/a sectoarelor municipiului București și este transmis unităților de învățământ odată cu informații privind înscrierea în competiție. În formularu ltip vor fi menționate: componența nominală a echipelor înscrise în competiție, numele și prenumele profesorului coordonator, datele de contact ale acestora (telefon și e-mail), numele arbitrilor/profesori-evaluatori și arbitrilor începători.

Materiale-resurse

În acord cu prevederile art. 7 din Metodologia-cadru, setul al II-lea din Ghidul profesorului pentru disciplina opţională „Dezbatere, oratorie şi retorică”, disponibil pe site-ul Ministerului Educației, este materialul-resursă util pentru pregătirea echipelor. 

Inspectoratele școlare județene/al Municipiului București și Casele Corpului Didactic pot organiza cursuri/seminare de formare pentru profesorii coordonatori sau pentru profesorii evaluatori/arbitri.

Descoperiți regulamentul complet aici.

Sursa: Edu.ro

Sursă foto: Freepik.com

Învăţământ gimnazial | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: webmaster | 17.03.2024 17:33 | 2022 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Violenta copiilor fata de parinti

Violenta in familie

De ce este necesara tristetea

Echilibrul emotional

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 10 evenimente

«DECEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

49 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN