(Aici puteți citi prima parte a interviului)

Ce se întâmplă la nivel neurologic cu creierul unui copil de 6-10 ani care simte presiunea rezultatelor dinaintea unui examen?

Cel mai probabil copilul va experimenta emoții intense: frică, teamă de eșec, anxietate. Frica se produce atunci când o parte a creierului, numit creierul emoțional (sistemul limbic, mai exact amigdala și hipocampul), se activează ca urmare a perceperii unui pericol.

 Atunci când se activează această zonă din creier, scopul este de a încerca să se protejeze chiar și atunci când nu este cazul (situația unui examen).

 Creierul rațional (neocortexul cu precortexul încă în dezvoltare la copii) care este implicat într-o prelucrare de nivel superior a informațiilor care definesc contextul și care ajută copilul să știe dacă o amenințare este reală, nu mai are controlul care este preluat de creierul emoțional.

 Atunci când se simte un pericol, real sau imaginar, se activează arii cerebrale ale funcțiilor motoare și se eliberează noradrenalina și cortizol (hormon de stres), pentru a face corpul mai puternic și a-l pregăti de „luptă sau fugă” și se manifestă simptome precum bătăi rapide ale inimii, respirații scurte și rapide, greață, transpirație, mâini umede, tremurul mâinilor și al picioarelor etc.

 Dacă amenințarea ar fi reală, ar exista o reacție fizică, de fugă sau de luptă, dar când nu e nevoie să fugi sau să te lupți, toate aceste substanțe descărcate se acumulează și creează simptomele fizice ale anxietății.

 Care e mesajul corect pe care adulții ar trebui să-l transmită copiilor în legătură cu aceste lucrări de verificare?

Mesajul corect este că Evaluarea Națională/ concursurile sunt niște situații în care ei văd ce știu și ce nu știu, pentru a ști unde să lucreze în vederea îmbunătățirii propriilor achiziții (raportarea la sine), cu relaxare și încredere că va reuși să-și îmbunătățească rezultatul.

 Că nu sunt situații cu totul noi, ci au mai făcut așa ceva, că au timp, iar simulările de la clasă sunt foarte utile în acest sens. Înainte de examenul efectiv, dacă copilul se simte neliniștit, îi ascultăm neliniștea, îi spunem că e normal să se simtă puțin neliniștit, că a mai făcut așa ceva, îi spunem să respire controlat și rar, să își imagineze ceva ce îl face să se simtă bine, care îl calmează etc.

 E bine ca adultul (profesor și părinte), dacă are vreo problemă/ neliniște/ miză legată de participarea copilului la concurs să și-o lămurească înainte să abordeze copilul și să nu o proiecteze pe copil. Să nu oblige copilul să participe la concursuri.  

Dacă sunt examene cu miza mare, precum cel de la clasa a VIII-a, este foarte important ca elevul să se pregătească din timp pentru ele, temeinic, astfel încât să aibă o siguranță a stăpânirii materiei de examen.

Dar abordarea în fața unei note/ calificativ mai puțin mulțumitor?

Este important ca în fața unei note sau a unui calificativ mai puțin mulțumitor să observi copilul. Astfel, vezi cum se raportează el la această situație. Cum se simte? Ce gândește despre această situație?

 Ascultare activă este necesară dacă sunt emoții mai puțin plăcute trăite de către copil, e important să-și manifeste supărarea, furia, tristețea, teama în prezența unui adult care nu îl întrerupe cu sfaturi și corectări.

 După ce s-a produs descărcarea emoțională și copilul pare mai calm, este importantă o discuție despre ceea ce înseamnă o notă/ un calificativ. Nu aș acorda o importanță mare notei, ci aș pune accentul pe ceea ce a făcut bine și pe ideea că sunt aspecte pe care le are de învățat pentru că îi vor fi de ajutor.

 Adultul poate să îi împărtășească copilului experiențe similare din viața lui de elev pe care le-a depășit cu succes.

 Ca direcții de urmărit în discuție, pot sugera câteva:

 - „toți greșim, important este să învățăm din greșeli” - nota arată ceea ce a știut el în momentul respectiv, nu arată valoarea sa ca persoană și nu pierde afecțiunea adultului;

 - „am încredere că vei reuși să înveți și eu te ajut” - e important de discutat de ce au apărut greșelile (nu știe, nu a fost atent, s-a grăbit, nu înțelege explicațiile de la școală etc) și de găsit soluții împreună cu copilul.

 Focusul discuției nu este pe notă, ci pe cum poate învăța mai departe. În toată această abordare, este important ca adultul să fie calm, suportiv, optimist, să încurajeze copilul.

 O atitudine de ignorare a faptului că elevul a greșit, criticarea, pedepsirea, compararea cu alți copii, etichetarea nu sunt utile pe viitor pentru dezvoltarea copilului și inhibă învățarea.

 În final, spune-mi, te rog, care sunt șansele unui copil deja afectat de anxietatea de performanță de a-și recăpăta relaxarea, optimismul și încredere în el însuși precum și în susținerea părinților?

 Anxietatea legată de un examen se manifestă printr-o teamă intensă sau panică înainte și/sau în timpul unui examen sau al unei evaluări.

 Un copil care prezintă anxietate de performanță are teamă intensă că nu va fi suficient de bun sau că nu va performa conform așteptărilor sale sau ale celorlalți semnificativi, că va eșua.

 Sunt șanse foarte mari sau șanse foarte mici ca un copil să depășească anxietatea de performanță, depinde de acțiunile întreprinse. Este foarte important ca adulții (profesorii și părinții) să intervină și să acționeze în sprijinul copilului.

 De asemenea, este necesară implicarea consilierului școlar care poate oferi un sprijin valoros profesorului, adultului și copilului. Anxietatea de performanță trebuie să fie constatată de către un specialist.

 Cred că este necesară intervenția psihologului într-o astfel de situație, iar acțiunile acestuia vor implica și persoanele semnificative din viața copilului, nu numai copilul.